Connect with us

ACTUALITATE

Discriminezi un rom? Mergi la pușcărie. Totul despre noua lege

Publicat


Textul de lege care va intra în vigoare prevede 10 ani de închisoare. Proiectul de lege aparține Camerei Deputaților. Astfel, cei care nu vor respecta drepturile romilor şi vor promova doctrine antiţigăniste ar putea fi pedepsiţi cu închisoare.

Ce se înțelege prin antițigănism?

Prin antițigănism se înțelege percepţia referitoare la romi exprimată ca ură împotriva acestora, cât şi manifestările verbale sau fizice motivate de ură împotriva romilor, îndreptate împotriva romilor ori a proprietăţilor acestora, împotriva instituţiilor/ONG-urilor, liderilor comunităţilor rome sau lăcaşurilor lor de cult, tradiţiilor şi limbii romani.

Care fapte sunt pedepsite cu închisoarea?

– promovarea în public, în orice mod, a unor idei, concepţii sau doctrine antiţigăniste, precum şi utilizarea în public a unor simboluri antiţigăniste, fapte pedepsite cu închisoare de la trei luni la trei ani. Excepţie fac actele săvârşite în interesul artei, ştiinţei, cercetării, educaţiei sau dezbaterii unor aspecte de interes public;

-aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei organizaţii cu caracter antiţigănist, faptă pedepsită cu închisoare de la trei la zece ani. Excepţie fac persoanele care denunţă autorităţilor existenţa organizaţiei, înainte ca aceasta să fi fost descoperită.

Proiectul a trecut tacit de prima cameră, Senatul, iar acum mai are nevoie de promulgarea prin decret prezidenţial şi publicarea în Monitorul Oficial pentru a se aplica.

Karla Fanea

Foto: G4Media




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate