Connect with us

EVENIMENT

El Kaddouri, prima LOVITURĂ de imagine din această iarnă la CFR Cluj. Varga promite și altele

Publicat


Transferul mijlocașului ofensiv Omar El Kaddouri (33 de ani) la CFR Cluj este marea lovitură a iernii în Superligă, spune patronul Neluțu Varga. 

Varga vrea titlul și a promis o campanie de transferuri impresionantă. CFR Cluj s-a înțeles deja cu primul fotbalist, marocanul Omar El Kaddouri, ultima dată la PAOK Salonic, scrie GSP.

El Kaddouri, prima LOVITURĂ de imagine din această iarnă la CFR Cluj. Varga promite și altele

„El Kaddouri este o adevărată lovitură. După părerea mea este cel mai bun jucător care vine în ultimii ani în campionatul României. Superliga nu a mai văzut un jucător precum El Kaddouri. Nu are sens să mai trecem în revistă echipele la care a fost.

Este un super fotbalist și o super lovitură pe care am reușit să o dăm pentru fanii CFR Cluj. Nu am mai văzut un jucător ca El Kaddouri aici.

Mai pregătim și alte «bombe», vrem titlul și vom întări echipa cum nu s-a mai văzut în fotbalul românesc, veți vedea”, a spus Ioan Varga, potrivit Fanatik.

Cine este El Kaddouri

Omar El Kaddouri este liber de contract în acest moment. A evoluat ultima dată sub comanda lui Răzvan Lucescu, la PAOK Salonic. Cea mai recentă apariție a avut-o pe 24 mai 2023, în finala Cupei Greciei, pierdută 0-2 contra lui AEK Atena.

Omar El Kaddouri, mijlocaș ofensiv cu o tehnică peste medie, s-a format în academia lui Anderlecht. A făcut pasul în Italia, la Brescia. A mai evoluat de-a lungul carierei pentru Napoli, Torino, Empoli și PAOK.

El Kaddouri are 32 de apariții și 5 goluri în prima reprezentativă a Marocului.

E oficial

”Suntem bucuroși să anunțăm primul transfer al acestei ierni! De astăzi, Omar El Kaddouri este noul nostru mijlocaș ofensiv”, a anunțat vineri seara conducerea CFR Cluj.
Reprezetanții clubului precizează că, având o vastă experiență, El Kaddouri a bifat 108 apariții în Serie A în tricourile celor de la Napoli, Torino și Empoli, iar în ultimele șase sezoane, mijlocașul marocan a evoluat la PAOK Salonic, formație pentru care a jucat 173 de partide, semnând 10 goluri și 13 pase decisive.
”Născut în Belgia, cu origini marocane, Omar a fost convocat la echipa națională a Marocului la vârsta de 22 de ani, având până acum 32 de apariții și 5 goluri pentru reprezentativa țării sale, alături de care a participat și la Jocurile Olimpice din 2012.
Îi urăm bun venit în familia CFR și cât mai multe realizări alături de echipa noastră”, mai spun cei din conducerea CFR Cluj.

Foto: YouTube




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate