Connect with us

EVENIMENT

Două femei s-au rătăcit pe munte căutând ciuperci. Jandarmii montani le-au găsit după două ore

Publicat


După atâta ploaie, s-au făcut foarte bine ciupercile. Căutătorii profesioniști se avântă pe munte pentru a le recolta. Chiar și aceștia, însă, pot avea la un moment dat probleme cu orientarea. Așa s-a întâmplat cu două femei care s-au rătăcit în zona Călățele, fiind salvate în cele din urmă de jandarmii montani.

„Marți, 30 iunie a.c., în jurul orei 20.00, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj s-a primit prin sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, o solicitare din partea unei femei, care a precizat că s-a rătăcit în timp ce se afla la cules de ciuperci cu sora sa, în zona Pădurii Călățele.

S-a luat legătura cu Postul de Jandarmi Montan Călățele-Fântânele în vederea începerii căutărilor în zona indicată de persoană.

În jurul orei 22.30, cele două femei au fost găsite pe un drum forestier de către o echipă formată din jandarmi montani și pompieri. Acestea au fost conduse în siguranță în localitatea Călățele fără a avea nevoie de îngrijiri medicale.

La acțiunea de căutare a celor două persoane au mai participat salvamontiști și polițiști”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate