Connect with us

ACTUALITATE

Eco Garden Construct este noul partener tehnic al lui „U” Cluj

Publicat


Eco Garden Construct și FC Universitatea Cluj au semnat un contract prin care compania clujeană devine partener tehnic al clubului nostru.

Lider în servicii de proiectare, amenajare și mentenanță a spațiilor verzi și a terenurilor sportive, Eco Garden Construct se ocupă deja de gazonul de pe Cluj Arena și va colabora cu FC Universitatea Cluj pentru întreținerea terenurilor de antrenament.

Declarația lui Mircea Crăciun, directorul general al Eco Garden

„Parteneriatul cu “U” Cluj vine ca o completare a dezvoltării noastre în mijlocul comunității clujene. “U” Cluj este un simbol al acestui oraș, al viselor și țelurilor multora dintre locuitorii săi.

“U” Cluj ne-a învățat să mergem înainte indiferent cât de greu este și cât de multe piedici apar în calea pe care decidem să o urmăm.

Așa cum “U” Cluj a plecat în pribegie și a revenit acasă, tot așa și noi, la Eco Garden Construct, am plecat și am revenit în orașul nostru drag.

În timpul petrecut departe, am participat la cursuri de specializare la Real Madrid în Ciudad Real Madrid, Wembley, Allianz Arena, Camp Nou și alte mari realități ale fotbalului european, ca membri ai ESSMA (Europe Stadium Safety and Management Association).

Gazonul de pe Cluj Arena este întreținut de Eco Garden

Ecogarden va asigura întreținerea terenurilor de antrenament

Dorim ca prin acest parteneriat să facilităm accesul jucătorilor profesioniști la niște terenuri de antrenament care să se ridice la standardele din fotbalul modern.

Sperăm sincer ca acest parteneriat să aducă alături de echipa și alte entități economice serioase din lumea de business clujeană și cu care împreună, ca o familie mare, să facem pași importanți către locul în Europa al Universității Cluj.

Să începem să visăm din nou împreună și să construim din “U” Cluj un brand de țară de care să fim mândri toți românii, peste tot in lume!

Cred că “U” Cluj are potențial maxim în a deveni un club performant, respectat și iubit de români pretutindeni!

Deviza noastră în business este “Think BIG” și vrem să transferăm acest mesaj în sufletul tuturor fanilor, suporterilor, jucătorilor și iubitorilor de “U”.

Să fii alături de “U” este o mândrie și o onoare pentru orice român cunoscător de istorie a sportului și le mulțumesc celor de la “U” pentru oportunitatea și încrederea acordată.

Vom construi împreună o realitate sportivă care va duce numele de “U” Cluj în sferele înalte ale performanței și vom fi fericiți că multe generații de copii de acum înainte vor spune cu mândrie “Viața asta țin cu “U”!”, a declarat Mircea Crăciun, Director General Eco Garden Construct, cu ocazia semnării parteneriatului.

Ce spune Mihai Moga, brand manager al lui „U” Cluj

„Acest parteneriat vine în mod natural, asta pentru că directorul noului nostru partener tehnic, domnul Mircea Crăciun, căruia îi mulțumesc, este nu doar un specialist respectat atunci când vine vorba de terenurile de fotbal, ci și un mare suporter al Universității Cluj.

Colaborarea noastră prevede mentenanța terenurilor pe care se antrenează echipa de seniori, dar și a celor pe care joacă și se pregătesc loturile de juniori U19 și U17 ale clubului nostru”, a declarat oficialul lui „U” Cluj.

Citește și

FOTO/ VIDEO: Firma care a modernizat Parcul Central din Cluj-Napoca, Eco Garden Construct




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate