ACTUALITATE
Din 1 ianuarie 2023, contractele de închiriere, înregistrate OBLIGATORIU la ANAF. MODELUL cererii și instrucțiuni de completare

De la 1 ianuarie 2023, contractele de închiriere vor trebui înregistrate la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Ordinul pentru aprobarea procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune, precum și a modelului și conținutului formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune” a fost publicat recent în Monitorul Oficial, scrie Alba24.ro.

cerere inregistrare contracte locatiune
Potrivit OG nr. 16 din 15 iulie 2022, pentru contractele încheiate începând cu 1 ianuarie 2023, contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare şi cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, au obligaţia înregistrării contractului încheiat între părţi, precum şi a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent.
Începând cu 1 ianuarie 2023 în cazul contractelor de închiriere aflate în derulare la data de 1 ianuarie 2023, înregistrarea, la organul fiscal competent, a contractului încheiat între părţi şi a modificărilor survenite se efectuează în termen de cel mult 90 de zile de la data la care a intervenit obligaţia înregistrării acestora.
Dacă bunul a cărui folosință se cedează este deținut în comun, fiecare coproprietar are obligația înregistrării contractului de închiriere la organul fiscal competent.
Pentru înregistrarea contractului de închiriere, contribuabilii vor depune „Cererea de înregistrare a contractelor de locaţiune”.
Vezi AICI modelul cererii de înregistrare a contractelor de locațiune (.pdf)
Instrucțiuni de completare a formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune”
Depunerea cererii
Cererea de înregistrare a contractelor de locațiune se completează și se depune de către:
– persoanele fizice care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor și care au obligația înregistrării contractului la organul fiscal, potrivit legii;
– locatorii care solicită înregistrarea contractului la organul fiscal pentru a constitui titlu executoriu pentru plata chiriei la termenele și modalitățile stabilite în contract sau, în lipsa acestora, prin lege.
Cererea se depune, direct sau prin împuternicit, la registratura organului fiscal competent, prin poștă cu scrisoare recomandată sau prin mijloace electronice de transmitere la distanță, după caz, la termenele stabilite de legislația în vigoare.
Cererea se completează în două exemplare, înscriindu-se cu majuscule, citeț și corect, toate datele prevăzute de formular.
Un exemplar al cererii, însoțit de copia contractului de locațiune, se depune la organul fiscal competent și un exemplar se păstrează de contribuabil.
Organul fiscal competent este:
a) organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică rezidentă are domiciliul fiscal, potrivit legii;
b) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află bunul imobil care face obiectul contractului de închiriere, în cazul persoanelor fizice nerezidente/organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al împuternicitului, după caz, pentru persoanele fizice nerezidente;
c) organul fiscal în raza căruia se face constatarea închirierii bunului mobil, conform dispozițiilor legale fiscale, în cazul persoanelor fizice nerezidente;
d) organul fiscal în a cărui evidență este înregistrat ca plătitor de impozite, taxe și contribuții locatorul persoană juridică/altă entitate fără personalitate juridică.
Dacă bunul a cărui folosință se cedează este deținut în comun, fiecare coproprietar persoană fizică are obligația depunerii cererii la organul fiscal competent, în vederea înregistrării contractului de închiriere, potrivit legii.
Completarea cererii
Caseta „Anul” – se completează anul calendaristic în care se depune cererea.
Caseta „Cerere rectificativă” — se completează cu X în cazul cererilor rectificative.
Casetele „Modificare/Încetare” — se completează cu X în cazul mențiunilor privind modificarea sau încetarea contractului de locațiune.
Secțiunea A „Date despre locator”
Subsecțiunea a. „Date de identificare a locatorului”
Caseta „Denumire/Nume și prenume” – se completează cu numele și prenumele persoanei fizice care obține venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal. În cazul locatorilor, persoane juridice și alte entități fără personalitate juridică, se înscrie denumirea locatorului.
Caseta „Cod de identificare fiscală”- se completează cu codul numeric personal sau numărul de identificare fiscală al persoanei fizice care obține venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal. În cazul locatorilor, persoane juridice și alte entități fără personalitate juridică, se completează codul de înregistrare fiscală al contribuabilului care are calitatea de locator.
