ACTUALITATE
Doi clujeni, în conducerea Federației Române de Baschet. Mircea Cristescu e VICEPREȘEDINTE
În cadrul alegerilor de la Federația Română de Baschet (FRB), desfășurate marți, Carmen Tocală a fost aleasă în funcția de președinte încă din primul tur. De asemenea, s-a decis și restul conducerii federației de la București.
Astfel, clujeanul Mircea Cristescu – director operațional al echipei U – BT, și Alina Moanță au fost aleși vicepreședinți ai Federației Română de Baschet. De altfel cei doi au fost singurii înscriși pentru cele două posturi de vicepreședinte.
Din Consiliul Director vor face parte nume importante, printre care și clujeanca Aurora Dragoș – fostă jucătoare și antrenoare, alături de Cătălin Tănăse, Horațiu Floca, Șerban Sere, Dan Calancea, Marius Marinescu, Dan Dacian, Florin Covaciu, Vlad Ghizdăreanu și Veronica Gavrilă.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






