ACTUALITATE
Cum să reduci căldura din mașină pe caniculă. Atenție, șoferi. Temperaturile extreme pot dăuna sănătății unui vehicul

Temperaturile extreme afectează negativ orice mașină. Vara aceasta se anunță a fi una dintre cele mai călduroase din istoria înregistrată a României, cu temperaturi care depășesc în anumite zone limita de 40 de grade Celsius.
Căldura extremă, care nu ocolește nici Clujul, poate dăuna sănătății unui vehicul, ducând la reparații costisitoare și la o valoare reziduală mai mică. De aceea este important să reduci căldura din mașină.
Cum să reduci căldura din mașină pe caniculă. Atenție, șoferi. Temperaturile extreme pot dăuna sănătății unui vehicul
Având în vedere aceste lucruri, experți din cadrul companiei de date auto carVertical vin cu sfaturi utile despre cum să poți minimiza riscul de supraîncălzire a mașinii ca să o menții în formă optimă pe tot parcursul verii.
Parchează la umbră
Dacă este posibil, nu lăsa niciodată mașina direct în razele soarelui pentru perioade lungi de timp. Căldura poate distruge interiorul din piele până în punctul în care acesta începe să crape. Ca să nu mai vorbim de faptul că soarele afectează vopseaua mașinii și orice piese din plastic.
Desigur aceste daune nu se întâmplă de pe o zi oe alta, dar dacă vrei să-ți păstrezi mașina într-o stare bună pe o perioadă lungă de timp, parchează-o la umbră sau într-un garaj. Până și să te urci într-o mașină încinsă este neplăcut și vei consuma multă energie ca s-o răcești.
Matas Buzelis, expert auto din cadrul carVertical, sugerează să parchezi mașina în așa fel încât să nu fie cu fața la soare.
„Nu este nimic mai neplăcut decât să intri într-un vehicul și să te așezi pe scaunele din piele neagră care au fost expuse direct la razele soarelui preț de câteva ore.
Asigură-te că mașina este poziționată în așa fel încât soarele bate din spate până în momentul în care trebuie să te sui la volan, astfel încât scaunele și volanul să nu se încălzească prea tare”, explică domnul Buzelis.
Deschide puțin toate ferestrele
Dacă păstrezi geamurile laterale deschise câțiva centrimetri, chiar și atunci când mașina este parcată afară, direct la soare, temperatura din cabină nu va fi insuportabilă.
„Aerul cald urcă și se evaporă prin geamurile deschise. Mai mult, dacă există chiar și cea mai mică urmă de vânt, interiorul mașinii va fi mult mai răcoros decât în cazul în care geamurile ar fi fost lăsate complet închise”, spune Buzelis.
Asigură-te că aerul condiționat funcționează la capacitate optimă
Înainte să înceapă vara și temperaturile să urce vertiginos, este important să vezi care este starea sistemului de aer condiționat. Dacă încă n-ai mers cu mașina la service, poate ar fi cazul s-o faci.
Un filtru de aer murdar, un termostat defect sau gurile de ventilație blocate te vor face să te simți ca și cum ai fi într-o saună când îți conduci mașina. Asigură-te că aparatul de aer condiționat funcționează așa cum trebuie și că-ți poate oferi confortul pe care-l meriți.
Nu aștepta până în ultimul minut pentru a remedia eventualele probleme de AC, coada de așteptare la service este mai lungă decât crezi pe timp de vară.
Monitorizează presiunea în anvelope
Vremea caldă duce la creșterea presiunii în anvelope, fenomen care în cazuri rare poate provoca o explozie. Pentru fiecare creștere de 10°C a temperaturii, presiunea în anvelope crește și ea cu 0,1 bar, chiar și atunci când mașina stă pe loc.
Verifică regulat presiunea în anvelope ca să fii sigur că sunt umflate respectând cu strictețe recomandările producătorului.
Căldura poate duce și la o uzură prematură, așa că fii atent la grosimea cauciucului. În caz contrar, riști să-ți fie afectate manevrabilitatea și frânarea mașinii, punându-te în situații periculoase când conduci.