Casetele „Județ”, „Localitate”, „Sector”, „Strada”, „Număr”, „Bloc”, „Scară”, „Etaj”, „Apartament”, „Țară”, „Cod poștal”, „Telefon”, „Fax” și „E-mail” – se completează cu informații privind adresa de domiciliu a persoanei fizice, stabilită potrivit legii, sau adresa domiciliului fiscal al persoanei juridice/entității fără personalitate juridică, după caz.
Subsecțiunea b. „Cota-parte deținută” – se completează cu cota-parte deținută de locator din bunul mobil sau imobil (procent sau fracție).
Secțiunea B „Date de identificare a locatarului (chiriașului)”
Caseta „Nume și prenume/Denumire” – se completează cu numele și prenumele/denumirea persoanei care are calitatea de locatar.
Caseta „Cod de identificare fiscală” – se completează cu codul numeric personal sau numărul de identificare fiscală al persoanei fizice care are calitatea de locatar sau codul de înregistrare fiscală al persoanei juridice/entității fără personalitate juridică care are calitatea de locatar, după caz.
Casetele „Județ”, „Localitate”, „Sector”, „Strada”, „Număr”, „Bloc”, „Scară”, „Etaj”, „Apartament”, „Țară”, „Cod poștal”, „Telefon”, „Fax” și „E-mail” – se completează cu informații privind adresa de domiciliu a persoanei fizice, stabilită potrivit legii, sau adresa domiciliului fiscal al persoanei juridice/entității fără personalitate juridică, după caz.
În situația în care într-un contract de locațiune sunt mai mulți locatari se completează câte o secțiune „date de identificare” pentru fiecare locatar.
Secțiunea C „Date despre contractul de locațiune”
Subsecțiunea a. „Contractul de locațiune inițial”
Casetele „Nr.”, „Data”, „Perioada contractului”, „Cuantumul chiriei lunare”, „Moneda”, „Adresa bunului imobil care face obiectul contractului” și „Date de identificare ale bunului mobil
care face obiectul contractului” – se completează cu informații conform contractului de închiriere.
Casetele „Data” și „Perioada contractului” – se completează sub forma zz/ll/aaaa.
Caseta „Moneda” – se completează cu codul ISO al monedei [RON (LEU), EUR].
Caseta „Adresa bunului imobil care face obiectul contractului” – se completează cu adresa completă a bunului imobil.
Caseta „Date de identificare ale bunului mobil care face obiectul contractului” – se completează cu date de identificare ale bunului mobil (exemplu: număr de înmatriculare, serie șasiu,
serie certificat etc.).
Subsecțiunea b. „Modificări ale contractului de locațiune” – se completează numai în cazul în care s-a bifat caseta „Modificare”.
Casetele „Contract conex nr. ”, „Data”, „Perioada contractului”, „Cuantumul chiriei lunare” și „Moneda” – se completează cu informații conform actului adițional al contractului de închiriere.
Subsecțiunea c. „Încetarea contractului de locațiune” – se completează numai în cazul în care s-a bifat caseta „Încetare”.
Casetele „Documentul care atestă încetarea”, „Nr.”, „Data” și „Motivul încetării” – se completează cu informații conform actului de încetare a contractului de închiriere.
Declarația este însoțită în mod obligatoriu de copia contractului de închiriere.
În cazul modificării/încetării, după caz, a contractului de locațiune, toate casetele de la secțiunea A. „Date de identificare a locatorului” și B „Date despre contractul de locațiune” se
completează în mod obligatoriu.
Sursa: Alba24.ro
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
ADMINISTRAȚIE
Emil Boc: Un an va dura proiectarea, doi ani construcția, așa că în 3 ani am putea avea gata AQUAPARK-ul

Primarul Emil Boc a vorbit, joi, la Napoca Live despre aquapark-ul ce se va construi la Cluj-Napoca, unde va fi amplasat, cât va costa și când va fi gata.
„Luni, 17 februarie, avem pe ordinea de zi a Consiliului Local aprobarea indicatorilor economici pentru aquapark. Ni s-a reproșat că nu s-a început mai repede acest proiect. Am vrut să facem acest aquapark în parteneriat cu cei de la Băile Someșeni. Dezavantajul era că noi nu aveam proprietatea. Am vrut să punem drumul la dispoziție, utilitățile, însă proprietarii nu s-au putut pune de acord.
