ACTUALITATE
Cum se fac BANII: Primiți cu INFLUENCERITUL? Alina Ceușan face 15.000 de euro lunar
„Be the kind of person you would like to meet” – așa sună intro-ul cu pretenție de motto al paginii unei cunoscute bloggerițe și influencerițe din Cluj-Napoca. Un fel de „Lasciate ogni speranza voi qu’entrate”, dar mai neaoș. Alina Ceușan, măritată Tișa, e persoana în cauză. V-am promis că-i luăm la rând și ne ținem de cuvânt.
Cine e Alina Ceușan?
Alina Ceușan s-a născut pe data de 1 iunie 1992, la Târgu-Mureș. A terminat Facultatea de Comunicare și PR în cadrul FSPAC Cluj-Napoca. Este blogger, influencer, creator de conținut în online. A făcut înot de performanță, vreme de șase ani, fiind pasionată de sport și de un stil de viață sănătos.
În prezent, Alina are aproape un milion de urmăritori pe rețelele de socializare.
Este căsătorită din 2019 cu Raul Tișa, un hairstylist de succes care are propriul salon în Cluj. Împreună au un fiu, născut pe data de 15 septembrie 2020.
De-a lungul timpului a lucrat cu numeroase branduri naționale și internaționale, NIVEA, Tommy Hilfiger, H&M, L’Oreal Paris, Lee Cooper, Philips sau Worldclass.
Se laudă cu numeroase premii, pe care nu le mai enumerăm aici. Le găsiți cu un minim efort pe blogul ei.
Apariția în reality-show-ul Antenei 1, „Asia Express”, alături de prietena ei Carmen Grebenișan, a propulsat-o în televiziune, ca atare în momentul de față prezintă „Love Island” la Pro TV.
Munca din online îi aduce un venit lunar în jur de 15.000 de euro. „Sunt foarte sinceră, se fac bani dacă știi ce faci, dacă nu… la gară și aia e”, spunea Alina într-o emisiune TV.
De unde vin banii?
Alina-Adriana Ceușan are 4 firme: INFSD SWIMWEAR SRL, ALICEUSAN PUBLIQUE SRL, RETRO FUTURE BABE SRL și MON PETIT JO SRL.
INFSD SWIMWEAR SRL are ca obiect de activitate Comerțul cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate. Firma a fost înființată în 2016, în parteneriat cu prietena ei, Carmen Grebenișan, o altă influenceriță cunoscută din Cluj.
Cifra de afaceri pe 2022 a fost de 418.054 lei, cu un profit de doar 6.267 lei, față de anul precedent când a avut un profit în jur la 100.000 lei.
ALICEUSAN PUBLIQUE SRL, firma înființată în 2015, având ca obiect de activitate Activități de editare a revistelor și periodicelor, a avut o cifră de afaceri în 2022 de 1.561.319 lei cu un profit net de 986.347 lei, rezultând o medie lunară de aproximativ 15-16.000 de euro. Firma este într-un trend ascendent din 2019.
RETRO FUTURE BABE SRL a fost înființată împreună cu Carla Diana Ceușan în 2020, având ca obiect de activitate Comerțul cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate .
Pe 2022 a avut o cifră de afaceri de 1.955.806 lei și un profit de 312.220 lei.
MON PETIT JO SRL a fost înființată în 2015 împreună cu Cojoc Rareș și Cojoc Oana-Andreea și are ca obiect de activitate Comerțul cu ridicata al îmbrăcămintei și încălțămintei. Alina deține doar 20% din firmă.
Firma a avut o cifră de afaceri pe 2022 de 974.500 lei și un profit de 14.504 lei.
Cumulat pe 2022, Alina a obținut un profit de 1.319.318 lei. Mare parte a banilor provin din ALICEUSAN PUBLIQUE, probabil firma prin care se derulează contractele de influencer. De la înființare și până la finalul lui 2022, Alina Ceușan a obținut de pe această firmă un profit net de 2.862.089 lei, adică aproximativ 572.500 eur, rezultând o medie pe 7 ani de 6.800 eur/lună.
Sursa date: Termene.ro
Foto: Facebook
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






