ANUNȚURI PUBLICE
E.ON, Delgaz Grid, IGSU și DSU lansează o nouă CAMPANIE de informare privind riscurile de INCENDIU, destinată vârstnicilor

Peste 500 de persoane vârstnice, parte dintre acestea cu diferite dizabilități, își pierd viața sau sunt rănite, în fiecare an, în urma incendiilor. Pornind de la această realitate îngrijorătoare, E.ON România, Delgaz Grid, împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), lansează o nouă campanie națională de informare, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”.
· Peste 500 de persoane vârstnice își pierd viața sau sunt rănite, în fiecare an, în urma incendiilor;
· Cele mai multe cazuri soldate cu decese se înregistrează în rândul persoanelor de peste 70 de ani;
· Anul trecut, în România s-au produs, în medie, zilnic, 19 incendii la locuințe, majoritatea dintre acestea în mediul rural;
Campania își propune să sublinieze importanța decisivă a măsurilor de prevenție care trebuie respectate de către cei în cauză sau de către aparținători, pentru preîntâmpinarea unor evenimente soldate, de cele mai multe ori, cu pierderi de vieți și pagube materiale însemnate.
„Mesajele campaniei sunt difuzate la nivel național”
„De tine depinde să schimbi povestea. Viața este mai importantă!” este mesajul principal al campaniei, care își propune să reamintească faptul că fiecare este responsabil de siguranța sa, dar în aceeași măsură și de cea a membrilor familiei, apropiaților sau chiar vecinilor, care nu mai pot acorda atenția cuvenită prevenirii riscurilor.
Mesajele campaniei sunt difuzate la nivel național și aduc în prim-plan necesitatea schimbării mentalității, în special în cazul persoanelor în vârstă, în ceea ce privește importanța realizării din timp a lucrărilor de întreținere, a reviziilor periodice și a reparării instalațiilor electrice și de încălzire, precum și a coșurilor de fum.
Potrivit statisticilor IGSU, cauzele principale generatoare de incendii sunt utilizarea echipamentelor sau aparatelor electrice cu defecțiuni sau cu improvizații, nerespectarea regulilor privind utilizarea focului deschis în spații închise, jarul sau scânteile provenite de la sistemele de încălzire, mijloacele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate în timpul funcționării sau coșurile ori burlanele de fum defecte sau necurățate.
Anul trecut, în aria de activitate a companiei Delgaz Grid au avut loc 12 explozii soldate cu 36 de victime, dintre care 5 decedate. 30 din totalul persoanelor afectate au fost vârstnici. De la începutul acestui an și până în prezent s-au înregistrat trei explozii, în urma cărora 6 persoane au avut de suferit, două dintre acestea fiind vârstnice.
„În campania din acest an ne îndreptăm atenția spre părinții și bunicii noștri”
Incidentele au fost cauzate de executarea greșită a procesului de aprindere a focului la mașina de gătit, tip aragaz și/sau soba de încălzit, din teracotă sau de intervențiile neautorizate asupra instalațiilor cu gaz ale imobilului.
În ceea ce privește intoxicațiile cu monoxid de carbon, anul trecut au fost consemnate 16 incidente de această natură, în urma cărora 30 de persoane au fost afectate, iar una dintre acestea și-a pierdut viața. Intoxicațiile au fost cauzate de coșuri de fum obturate sau de neetanșeități ori obturări la sistemele de evacuare a gazelor arse (la centrale termice sau sobe care funcționează cu gaze naturale), dar și de utilizarea aragazului pentru încălzirea locuinței.
„În campania din acest an ne îndreptăm atenția spre părinții și bunicii noștri, dar și spre alte categorii vulnerabile care au nevoie mai mult decât oricând de grija și atenția noastră. Din păcate, vedem prea multe cazuri în care vârstnicii cad victime ale incendiilor cauzate de diverse incidente din gospodării. Ne dorim ca astfel de drame să fie evitate și, de aceea, credem că este deosebit de important să ne implicăm într-un demers de informare și prevenție alături de partenerul nostru, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu care de 11 ani avem o excelentă colaborare”, afirmă Volker Raffel, CEO E.ON România.
„Un parteneriat solid este esențial pentru a face față amenințărilor reprezentate de incendii. DSU, IGSU, E.ON România și Delgaz Grid lucrează împreună pentru a oferi soluții și sprijin comunităților noastre. Împreună, cu efort susținut și continuu, vom derula proiecte sustenabile care să îndemne la responsabilizare, să schimbe mentalități și să dezvolte climatul de siguranță la nivelul comunităților. Contribuția fiecăruia dintre noi este esențială, astfel ca în fiecare zi să devenim mai bine pregătiți în fața riscurilor și să creăm o societate rezilientă”, precizează dr. Raed Arafat, secretat de stat în MAI, șef al DSU.
