EVENIMENT
Dan Petrescu (CFR Cluj): Nu mă interesează cum CÂȘTIG
Antrenorul campioanei, Dan Petrescu, s-a declarat foarte mulțumit după victoria de la Mediaș cu Petrolul de sâmbătă seara, nefiind interesat de fotbalul modest practicat de echipa lui.
„Pentru mine victoria e importantă, nu mă interesează cum câștig, putem să dăm gol la ultima fază, autogol, nu contează. A fost un teren greu, adversarul s-a apărat tot meciul. Vreau să-mi felicit echipa, am câștigat 3 puncte importante.
Îmi place ca jucătorii care intră de pe bancă să câștige meciul și să aducă ceva. Manea și Roger au intrat foarte bine, foarte conectați, ceilalți la fel. Au adus un plus azi”, a declarat Petrescu.
„Slavia e favorită, dar nu vom merge să pierdem”
„Trebuie să avem o serie mai lungă fără gol primit, deși nu va fi ușor. Vom juca iar din 3 în 3 zile, facem o deplasare la Praga, apoi venim la Arad și jucăm acasă cu Slavia. Va fi o perioadă grea și sper să se întoarcă rapid Burcă și Bordeianu, avem nevoie de ei, sunt jucători importanți și vreau să am de unde să aleg.
Slavia e favorită, dar nu vom merge să pierdem, mergem să câștigăm. Sunt conștient de valoarea lor, dar suntem într-un moment bun, n-am pierdut de 4 meciuri în campionat, am pierdut doar cu Sivasspor, unde arbitrul n-a dat niște penalty-uri clare și a anulat un gol”, a mai spus „Bursucul”.
Sursa: GSP
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






