Doina Cornea: Bucuroasă cedez viaţa, deşi mi-e frică de ce va fi. 91 de ani de la naştere

Doamna Doina Cornea ar fi împlint azi 91 de ani, dar a plecat în urmă cu doi ani, cu câteva zile înainte să-şi rotunjească vârsta de 90 de ani. Cam aşa e în general viaţa, dă cu rest.

Am avut privilegiul să povestesc de două ori cu Domnia Sa după ce handicapantul atac cerebral pe care l-a suferit în 2008 a schimbat-o profund. Ultima discuţie a fost în 2016. Era conştientă de starea în care a adus-o boala, dar nu şi-a pierdut o fărâmă din demnitatea sa. Cred că a fost discuţia care m-a impresionat cel mai mult în viaţa mea jurnalistică. Am întrebat-o dacă îmi permite să-i fac o fotografie.

„Nu vreau poză, că eu nu mai sunt om”, mi-a răspuns. Am insistat şi i-am zis că n-o s-o public şi că o voi ţine doar pentru mine. „Pentru dumneavoastră, da, dar să vă ţineţi de cuvânt. Sunt groaznică acum. Groaznică sunt… Aşa e viaţa, asta e viaţa, că altfel n-am încăpea aici pe pământ. Chiar n-am încăpea. Şi bucuroasă cedez viaţa, deşi mi-e frică de ce va fi. Dar trebuie s-o facem cu toţii cu convingere”.

(M.A.)

Aici e interviul integral (revista Sinteza) cu Doamna Doina Cornea, din 2016, unul dintre puţinele pe care le-a mai acordat şi din 2008 până atunci, dar şi după, până la moartea sa din 2018.

https://www.revistasinteza.ro/doina-cornea-singura-iubire-care-mi-ramas-este-regele?fbclid=iwar2plrsgpbjc1whmmfvaadkufynzm1lm0s22ed98ou60q5kxaikdvghqgby

*Doina Cornea, despre curaj şi frică, moarte, comunism şi femei

E mică la trup şi slabă ca o aşchie, cocârjită peste cadrul cu rotile cu care se ajută să se mişte prin casă. Are mâinile uscate şi supte de vremuri, iar hainele de pe ea parcă-s aruncate pe-un cuier. Ai avea impresia că imediat se împrăştie toată, dacă nu i-ai vedea ochii vii şi dacă nu i-ai simţi spiritul tânăr. Şi poate că doar această lumina scânteietoare a ochilor şi vâlvătăile interioare mai ţin adunate laolaltă bucăţile acelea de carne veştedă. Faţa îi mai râde din când în când, dar simţi că zace în ea o tristeţe de doină românească, aşa cum îi e şi numele: Doina Cornea.

Tocmai au trecut peste ea 84 de ani şi o întreagă istorie de ţară. E un simbol al luptei anticomuniste, lupta aceea datorită căreia românii au obţinut porţia lor de libertate.
Nu i-a fost frică atunci, pe vremea lui Ceauşescu şi a temutei Securităţi, dar i-au trebuit zece ani de pregătirea pentru asta: ”Eram exact ca toţi oamenii. N-a fost mare curaj în ce am făcut. A trebuit să mă pregătesc 10 ani înainte. Mi-era ruşine mie ca femeie că nu este în România nici un bărbat care să preia această ţară în concepţia lui. Nu era nimeni în anii 80 care să preia ceva în mâna lui”.
Spune chiar că au fost alţii mult mai curajoşi decât ea. Şi care au suferit mult mai mult: ”Au fost oameni mult mai curajoşi decât mine şi care nici nu sunt pomeniţi. Le sunt recunoscătoare şi sunt absolut conştientă că n-am făcut singură, că n-aş fi putut. Nimeni nu poate să facă singur. Românii sunt foarte individualişti, de aceea nu pot să facă acum, fiindcă fiecare vrea în faţă. Nu există ”în faţă”. Împreună, asta există, acesta e cuvântul de bază. Cine a fost alături de mine şi mi-a dat curaj, fără de care nu aş fi putut: a fost pe de o parte soţul meu, pe care eu nu l-am prea iubit, dar m-a susţinut şi eram sigură că nu mă va lăsa să flămânzesc –era avocat, câştiga bine-, au fost copiii mei, au fost cinci studenţi şi nimeni nu-i mai pomeneşte. Vedeţi cum suntem?! Mereu le spun oamenilor că am avut cinci studenţi care au semnat textele. A fost copilul unuia, Dan Sâmpălean şi Gina… Le-a fost aruncat copilul la vârsta de vreo 5 ani, în Târnave, de pe pod. Nu vă aduceţi aminte, pentru că nu s-a popularizat. Tot Doina Cornea era în faţă şi ei au avut merite poate chiar mai mari decât mine. Mie mi-e necaz pe treaba asta la români. În loc să stăm aşa – cum am văzut eu fotografie a polonezilor – fiecare din spate punea mâna pe cel din faţă. E o lipsă de solidaritate umană şi pentru asta nu sunt de vină tinerii, că ei n-au avut de la cine să înveţe. Trebuie cultivată şi respectată”.
Nici acum nu-i este frică. Nici măcar de moarte: ”Nu mai mi-e frică de când am văzut-o pe mama murind cu atâta curaj. Aşa de frumos a murit mama mea… A murit chiar cu o lună înainte de revoluţie”.
Faptul că nu-i este frică de moarte o face să nu-şi dorească nici ani mulţi. Este reticentă când primeşte urări de la mulţi ani: ”Nu-mi doresc. Îmi doriţi ce eu nu-mi doresc. Mie nu mi-e frică. Eu nu comentez asta –”Mulţi înainte”. Eu comentez totuşi: să hotărască Dumnezeu cât mai repede să plec, pentru că e bine să plecăm ca să facem loc tinerilor”.
Doina Cornea îşi duce povara anilor şi a bolii în aceeaşi casă de pe strada Alba Iulia, probabil cea mai filată casă din Cluj de către fosta securitate.
Îşi aminteşte de anii aceia. Grei ani! ”Vroiam să mergem în Făgăraş, la parastasul bunicilor. Voiam să văd dacă ne lasă să ies din Cluj cu maşina. Ne-am dus până în Alba Iulia. Acolo s-a format un grup de oameni”. Povestea o preia fiul său Leontin: ”Am plecat, n-am vorbit nimic între noi, am scris bileţele, că aşa făceam când vroiam ceva secret. Am scris că să mergem la Făgăraş. Nu ne-am luat nici un fel de bagaj. Am mers în piaţă cu nişte pungi, Securitatea cu maşinile veneau după noi. Am venit cu ce am cumpărat din piaţă, am trecut pe lângă casă şi ne-am tot dus. La Alba Iulia mă opreşte un miliţian. Trag pe