„Presiunea crescută face ca segmentul de mijloc al anvelopei să se uzeze mai repede decât părțile exterioare sau cele laterale. Dacă nu inspectezi presiunea la fiecare câteva mii de kilometri, anvelopele se pot uza și prin urmare vor avea o aderență slabă pe un carosabil umed”, explică expertul auto al carVertical.
Verifică nivelul antigelului/lichidului de răcire
Majoritatea motoarelor auto funcționează optim în intervalul de temperatură cuprins între 90°C și 105°C. Prin urmare, dacă nu este suficient lichid de răcire, motorul se poate supraîncălzi. Când afară este extrem de cald, aceste procese sunt accelerate.
Verifică toate furtunele și vezi dacă există fisuri, deoarece ultimul lucru pe care-l vrei într-o zi fierbinte de vară este să ai de-a face cu o scurgere de lichid. Dacă nivelul lichidului de răcire este insuficient, completează-l cât mai repede ca să-ți protejezi motorul.
Folosește parasolare
Parasolare reflectă lumina soarelui, păstrând interiorul mașinii mai răcoros. Dacă în timpul verii trebuie să parchezi vehiculul în spații deschise, parasolare mențin temperatura din interior la un nivel mai scăzut.
Estimările spun că te poți aștepta la o reducere de până la 25% a temperaturii interioare a mașinii atunci când folosești un parasolar.
Menține un nivel adecvat al uleiului de motor și a celorlalte lichide
Căldura reduce vâscozitatea uleiului de motor – devine mai subțire și nu lubrifiază atât de bine piesele autoturismului. Gradul crescut de frecare duce, de asemenea, la un consum mai mare de combustibil. Este important să schimbi uleiul la timp, altfel vei afecta sănătatea mașinii.
Asigură-te că ai suficient ulei de motor pe tot parcursul verii și verifică toate celelalte lichide ale mașinii (de frână, transmisie și servodirecție).
Verifică bateria
În timp ce mulți șoferi cred că doar temperaturile scăzute afectează sănătatea bateriei și vara are un impact mare asupra acesteia.
Căldura extremă poate face ca electroliții bateriei să se evapore, să crească coroziunea și să provoace sulfatare. Bateriile folosite în țările cu climă caldă au de obicei o durată de viață mai scurtă decât cele utilizate în zone cu climă blândă.
Dacă nu ai mai verificat starea bateriei de câțiva ani de zile, este o idee bună să o faci acum ca să nu te trezești într-o zi că nu mai poți să pornești mașina.
Răcorește-ți mașina înainte s-o conduci
Când ai intrat într-o mașină încinsă te simți ca și cum mergi printr-un câmp de lavă. Cel mai bun sfat – nu face asta!
Înainte de a porni la drum, deschide toate ușile și pornește aerul condiționat, astfel încât mașina să se răcească. Nu doar că este neplăcut să conduci într-o mașină fierbinte la interior da-i și riscant, având în vedere că poți ameți sau ți se poate face greață.
Când pornești la drum, ține geamurile deschise câteva minute ca să iasă tot aerul cald rămas în interior. Închide geamurile numai când sistemul de aer condiționat începe să scoată aer rece.
Depui ceva mai mult efort să-ți întreții mașina vara, dar nu atât de mult încât să-ți dea dureri de cap. Cu ceva planificare și dacă faci lucrări mici de rutină regulat, te asiguri că mașina ta va fi în cea mai bună stare pentru a rezista chiar și în zilele fierbinți de vară.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
Companie din Cluj, parteneriat cu MSI Defense pentru dezvoltarea unor sisteme avansate anti-dronă și anti-rachetă, bazate pe AI

Compania clujeană OVES Enterprise și MSI Defense Solutions din SUA anunță un parteneriat pentru livrarea de soluții de atenuare a amenințărilor de nouă generație, bazate pe inteligență artificială
Parteneriatul strategic urmărește integrarea capabilităților platformei Nemesis AI, dezvoltată de OVES Enterprise, în sistemele de apărare de generația următoare realizate de MSI, inclusiv aplicațiile EAGLS (Electronic Advanced Ground Launcher System) pentru contracararea dronelor și rachetelor.