„Vârstnicii sunt stâlpii comunității noastre, iar siguranța lor este o responsabilitate pentru fiecare dintre noi. Prin intermediul acestei campanii ne dorim preîntâmpinarea unor evenimente care să le pună viața în pericol. Incendiile la locuințe reprezintă un risc semnificativ pentru persoanele în vârstă, dar cu sfaturi și recomandări adecvate putem să-i protejăm. Campania «De tine ține să schimbi povestea, viața este mai importantă!», derulată în colaborare cu E.ON România și Delgaz Grid, este un pas important în această direcție, prin care ne asigurăm că persoanele vârstnice primesc sprijinul de care au nevoie pentru a trăi în siguranță în propria locuință”, menționează general Dan-Paul Iamandi, inspector general al IGSU.
Încheiat între IGSU și E.ON România în luna septembrie 2012, parteneriatul „Împreună pentru siguranță” a urmărit derularea, la nivel național, a campaniilor comune de informare și conștientizare a cetățenilor privind riscurile la care se expun în cazul utilizării necorespunzătoare a surselor de energie, fie că vorbim despre electricitate sau despre gaze naturale.
Astfel, în primii ani de colaborare au fost realizate campaniile „F.O.C – Flăcările Omoară Copii” (lansată în septembrie 2012), destinată conștientizării pericolelor la care sunt expuși copiii lăsați singuri sau nesupravegheați în casă, urmată de „R.I.S.C. – Renunță! Improvizațiile sunt Catastrofale!” (lansată în noiembrie 2012), respectiv „R.I.S.C. – Siguranța NU e un joc de noroc!” (decembrie 2013). Acestea şi-au propus nu doar să informeze şi să sensibilizeze populația, ci şi să schimbe, în timp, comportamentul legat de utilizarea corectă a surselor de energie. De asemenea, în 2015, E.ON România s-a alăturat campaniei „Nu tremur la cutremur”, inițiată de Ministerul Afacerilor Interne şi derulată la nivel național prin IGSU.
În anul 2016, pornind de la preocuparea reducerii numărul de victime şi a pagubelor materiale, cele două părți au inițiat, sub egida R.I.S.C., campania de informare preventivă a populației cu sloganul „Mai bine previi, decât să nu fii!”, pentru adoptarea unei atitudini proactive, prin sensibilizarea opiniei publice în vederea montării detectoarelor de incendiu în locuința proprie.
„Copiii rămân categoria cea mai vulnerabilă”
Campaniile R.I.S.C. „Mai bine previi, decât să nu fii!” şi „Siguranța nu e un joc de noroc!” au continuat în anul 2017, mesajele principale fiind curățarea coșurilor de fum cu firme specializate/coșari specializați şi montarea detectoarelor de incendiu și de gaz în locuința proprie. Tot în 2017 a fost lansat proiectul România Sigură, mesajul preventiv pentru reducerea riscurilor odată cu folosirea surselor de energie fiind transmis constant publicului prin intermediul platformelor social media.
O nouă campanie a fost inițiată în 2018, sub egida R.I.S.C. „Mai bine previi, decât să nu fii!”, iar obiectivul de bază al acesteia a urmărit conștientizarea cetățenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul scăpărilor de gaze în locuințe.
Copiii rămân categoria cea mai vulnerabilă, iar conștientizarea adulților cu privire la responsabilitatea ce le revine în ceea ce privește respectarea măsurilor de siguranță în locuințe a devenit dezideratul principal al campaniei naționale „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, lansată în anul 2020.
În perioada 2021-2022 au fost inițiate trei proiecte speciale dedicate canalelor social media –Lecții despre Siguranță cu Taticool și Prințesa Sofia (cu clipuri video dedicate copiilor), Podcast #SigurdeAscultat (despre siguranța copiilor) şi #SafeSummerSports– în care, cu ajutorul influencerilor de pe TikTok, au fost transmise mesaje preventive dedicate tinerilor, pentru a evita electrocutările în apropierea stâlpilor de înaltă tensiune sau prin urcarea pe trenuri. Tot în această perioadă au fost continuate campaniile „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău” şi R.I.S.C. „Mai bine previi, decât să nu fii!”.