dreapta şi spune că nu ne merge un stop pe spate, el fiind în faţă. Zice: întoarceţi-vă. Între timp se adunase ceva lume acolo. Am strigat: uitaţi-vă, oameni buni, sunt fiul Doinei Cornea, sunt cu mama şi vrem să mergem la Făgăraş, la parastasul bunicilor şi nu ne lasă miliţia. Când au văzut asta au spus că ne lasă, au zis să mergem după ei şi să ne oprim într-o piaţă să ne punem becul. Într-adevăr ne-au lăsat. Dar tot după noi erau. În casa de vizavi –am aflat ulterior asta- i-au pus pe oameni să plece şi au instalat aparatura de ascultare. Şi dacă mergeam la mare, de aici eram însoţiţi de două maşini până acolo. Am văzut apoi că tot-tot dădeau raportul ce făceam”.
O altă întâmplare: ”În 84 m-au trimis în Franţa, în speranţa că voi rămâne acolo. Dar m-am întors urgent înapoi când viza mea a expirat”. Fiul Leontin îşi ajută iar mama: ”Au oprit trenul. Noi mersesem cu tata la Vinţu să o aşteptăm, că numai pe acolo trecea Internaţionalul. Şi nu vine, nu vine… Apoi vine trenul şi nu era nimeni în tren, ca apoi să aflăm că opriseră trenul, au dat-o jos, au făcut percheziţie vreo două ore şi i-au confiscat cărţile, tot”.
Tot el îşi mai aminteşte de o altă poveste prin Făgăraş, tot o urmărire: ”Probabil că nu s-au pregătit din timp şi au trimis doi securişti tinerei, fără nici un fel de echipament. Noi eram cu corturile la munte. Ei au primit un cort, dar fără nimic, fără saci de dormit, fără pături. În august a început să ningă. Zgribuleau de frig şi până la urmă unul dintre noi le-a dat o pătură să nu îngheţe”.
Doina Cornea a trecut prin multe în viaţa ei şi a ajuns la vârsta la care îşi poate permite să dea şi sfaturi. Unele în calitate de femeie. Şi chiar pentru femei: ”Mai am o ideea cu bărbaţii: noi femeile suntem parşive, să vă feriţi de noi ca de diavol. Credem că noi putem face totul şi nu e adevărat. (…) Femeile dau tonul, dar nu e bine. Se prăbuşeşte omenirea când femeile avem alt rost în lumea asta. Noi avem alt rost. De aceea soţii noştri au devenit timizi. Eu m-am gândit foarte mult, că am trăit perioada de după Al doilea război mondial, iar înainte mi s-a povestit despre bărbaţii noştri, care au fost foarte chinuiţi. A fost cea mai chinuită generaţie din Europa, să zicem. Şi noi, femeile, am preluat. În Anglia, de pildă. Cine să fi condus fabricile, instituţiile când soţii lor erau pe front şi mulţi mureau acolo?! Cum femeile au avut succes, ele n-au mai vrut să plece când s-au întors soţii. Dar era normal să revină la viaţa lor normală. Noi trebuie să ştim să facem un pas înapoi. Prin asta le redăm curajul, că ei sunt foarte timizi. Au devenit timizi şi fricoşi în faţa noastră, care suntem fiinţe puternice. Vedeţi că o femeie trăieşte mai mult decât un bărbat. Suntem fiinţe puternice şi trebuie să restituim puterea bărbaţilor şi să ne lăsăm conduse de ei. Trebuie să ştim şi să-i ascultăm. Am fost invitată de doamna Mitterand şi de alte doamne feministe la Sorbona, alături de mai multe femei din lume. Ea se aştepta să încep şi eu să mă plâng, că nu avem drepturi, că suntem oropsite şi primul meu cuvânt a fost: să ştiţi că eu nu sunt feministă. Trebuie să ştim să facem şi pasul înapoi, că altfel le zădărnicim bărbaţilor activitatea. Să luăm şi meserii mai feminine, mai uşoare, să nu vrem să conducem locomotive şi tractoare. Sau aviatoare”.

