ACTUALITATE
Doi tineri din Cluj, anchetați pentru o „țeapă” cu telefoane mobile. Au luat banii și nu au livrat produsele
Doi tineri din județul Cluj sunt cercetați penal după ce ar fi încasat peste 20.000 de lei de la trei persoane, promițându-le telefoane mobile pe care nu le-au mai livrat.
Polițiștii din Alba Iulia au descins la locuințele lor, în baza a două mandate de percheziție.
Ce „schemă” foloseau clujenii
Potrivit polițiștilor din Alba Iulia, cei doi bărbați, în vârstă de 22 și 24 de ani, se prezentau drept vânzători de telefoane mobile, oferite la prețuri avantajoase. Sub acest pretext, ar fi pretins și primit de la trei persoane suma totală de 20.300 de lei.
„După încasarea banilor, cei doi nu ar fi predat telefoanele persoanelor vătămate”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.
Au rstituit toți bani
În urma perchezițiilor, anchetatorii au clarificat situația prejudiciului. Cei doi tineri le-au restituit integral păgubiților suma de 20.300 de lei, au precizat polițiștii.
Anchetatorii din Alba Iulia continuă cercetările sub acuzația de înșelăciune, urmând să stabilească dacă tinerii au acționat și în alte cazuri similare.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