Companie din Cluj, parteneriat pentru dezvoltarea unor sisteme anti-dronă și anti-rachetă
OVES Enterprise, companie românească specializată în dezvoltarea de soluții software complexe pentru industriile de apărare, aerospațială și securitate cibernetică, a semnat un memorandum strategic cu MSI Defense Solutions, integrator american de sisteme tactice avansate pentru apărare terestră și navală.
MSI este un partener de lungă durată al Departamentului Apărării al SUA și este recunoscută pentru expertiza sa în platforme de armament stabilizate și soluții de apărare anti-dronă și anti-rachetă, se arată într-un comunicat de presă.
Combinând experiența dovedită a MSI în sisteme de armament stabilizate și C-UAS EAGLS cu expertiza OVES Enterprise în AI și inginerie software, colaborarea răspunde unei provocări globale stringente: chiar și cele mai avansate sisteme de apărare convențională întâmpină dificultăți în a contracara noile amenințări, în special dronele autonome.
Nemesis AI transformă platforma într-o soluție complet autonomă
Zonele de conflict recente, se arată în comunicat, au evidențiat limitele tot mai mari ale tehnologiilor de apărare tradiționale în fața amenințărilor agile, rapide și greu de interceptat, precum dronele autonome. În acest nou tip de câmp de luptă, integrarea inteligenței artificiale cu viteza și precizia cerute de sistemele C-UAS (Counter-Unmanned Aircraft System – sistem de contracarare a dronelor) este esențială pentru eficiența operațională.
EAGLS este proiectat să funcționeze independent sau ca parte a unei rețele de apărare extinse, utilizând componente validate precum radare 360°, rachete ghidate laser și stații de armament telecomandate. Tehnologia Nemesis AI, platforma dezvoltată de OVES Enterpris va fi integrată în EAGLS, al MSI, pentru detectarea, clasificarea și interceptarea automată a amenințărilor Integrarea Nemesis AI transformă platforma într-o soluție complet autonomă de contramăsuri. Nemesis AI procesează volume mari de date în timp real, recunoaște, clasifică și anticipează amenințări complexe, susținând decizii tactice la o viteză inaccesibilă sistemelor tradiționale.
“EAGLS a fost conceput ca un sistem C-UAS ușor, mobil și asistat de radar, însă integrarea Nemesis AI îl duce la un alt nivel. Prin fuziunea dintre radar, recunoaștere vizuală în timp real și decizii AI la bord, permitem clasificarea și adresarea țintelor mai rapid și mai precis.
Este vorba despre scurtarea lanțului de reacție și decizie în neutralizarea amenințărilor, reducerea sarcinii operatorului și livrarea unei soluții autonome, stratificate, la un cost accesibil, capabilă să răspundă mai rapid decât evoluția noilor amenințări cu drone, direct în zonele tactice sensibile”, spune Nguyen Trinh, CEO al MSI Defense Solutions.
Sistem complet controlat de inteligența artificială
Parteneriatul va conduce la dezvoltarea unui sistem complet controlat de AI, capabil să intercepteze amenințări utilizând exclusiv senzori vizuali, fără dependență de radar sau GPS – o capabilitate inexistentă până acum pe piața globală.
OVES Enterprise va implementa o soluție avansată de fuziune de senzori – „super sensor fusion” – care combină camere RGB, termale și neuromorfe pentru a detecta și recunoaște amenințările în timp real. După identificare, Nemesis AI va clasifica amenințarea, va notifica Battle Management System (BMS) și va genera recomandări privind metoda optimă de interceptare în funcție de arsenalul disponibil.
Dronele de nouă generație vor fi interceptate utilizând doar date vizuale și AI
Întregul sistem va fi alimentat de hardware AI dedicat, dezvoltat special pentru acest parteneriat, capabil să proceseze volume mari de date la viteze superioare sistemelor convenționale.