Emil Boc: Un an va dura proiectarea, doi ani construcția, așa că în 3 ani am putea avea gata AQUAPARK-ul
Apoi ne-am orientat spre Gheorgheni, zona Parcului Est. S-a făcut proiectul, l-am supus dezbaterii publice din care a reieșit că nu e bine să se facă acolo, că se distruge zona verde, biodiversitatea. Ne-a mai rămas ca variantă singura zonă din Cluj unde noi mai aveam proprietate, e vorba de cele 5 ha din zona ștrandului Sun din Grigorescu.
Cei de la mediu ne-au obligat să facem parcare subterană, 3 ha vor fi spații verzi iar pe ce ne-a mai rămas vom construi acest aquapark ce va cuprind 4 bazine interioare, 5 bazine exterioare, 10 tobogane, spații de wellness, de fitness, spații de alimentație publică. Ca și capacitate, 3.200 de persoane se vor putea afla simultan în acest aquapark pe timp de vară: 700 la interior, 2.500 la exterior. Una dintre clădiri va funcționa pe tot parcursul anului.
După aprobarea acestui proiect ca indicatori tehnico-economici urmează studiul de fundamentare, adică cine îl face? Primăria sau un parteneriat public-privat? Valoarea totală este de 78 de milioane de euro, din care 23 milioane sunt rezerva de implementare, 6 milioane e parcarea subterană, 2,3 milioane vizează realocarea unor linii de înaltă tensiune. Un an va dura proiectarea, doi ani construcția, așa că în 3 ani am putea avea gata aquapark-ul”, a spus Emil Boc la Napoca Live.

Primarul Clujului, Emil Boc, a vorbit, joi, la Napoca Live despre sumele alocate orașului de la bugetul național și despre proiectele aflate în derulare, făcând referire la metrou, spitalul regional, centura și trenul metropolitan.
„Sunt 800 de milioane de euro din bugetul național alocate proiectelor Clujului pentru 2025. Asta înseamnă metrou, spitalul regional de urgență, conectarea Clujului la autostradă (până la mijlocul anului va fi finalizată), electrificarea căii ferate Cluj-Oradea, cu pasajul de la Tăietura Turcului, tronsoanele din autostrada Transilvania pe care le avem în lucru, centura metropolitană a Clujului care este în lucru.
Emil Boc: Vom crea o stație suplimentară de TREN metropolitan la aeroport
62 de milioane de euro sunt pentru metrou. Acum se lucrează la consolidarea primului loc de intrare a cârtițelor și pregătirea stației. Acești bani vor fi suplimentați la rectificarea bugetară din iulie.
În ceea ce privește centura metropolitană, tronsonul 1 Cluj-Florești este în lucru, la începutul anului viitor ar trebui să fie gata. Marele avantaj pentru clujeni este că vom avea benzi dedicate pentru transportul în comun. Tronsonul 2 este în procedura de licitație.
„Metroul va veni până la podul IRA unde se va ramifica”
În ceea ce privește trenul metropolitan, proiectul este depus în vederea obținerii finanțării acestuia. Proprietarul va fi CFR Infrastructură iar noi va trebui să compatibilizăm acest proiect cu ce are CFR, trenurile și infrastructura. Au fost discuții legate de cine va face lucrările pe calea ferată, cine va cumpăra vagoanele și locomotivele necesare, cine va întreține calea ferată pe partea de transport de 100 km, cine va realiza stațiile noi care se crează, cine va realiza pasajul de la aeroport, pentru că vom crea o stație suplimentară de tren la aeroport pentru ca oamenii să poată ajunge de la gară la aeroport cu trenul.
Metroul va veni până la podul IRA unde se va ramifica, o linie spre Bdul Muncii, una spre Sopor. Aici, la bifurcație, trenul metropolitan se va întâlni cu metroul. Clujul va fi al doilea oraș din România care va avea acest sistem intermodal de transport: metrou – tren metropolitan – aeroport”, a spus Emil Boc.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 28 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de mare risc.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, pe parcursul lunii februarie 2025, persoana cercetată ar fi procurat droguri de mare risc, în scopul comercializării, fiind prinsă în flagrant delict, în municipiul Cluj-Napoca, în timp ce ar fi deținut asupra sa aproximativ 133 de grame de cocaină.