”Dacă ar fi să aleg o epocă în care vreau să trăiesc, ar fi tot asta în care sunt, pentru că a fost foarte interesantă şi foarte frumoasă, că am putut face ceva. N-aş alege nici Grecia, nici Germania şi nici n-aş trăi în altă parte. Eu zic că ţara merge înspre bine aşa, dar pe termen lung, nu ştiu… Omenirea se prăbuşeşte dacă nu-şi schimbă atitudinea. Eu nu zic că ceilalţi nu sunt, vai de mine… Aţi văzut ce legi se aduc în occident şi acum o să fie presiuni, dar nu trebuie acceptate… Să fie homosexuali, dar nu să legiferezi aşa ceva… E periculos public, tineri pervertiţi la vârste fragede… Nu se poate!”. Doina Cornea

”Noi, generaţia noastră, cei care am plecat din lumea aceasta sau care mai zăvobim un pic, nu ne dăm seama cât rău am făcut. Eu am prins anii 30 şi să ştiţi că erau mult mai curajoşi decât acum, că erau formaţi înainte. Toţi erau curajoşi. De aceea au fost la români atâţia anticomunişti. Eram mult mai uniţi decât acum. Noi n-am fost niciodată pregătiţi bine. Dar cine să ne pregătească?! Fiecare individ trebuie să se pregătească pentru vremurile lui, că nu se repetă exact aceleaşi lucruri”. Doina Cornea

”Clujean de onoare” abia la 84 de ani

Doina Cornea a primit vineri, 30 mai, exact în ziua în care a împlinit 84 de ani, titlul de Cetăţean de Onoare al judeţului Cluj, ”Clujean de Onoare”, singura distincţie oferită până acum de autorităţile clujene. Ea a fost o cunoscută disidentă anticomunistă, a difuzat mai multe proteste la Radio Europa Liberă şi a fost arestată pentru răspândirea de manifeste anticomuniste. Pe 10 septembrie 2008, ea a suferit un accident vascular cerebral, cu paralizie pe partea dreaptă, fiind tratată la Cluj, Bucureşti şi la o clinică din Franţa. Pe 8 octombrie 2009, Doina Cornea a primit decoraţia de Comandor al Ordinului Legiunii de Onoare, distincţie care i-a fost înmânată de către ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, iar pe 7 octombrie 2009, ea a fost decorată şi de către regele Mihai I, cu „Crucea Casei Regale a României”.

(2013, Transilvania Reporter, Marius Avram)

CV de disident

*Doina Cornea (30 mai 1929, 4 mai 2018), unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi anticomunişti din România, publicistă, autoare şi traducătoare a mai multor volume. În perioada 1982-1989 a difuzat la Radio Europa Liberă mai multe materiale de protest la adresa regimului comunist din România, iar în 1980 a realizat primul volum produs manual şi distribuit prin reţelele de prieteni. Deşi pentru activitatea sa anticomunistă a fost destituită de la Facultatea de filologie din Cluj, unde era asistentă la catedra de limba franceză, şi deşi a fost anchetată, ameninţată şi bătută de organele represive, Doina Cornea a continuat lupta sa împotriva regimului comunist şi, în 1987, a răspândit, cu fiul său, Leontin Iuhas, manifeste de solidaritate cu muncitorii protestatari din Braşov. De asemenea, în 1988, i-a adresat o scrisoare Papei Ioan Paul al II-lea –scrisoare difuzată şi la Radio Europa Liberă- prin care cerea, alături de alţi intelectuali români, scoaterea din ilegalitate a Bisericii Române Unite cu Roma. În 21 decembrie 1989 a participat, sub ameninţarea gloanţelor, la manifestaţiile stradale de la Cluj. După revoluţie a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naționale, de unde a demisionat în ianuarie 1990, iar ulterior a activat în Forumul Democrat Antitotalitar din România, Convenția Democrată din România, Grupul pentru Dialog Social, Alianța Civică. A susţinut multe conferinţe în ţară şi în străinătate şi a primit numeroase distincţii. Printre altele, a primit Premiul „Thorolf Rafto” (Norvegia, 1989), titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Libere din Bruxelles (1989), Legiunea de Onoare în grad de Ofițer (Franța, 2000); Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce (2000), Legiunea de Onoare în grad de Comandor (Franța, 2009), Crucea Casei Regale a României din partea regelui Mihai (2009).

vezi şi:

Apel de la Cluj. Fundaţia “Doina Cornea” o susţine pe Ana Blandiana pentru Nobel

Concert caritabil ”Lumina din întuneric” pentru înființarea Fundației ”Doina Cornea”