În paralel, platforma va permite control inteligent al turelei, oferind viteză și precizie net superioare mecanismelor tradiționale. Astfel, sistemele MSI EAGLS vor putea intercepta dronele de nouă generație – rapide, autonome și capabile să evite rachetele – utilizând doar date vizuale și inteligență artificială. Într-un domeniu în care performanța este crucială, iar timpul de reacție poate decide succesul unei misiuni, acest sistem stabilește un nou standard tehnologic.
Nemesis AI, aplicabilitate pe drone, pe turele și în sisteme integrate de apărare
„Această colaborare confirmă direcția strategică a OVES Enterprise și maturitatea platformei Nemesis AI. Ne-am propus, încă de la început, să construim o tehnologie care să fie scalabilă și relevantă în cele mai dificile scenarii operaționale, nu numai în testări controlate.
Discuțiile cu partenerii de la MSI au pornit de la o nevoie reală și presantă: aceea de a face față unor tipuri de atacuri care scapă sistemelor actuale. Am reușit să demonstrăm că putem livra mai mult decât o soluție de recunoaștere – putem oferi o platformă completă, care analizează, decide și acționează într-un ritm care răspunde exigențelor reale din teren.
Nemesis AI devine astfel o tehnologie cu aplicabilitate multiplă – pe drone, pe turele, în sisteme integrate de apărare – iar acest parteneriat este un pas esențial în consolidarea poziției noastre internaționale ca furnizor de soluții AI pentru apărare”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.
Costurile, la jumătate față de soluțiile de pe piață
Sistemul va oferi capabilități avansate de recunoaștere și reacție, menținând totodată un nivel de cost optimizat, estimat la jumătate față de soluțiile similare existente pe piață.
Procesarea AI va fi realizată pe un hardware dedicat, proiectat și livrat de OVES Enterprise, care permite o integrare eficientă și o independență totală față de alte platforme tehnice.
Prin acest parteneriat, OVES Enterprise și MSI Defense Solutions își extind portofoliul de colaborări internaționale strategice, demonstrând aplicabilitatea reală a tehnologiilor proprietare în arhitecturi globale de apărare. Proiectul are, de asemenea, potențial de integrare în sistemele naționale de apărare ale României.
OVES Enterprise, companie înființată în 2015 la Cluj-Napoca
OVES Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, cu expertiză în crearea de soluții software complexe și inovații AI destinate industriilor aerospațiale, de apărare și de securitate cibernetică, înființată în 2015 la Cluj-Napoca.
Începând cu anul 2019, strategia OVES Enterprise a inclus oferirea de servicii mai complexe de software development pentru proiecte din zona automotive, eCommerce, fintech, telecom, instituții guvernamentale internaționale etc., compania devenind partener tehnologic pentru proiecte complexe și sofisticate din punct de vedere tehnologic.
Anul trecut, OVES Enterprise și-a extins activitatea cu o nouă linie de business, axată pe producția de drone. În prezent, mai bine de jumătate din cifra de afaceri a companiei este generată de proiecte din afara României, care integrează tehnologii noi din sfera inteligenței artificiale şi big data. OVES Enterprise are, în prezent, peste 200 de angajați și birouri în România, Germania, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, SUA și Norvegia.
“Suntem singura companie de defense tech care va lucra la cel mai mare nivel pentru sisteme anti-rachetă și anti-dronă. Utilizatorul final este Departamentul de Apărare al SUA”, a declarat pentru cluj24.ro Mihai Filip, CEO OVES Enterprise, care spune că acest parteneriat va solidifica reputația firmai careare deja contracte în toată lumea.
MSI Defense Solutions implementează sisteme de armament
MSI implementează rapid tehnici inovatoare și cele mai noi tehnologii în programe cu termene de fabricație accelerate, pentru a proiecta, dezvolta și livra capabilități pentru numeroase sisteme – suspensii, design și integrare mecanică, infrastructuri de comunicații, comandă și control, controale electronice, mecatronică și, ca deținător ATF FFL Level 9, sisteme de armament.

Temperaturile vor fi, în luna mai, mai mari decât cele specifice perioadei, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni publicată vineri de ANM.