România Sigură este un alt proiect demarat în cadrul parteneriatului care urmărește transmiterea mesajelor de siguranță folosind rețelele sociale. Astfel, prin intermediul conturilor de Facebook, Instagram și a canalului de Youtube România Sigură, derulăm constant campanii de informare despre prevenirea riscurilor la care ne expunem în fiecare zi dacă nu folosim adecvat instalațiile electrice sau de gaze naturale.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


„În Ungaria, guvernul nu poate exclude pe nimeni de la posibilitatea de a candida”, spune premierul Viktor Orbán, criticând politicile electorale de la București.
Într-un podcast difuzat recent, liderul de la Budapesta a respins categoric ideea ca guvernul ungar să poată elimina partide sau candidați din alegeri, așa cum – susține el – se întâmplă în România.
Partidul Tisza, „condus de la Bruxelles”
Premierul ungar Viktor Orbán a participat recent la un podcast alături de publicistul András Hont, unde a discutat despre contextul politic intern, despre opoziția condusă de Péter Magyar și despre poziția sa față de Uniunea Europeană, relatează hirado.hu.
Întrebat despre ascensiunea Partidului Tisza, aflat pe val în sondaje, Orbán a recunoscut că este un adversar redutabil, dar a susținut că este „finanțat și susținut din străinătate”. „Este un rival serios Partidul Tisza, dar e o chestie finanțată și susținută din străinătate. Deci este condus de la Bruxelles, unde sunt stăpânii. Ei fac ce li se spune acolo”, a comentat Orbán.
„Guvernul nu poate exclude pe nimeni de la posibilitatea de a candida”
Întrebat dacă, „la fel ca în România”, Partidul Tisza, de exemplu, ar putea fi exclus din alegeri din „anumite motive”, el a spus că acest lucru nu este de competența guvernului, ci a sistemului judiciar. El a adăugat că este convins că există condițiile economice pentru ca partidul său de guvernământ (FIDESZ) să câștige alegerile parlamentare.
„În Ungaria, guvernul nu poate exclude pe nimeni de la posibilitatea de a candida în alegeri și nu vreau să aud nimic despre asta”, a mai spus Orbán.
Orbán mizează pe economie
Premierul ungar a vorbit și despre alegerile parlamentare viitoare, exprimându-și încrederea că partidul său, FIDESZ, are suficiente condiții economice pentru a câștiga. Totodată, a punctat o temă-cheie în retorica sa recentă: opoziția față de aderarea Ucrainei la UE.
„Nu este nevoie de stimularea artificială a economiei. (…) Cel mai important lucru este dacă putem împiedica Ucraina să fie admisă în Uniunea Europeană. Dacă acest lucru va reuși,”atunci vom fi salvat perspectivele de dezvoltare ale maghiarilor pentru cel puțin un deceniu. Dacă ucrainenii sunt admiși, iar războiul continuă, vom avea pe cap probleme următorii 10-15 ani”, a mai spus premierul maghiar.
EVENIMENT
FOTO. Un suflet mare într-o mână de femeie. Povestea de viață a Mariei, florăreasa din Mănăștur

Cine trece prin Mănăștur, pe strada Primăverii, la colțul unui bloc mare, ar putea să observe o florăreasă mai deosebită. Puțin mai mare decât un buchet de flori, Maria își ajută soțul zi de zi, să vândă mai multe plante.
E micuță dar, după ce povestești câteva clipe cu ea, uiți că stai de vorbă cu un om mic de înălțime, care ar avea motive să stea supărată, să fie depresivă, să se supere pe Dumnezeu și pe toată lumea.
Bullying-ul despre care se vorbește astăzi, ea l-a trăit toată viața, la un nivel care nici măcar nu merită să fie povestit. Și astăzi, Maria observă cum oamenii se uită după ea cu ochi mari, dar nu o mai interesează, spune că s-a călit cu trecerea timpului. Ba mai mult, se trezește zilnic cu poftă de viață, cu o energie pe care de mai multă vreme e dispusă să o împartă cu ceilalți, fie ei prieteni, cunoscuți sau dușmani.
Să trăiești viața așa cum e
”De curând am întâlnit o doamnă care era foarte supărată și i-am zis…<<haideți să stăm puțin de vorbă dacă doriți>>. A început să-mi spună că nu mai iese din casă, că nu vede motivul pentru care ar continua să trăiască, e singură, nimeni nu se interesează de ea, nimeni nu o ascultă.
Nu vă spun ce i-am zis, dar după cinci-zece minute a ieșit din florărie spunându-mi că am dreptate.
Mai bine să trăiești viața așa cum e, în loc să stai să admiri ce li se întâmplă altora!”, povestește Maria, adăugând că are nenumărate exemple de acest fel.
