ACTUALITATE
Edi Iordănescu, prima înfrângere cu CFR Cluj în campionat. „Avem nevoie de întăriri”
CFR Cluj a suferit luni seara prima înfrângere în campionat cu Edi Iordănescu la „volan”, 1-2 cu FC Botoșani, ratând șansa de a trece pe primul loc.
După meci, antrenorul a acuzat starea gazonului, dar și programul extrem de încărcat pe care campioana l-a avut în ultimele săptămâni. Totuși, Iordănescu jr. este convins că echipa sa va trece cu ușurință peste acest eșec.
„Ambele echipe au încercat să joace în aceste condiții execrabile. În ciuda faptului că am început bine jocul, am gestionat prost două momente statice. Am pierdut prima repriză nejustificat. Când începi cu 1-0, nu trebuie să ajungi în situația de a intra în dezavantaj la pauză. Am încercat să recuperăm în repriza a doua, dar acesta este fotbalul. Avem nevoie de echilibru, avem nevoie să fim limpezi în perioada următoare.
Nu-mi cade bine această primă înfrângere. De când am venit, mi-am propus să adunăm puncte. E un moment dificil, dar sunt sigur că putem să-l gestionăm și să ieșim din el. Avem nevoie de întăriri, dar nu vreau să vorbesc de transferuri acum. După mult timp, avem o săptămână la dispoziție să pregătim următorul meci. Sperăm să arătăm energie, entuziasm și încredere de la următorul meci”, a declarat Edward Iordănescu pentru Look Sport.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






