EVENIMENT
FOTO. Lacrimi și flori. Comemorarea a 35 de ani de la Revoluția din 21 decembrie 1989 din Cluj-Napoca
Asociațiile de revoluționari, urmași ai eroilor – martiri și a luptătorilor a organizat, sâmbătă, comemorarea a 35 de ani de la Revoluția din 21 decembrie 1989 la Monumentul Stâlpi Împușcați din Piața Unirii din Cluj-Napoca.
“Să nu îi uităm niciodată”. Coroane de flori au fost depuse în mai multe locuri din Cluj-Napoca unde și-au pierdut viața cei care au luptat pentru libertate. Au fost oficiate și slujbe de comemorare a eroilor Revoluției de la Cluj.
Lacrimi și flori. Comemorarea a 35 de ani de la Revoluția din 21 decembrie 1989 din Cluj-Napoca
La comemorarea de la monumentul Stâlpii Împușcați au participat, printre alții, și primarul Emil Boc și viceprimarul Dan Tarcea.
„Suntem aici pentriu a spune ‘nicodată sa nu se mai întâmple așa’, ca oamenii să-și vrese sângele pentru ca noi să putem avem libertate și democrație… Drumul pe care am plecat este infinit mai bun decât cel pe care l-am avut înainte de Decembrie 1989”, a spus Emil Boc.
Coroane de florii au fost depuse, sâmbătă, la Podul Astoria, dar și în Piața Unirii, la Monumentul Stâlpii Împușcați.
Eroii, comemorați și la Cimitirul Central din Cluj-Napoca
Eroii Revoluției au fost comemorați și în locul unde își dorm somnul veșnic.
Coroane de flori au fost depuse în Cimitirul Central, unde au fost prezenți reprezentanți ai Armatei Române, dar și în Cimitirul Mănăștur, pe Calea Moților nr. 102 și la Troița din Piața Mărăști.
La 21 decembrie 1989, la Cluj-Napoca au avut loc o serie de manifestații după evenimentele de la Timișoara.
La Cluj, revolta a început cu o manifestație a muncitorilor care se întorceau acasă după schimbul de tură de la fabricile din oraș. 27 de persoane au fost ucise la Cluj-Napoca de forțele armate. 14 persoane au fost ucise în centrul orașului, în Piața Unirii, 9 la fabrica de bere Ursus, 3 la Hotelul Astoria și o persoană în Piața Mărăști.
În Piața Unirii, în fața librăriei Universității și a hotelului Continental, era deja, în jurul orei 15.00, o prezență militară puternică, formată în principal din tineri recruți conduși de căpitanul Carp Dando. Mulțimea a strigat lozinci anticomuniste și anti-Ceaușescu, iar militarii au deschis focul la comandă.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
