O poveste de viață, dar una mai specială
Maria s-a născut într-un sat, situat aproape de Coloana Infinitului a marelui sculptor român Constantin Brâncuși, undeva lângă Târgu Jiu.
Pe când avea trei ani, părinții au realizat că Maria e diferită de ceilalți copii ai lor sau de ceea ce văzuseră până atunci. Un diagnostic crud a căzut peste familia Cărăvan, nanism hipofizic. De unde? Ar putea fi de la vreun vaccin? Acestea au fost întrebările care i-au însoțit vreme îndelungată.
Puțin mai târziu, au decis că Maria nu putea să meargă la școală, picioarele ei micuțe neputând străbate distanța mare până la școală. Așa că Maria a învățat să scrie și să citească acasă, ajutată de oricine se afla pe lângă ea.
Timpul a trecut, iar ea s-a trezit domnișoară, moment în care au intervenit grijile de adult, cu întrebări legate de modul în care o să se descurce în viață, simțind că pensia de handicap nu o să-i ajungă să ducă un trai decent.
A început să vândă flori, pe străzi, ori pe unde credea că oamenii sunt mai deschiși la pungă. În paralel, s-a înscris la școală, iar la 32 de ani a obținut o diplomă de absolvire a 8 clase. Își completa bugetul mai bine sau mai rău, dar a devenit mai încrezătoare!
I s-a schimbat destinul în bine
O excursie la Felix, o adevărată aventură pentru tânăra Maria, i-a schimbat destinul, deși inițial nimic nu prevedea acest lucru. Într-o seară, un artist cânta la terasa unde ieșise Maria. S-a dus la el și l-a felicitat, a primit un CD cu muzică și cam atât.
I-a scris pe mail și i-a răspuns, spre surprinderea ei. Au tot discutat, au aflat că au multe în comun și au decis să se mute împreună la Cluj-Napoca, cumva la o distanță egală față de localitățile unde stăteau atunci.
Aici li s-a născut curând un băiețel, care acum are șase ani și e perfect. Nu doar că zice mama lui, ca orice mamă, dar chiar e, adică crește ca un voinic, e cuminte și foarte iubit de părinții lui.
Sarcină ușoară
”Am avut o sarcină ușoară, am fost monitorizată de domnul doctor Florin Stamatian cu mare atenție, îi mulțumesc! La 37 de săptămâni mi-a făcut cezariană, deja sarcina putea să prezinte riscuri, cam așa am înțeles eu.
A fost monitorizat doar două zile, apoi am mai stat puțin în spital și am venit acasă. Sunt alături de el, minut de minut, încă de la primele ore. Eu îl duc la grădiniță în fiecare zi, mergem la cumpărături, povestim foarte mult. Eu și soțul l-am îngrijit ca pe ochii din cap!”, spune ea.
”Fiecare lucru, sentiment, prietenie sau relație are frumusețea ei, noi doar trebuie să o vedem. Dacă știm să jonglăm cu viața, totul devine mai frumos!”, povestește Maria despre lucruri care pot părea clișee, dar ea le crede cu adevărat.
A mai adăugat că Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi și trebuie să fim curioși să vedem care e acela, iar dacă ”pici de sus”, cum se spune, trebuie să înveți, totuși, să te ridici singur, de aceea sunt bune și experiențele rele din viața asta.
Cristina Pintilie Șendrea
EVENIMENT
VIDEO. Pasager întins pe 4 scaune, cu picioarele pe tapițerie, într-un autobuz CTP Cluj. S-a enervat când i s-a atras atenția

Un cititor Cluj24 a surprins într-un autobuz al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, pe linia 24, un pasager care ocupă patru scaune, stând întins de-a lungul banchetei, cu picioarele sprijinite direct pe tapițerie.
„Din păcate, așa se circulă la Cluj, pe linia 24”, ne transmite cititorul. Acesta a încercat să-i atragă atenția bărbatului, moment în care, spune el, a fost apostrofat: „După ce i-am atras atenția, individul m-a întrebat «dacă mă doare capul »”.
Mai mult, autorul filmării relatează că pasagerul a devenit recalcitrant: „I-am zis că nu mă tem de el, iar el a zis că la următoarea stație coboară. Trebuie să ai grijă cui îi atragi atenția… Poate te trezești și cu o bătaie.”

În ziua sfântă a Învierii Domnului, publicăm poemul „Înviere”, semnat de unul dintre cei mai importanți poeți români contemporani, clujeanul Ion Mureșan.
Înviere
Brusc s-a-nserat. În sfeşnic lumânarea
Pocnind se-aprinse singură, din nou.