De asemenea, în autoturismul acesteia au fost descoperite și ridicate arme albe și sume de bani în lei și euro.
Percheziții în Alba
”A fost pus în aplicare un mandat de percheziție la locuința persoanei cercetate, în localitatea Sebeș, județul Alba, fiind descoperite și ridicate peste 500 de grame de canabis (drog de risc), un cântar de precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
La data de 12 februarie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea persoanei cercetate, pentru 24 de ore, iar ulterior, la aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile”, arată IPJ Cluj.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor criminaliști din Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din Inspectoratul de Poliție Județean Alba și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca.

Wizz Air, cea mai sustenabilă companie aeriană din EMEA, anunță, joi, o nouă rută pentru sezonul de vară de la Cluj-Napoca către Heraklion – Creta (Grecia). Noua rută va fi operată în fiecare marți, joi și sâmbătă, începând din 17 iunie 2025. Tarifele de bază încep de la doar 24,99 EUR (129 RON), iar biletele sunt deja disponibile pe site-ul oficial Wizz Air și prin intermediul aplicației mobile a companiei.
Heraklion, capitala vibrantă a Cretei, găzduiește vechiul Palat Knossos, un sit arheologic remarcabil care oferă o privire de ansamblu asupra istoriei bogate a civilizației minoice. Piața animată a orașului, impresionanta fortăreață venețiană și muzeele îi întâmpină pe vizitatorii care îi descoperă patrimoniul cultural unic. Explorând în afara limitelor orașului, Creta, cea mai mare insulă grecească, se mândrește cu peisaje uimitoare, de la munți accidentați la plaje libere, fiind un paradis pentru iubitorii de natură. Cunoscută pentru bucătăria sa excepțională, Creta oferă mâncăruri delicioase precum moussaka, dakos și brânzeturi locale, o mărturie a tradițiilor culinare de pe insulă.
Călătorii accesibile
Mauro Peneda, Managing Director Wizz Air Malta, a spus: „Suntem mândri să lansăm încă o conexiune din Cluj-Napoca, la scurt timp după cel mai recent anunț al nostru de luna trecută privind ruta către Castellón. Astfel, cele mai noi zboruri către Heraklion, care încep în luna iunie, subliniază angajamentul nostru de a oferi pasagerilor opțiuni de călătorie convenabile și accesibile, chiar și pentru mult-așteptatele vacanțe de vară. În calitate de cea mai mare companie aeriană din România, Wizz Air își reafirmă angajamentul pe termen lung față de această piață”.
Creșterea numărului de pasageri
David Ciceo, CEO, Aeroportul Internațional Cluj, a declarat: „Apreciem decizia companiei Wizz Air de a opera o altă destinaţie însorită de pe Aeroportul Internaţional Cluj spre Grecia, respectiv Creta-Heraklion.
În anii anteriori, Wizz Air a mai operat destinaţii de vacanţă în Grecia, precum: Creta-Chania, Corfu şi Zakynthos. Noua destinaţie spre Creta-Heraklion, consolidează oferta turistică din reţeaua de rute a Aeroportului Internaţional Cluj şi suntem încrezători că şi în anul 2025, sezonul de vară va aduce o creștere a numărului de pasageri, contribuind astfel la dezvoltarea turismului și a economiei din întreaga regiune.”
Înlocuiește cursa de Chania
Ruta va înlocui legătura existentă între Cluj-Napoca și Chania. Fiind principalul punct de intrare pe insulă, aeroportul din Heraklion va oferi călătorilor acces convenabil la capitală și la restul Cretei.
Cu acest anunț, Wizz Air este mândră să ofere 37 de destinații în 14 țări din Cluj-Napoca, îmbunătățind conectivitatea și opțiunile de călătorie pentru pasagerii locali și din zonele apropiate. Promovând creșterea locurilor de muncă și stimulând turismul, Wizz Air își demonstrează angajamentul de a sprijini dezvoltarea industriei de turism din România și a peisajului său economic general