EVENIMENT
Doi hoți din Cluj, prinși de polițiști. Un tânăr de 18 ani a JEFUIT o locuință, iar altul a spart sediul unui oficiu poștal
Doi tineri clujeni, de 18 și 19 ani, au fost reținuți de polițiștii clujeni pentru 24 de ore. Cei doi sunt acuzați de furt și tăinuire.
În 25 noiembrie, polițiștii au descins în comuna Luna, din județul Cluj, la locuințele a doi tineri bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat, tentativă la infracțiunea de furt calificat, tăinuire și complicitate la tentativa furtului calificat.
Potrivit polițiștilor, în perioada 17-18 octombrie, tânărul în vârstă de 18 ani ar fi pătruns fără drept într-o locuință din comuna Luna, de unde a furat aproximativ 13.000 de lei.
Ulterior, acesta i-a dat tânărului de 19 ani aproape 2.500 de lei, deși s-ar fi cunoscut faptul că banii proveneau dintr-un furt.
De asemenea, în noaptea de 14 spre 15 noiembrie, tânărul de 19 ani ar fi pătruns în interiorul unui oficiu poștal, de unde ar fi încercat fără a reuși, însă, să fure bunuri aflate într-un seif metalic.
Învestigațiile derulate de polițiști și probatoriul administrat în cauză a condus la identificarea și reținerea celor doi pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentați cu propuneri procedurale instanței de judecată.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