Trei zile l-am vegheat sub răsuflarea
De somn ce-n somn e somnului ecou.
Şi între pleoape strâns ţineam mormântul:
Roşie stâncă spartă-n sur dreptunghi.
Romanii-ntre măslini dormeau urându-l,
Stând ghemuiţi cu capul pe genunchi.
La vremea cântului de miruire,
Ne-am pus cenuşă-n cap şi-am plâns amar:
„O, suflete, durere-i peste fire
Când părăseşti al trupului hotar!”
Şi stânca a prins apoi să vălurească,
Uşor, ca apa râului în munte,
Şi-un trup de abur a-nceput să crească
Din piatră, ca ieşindu-ne din frunte
Furnici de foc peste furnici de rouă.
Şi El a fost, n-am umbră de-ndoială,
Venind spre noi a spus doar „Pace vouă!”
Şi cerul tremura, ca o petală.
(Ion Mureșan)
Cine este Ion Mureșan
Ion Mureşan a împlinit anul acesta 70 de ani. El s-a născut pe 9 ianuarie 1955, în localitatea Vultureni din județul Cluj. A absolvit Liceul „George Coşbuc” din Cluj şi Facultatea de Istorie-Filosofie, secţia Filosofie-Istorie din Cluj (1981). A debutat în revista pentru copii Cutezătorii, apoi a publicat în pagina pentru liceeni a Scânteii Tineretului, în Amfiteatru, Tribuna, Echinox şi altele.
A fost redactor la revista studenţească „Napoca Universitară” (1977-1979), la revista „Echinox” (1979-1981), profesor de istorie, iar apoi redactor şi şef-secţie poezie la revista „Tribuna” (1988-1999). A mai lucrat la diverse publicaţii şi reviste şi este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990.
Unul dintre cei mai premiați poeți români contemporani
Este unul dintre cei mai premiați poeți români contemporani, printre ele amintim: Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul revistei „Poesis” pentru cea mai bună carte de poezie a anului; Premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului la Festivalul de poezie Piatra Neamţ; Premiul de poezie al Academiei Române la Festivalul internaţional Nichita Stănescu, Ploieşti, 2000.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru fondator al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO).
În prezent este publicist comentator la un ziar clujean și redactor-șef al revistei „Verso” din Cluj.
A publicat volumele:
*Cartea de iarnă , poezii, editura „Cartea românească”, 1981. Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul special al revistei „Tribuna”
*Poemul care nu poate fi înţeles, poezie, editura „Arhipelag” 1993. Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul revistei „Poesis” pentru cea mai bună carte de poezie a anului; Premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului la Festivalul de poezie Piatra Neamţ
*Cartea pierdută – o poetică a urmei , eseuri, editura „Aletheia”, 1999. Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor; Premiul „I. Negoiţescu” al revistei „Apostrof” pentru cea mai bună carte de eseu a anului, Nominalizată la Premiul pentru eseu la Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO)
*Carnavalul din poiană (împreună cu Ana Mureşan), teatru pentru copii, editura „Aletheia”, 2004. Premiul filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor
*Le mouvement sans coeur de l’image, poezie, „Belin”, Paris, 2000, colecţia „l’extreme contemporaine”, traducere Dumitru Ţepeneag şi Olivier Apert.
Este prezent în numeroase antologii de poezie din ţară. Publicat în reviste literare şi tradus în antologii de poezie în Ungaria, Elveţia, Serbia, Slovacia, Italia, Germania, Franţa, SUA, etc.
*Acces interzis/ Zugang verboten! Poezie, Traducere Ernest Wichner, Buroabrasch, Viena, 2008
*The book of winter and other poems, poezie, traducere de Adam j. Sorkin şi Lidia ianu, University of Plymouth Press, Plymouth, 2011
*cartea Alcool, poeme, ed Charmides, 2011, Bistriţa, Premiul USR, premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române, Premiul revistei „Observator Cultural”, Premiul Radio Romania Cultural.
*Oglinda aburită, eseuri conversaționale, Editura Charmides, Bistrița, 2013
*Publicistică: proză, cronici literare şi plastice, eseuri, editoriale, reportaje, interviuri, anchete, articole etc. necuprinse încă în volume
Aprecieri critice: Ion Negoiţescu, Nicolae Manolescu, Al. Cistelecan, Eugen Simion, Dan Cristea, Cornel Regman, Adrian Marino, Cornel Ungureanu, Ion Pop, Victor Felea, Andrei Bodiu, Ion Bogdan Lefter, Irina Petraş, Otilia Hedeşan etc.