Dragoș Damian, CEO Terapia: Ce lejer se vorbește mai nou despre război, distrugere, suferință, moarte. Parcă ar fi supraofertă

Europa se înarmează, ReArm Europe a fost lansat cu pompă săptămâna trecută. Intrăm în zodia soldaților, a înarmării, a războiului.

Până în 2006 stagiul militar a fost obligatoriu în România, cam toată generația Decrețeilor a făcut armata cu mâna pe Kalașnikov, pe AG7, pe TAB, etc. Am făcut armata în 1985 la Zalău, infanterie, băieții admiși la medicină în Cluj-Napoca făceau armata acolo, camarazi de arme fiind cei de la TCM din Sibiu și de la Teologie – da, exact, chiar și viitorii preoți făceau armata obligatorie.

O generație pregătită de război

A fost un an de pomină. Armata a început cu adunarea recoltei și a continuat, în cazul special din Zalău, cu descărcarea de cărbuni pentru termocentrală și aducerea de apă pentru oraș. În primele 4-5 luni, am mâncat armata pe pâine. Marșuri de zeci de kilometri pe dealurile Sălajului, trageri de zi și de noapte, serviciu de gardă la minus 30 de grade, cât au fost în iarna lui 1985. Apoi, în 1986 am prins o luna aprilie foarte încărcată, când am fost alarmați de doua ori și pregătiți de misiune, o data să mergem în Libia să-l ajutam pe Gaddafi care fusese atacat cu rachete de americani și altă dată să mergem în Ucraina, să ajutăm la limitarea pagubelor produse de explozia de la Cernobîl.

Au urmat și alte evenimente de povestit, aplicație militara coordonată de Vasile Milea și gardă de onoare la venirea soților Ceaușescu, care poposiseră să inaugureze o fabrică (sic!). Serviciul militar a culminat, desigur, cu momentul galactic în care Steaua (care atunci era echipa Armatei) câștiga Cupa Campionilor.

Discuții interminabile despre armată

Așa era armata înainte de 1990, în vremuri de pace și comunism. Astăzi nu mai avem armată obligatorie, sunt discuții interminabile dacă să fie sau nu reintrodusă, discuții interminabile despre trimiterea de trupe de pace în Ucraina, discuții interminabile despre unde a dispărut industria de apărare (probabil blocuri, birouri, malluri) și discuții interminabile cu privire la finanțarea pentru apărare.

Dar oricum asta nu mai contează, Uniunea Europeană a lansat proiectul ReArm Europe, în cinci puncte, un proiect de înarmare accelerată cu o finanțare de 800 de miliarde de Euro (Green Deal a fost 1.000) prin care Europa speră să poată continua să apere Ucraina și să înarmeze mai bine țările uniunii. Planul se derulează pe o perioada de patru ani, astfel încât ar trebui să informăm eventualii agresori să nu atace până în 2029-2030.

Cine câștigă din război?

Totul arată promițător. Guvernanți se bucură că vor scapă de sancțiuni în caz de deficit excesiv. Mediul de afaceri – executivi, bancheri, finanțiști, economiști, analiști, consultanți, etc. – își freacă mâinile de bucurie gândindu-se la atâta amar de bănet pentru înarmare.

Specialiștii în inteligență artificială, digitalizare și robotică ne explică savant că războiul nu mai este ca pe vremuri, iți pica o bombă în cap și mori. Nu, în era inteligenței artificiale, digitalizării și roboticii, etc., tehnologia ia conducerea și scade numărul pierderilor umane; în Ucraina au murit ”doar” 1,5 milioane de soldați, gratie, nu-i așa, inteligenței artificiale, digitalizării și robotizării de război.

Așadar, ne pregătim de război, ne reconvertim industria, vom fi foarte bine pregătiți în 2029. Acum 40 de ani, când făceam armata ni se spunea că, în caz de război, fabricile de țigarete vor fi reconvertite în fabrici de gloanțe, aveau același calibru. Mă gândesc că în prezent liniile de fiolaj din fabricile de medicamente pot fi reconvertite în fabrici de gloanțe, fiolele de 5ml par a avea aceleași dimensiuni.

Toata lumea este de acord că Europa trebuie sa se înarmeze – ideal era s-o fi făcut din 2014, când se știa deja că furnalele din Siberia lucrează la foc continuu (nu este o figură de stil, acolo se fabrică majoritatea armamentului).

Prin absurd totuși, dacă livrările de armament întârzie, dacă războiul începe înainte de 2029, înainte de a fi pregătiți și dacă linia frontului nu va fi pe Champs Élysées, ci pe Prut, sunteți pregătiți să vă apărați țara? Sau, sunteți pregătiți să deveniți refugiați de război?