Săptămâna 28.04.2025 – 05.05.2025
Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil ușor mai coborâte în extremitatea de sud-est a țării, dar și ușor mai ridicate în vest și nord-vest.
VREMEA în luna mai: temperaturi mai mari decât de obicei, PLOI mai puține
Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile intracarpatice.
Săptămâna 05.05.2025 – 12.05.2025
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în extremitatea de vest și de sud-vest a teritoriului.
Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în regiunile sudice, estice și local în cele vestice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Săptămâna 12.05.2025 – 19.05.2025
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.
Săptămâna 19.05.2025 – 26.05.2025
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale această perioadă în majoritatea regiunilor.
EVENIMENT
Avalanșă de dosare împotriva CCR, la Curtea de Apel Cluj. 14 cereri de anulare a deciziei privind alegerile prezidențiale

Nu mai puțin de 14 dosare înregistrate la Curtea de Apel Cluj cer suspendarea și anularea Hotărârii Curții Constituționale nr. 32/06.12.2024, prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. Ieri, Curtea de Apel Ploiești a dispus suspendarea și anularea hotărârii, decizie care a provocat reacții puternice în rândul specialiștilor în drept.
Decizia Curții de Apel Ploiești de a suspenda Hotărârea Curții Constituționale nr. 32/06.12.2024, care a anulat alegerile prezidențiale de anul trecut, a stârnit un val de reacții în lumea juridică și a deschis posibilitatea unor scenarii similare și în alte orașe. Curtea de Apel Cluj are pe rol 13 dosare prin care se cere suspendarea și anularea aceleiași hotărâri a CCR, iar unele cereri au primit termene urgente, înainte de primul tur al alegerilor, potrivit portal.just.ro.
O cerere, respinsă ca inadmisibilă
Doar o cerere din cele 14 înregistrate la Curtea de Apel Cluj a fost respinsă ca inadmisibilă, printr-o decizie pronunțată în 23 aprilie, care poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile.
Soluția pe scurt: „Admite excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta POP LUIZA LAURA, în contradictoriu cu pârâta CURTEA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI. Cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Cluj, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, în data de 23 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”.
Termene preschimbate pentru șapte dintre dosare
Celelalte 13 dosare au primit termene de judecată între 28 aprilie – 28 mai, majoritatea fiind înregistrate pe 10 aprilie. Pentru șapte dintre acestea, instanța a preschimbat termenul de judecată, astfel încât acesta să fie înainte de primul tur al alegerilor din luna mai. În două cazuri, cererile similare au fost respinse ca nefondate.
Astfel, pentru două dosare în care deja au avut loc ședințe, Curtea de Apel Cluj a respins solicitările de suspendare a hotărârii CCR, stabilind însă data de 28 mai pentru soluționarea cererilor de anulare.
„Stabileşte termen pentru solutionarea cererii de anulare, în data de 28.05.2025, ora 11. Respinge cererea având ca obiect suspendarea actului reprezentat de Hot. CCR nr. 32/06.12.2024. Cu recurs în 5 zile de la comunicare în privinţa solutiei asupra suspendării. În caz de formulare, cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Cluj, Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în data de 23.04.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei” , se arată în soluția identică pronunțată în ambele cauze.
Peste 130 de cereri la nivel național
La nivel național, conform presei centrale, au fost înregistrate până acum aproximativ 130 de astfel de dosare, din care circa 50 au fost respinse. Restul se află în diverse stadii procesuale, cu termene fixate între 25 aprilie și 3 iunie.
Un rol important în acest demers l-a avut un formular care a circulat online și care îi îndruma pe susținătorii lui Călin Georgescu să dea în judecată Curtea Constituțională. Potrivit publicației Snoop.ro, în spatele acestui demers s-ar afla fosta vicepreședintă a Tribunalului Botoșani, Lăcrămioara Axinte, în prezent influencer pe TikTok. Aceasta le-ar fi explicat pas cu pas oamenilor cum să completeze plângerile și să le depună până pe 15 aprilie, ora 14:00.
Acțiune orchestrată pe TikTok
Susținătorii lui Călin Georgescu au fost ghidați pas cu pas în redactarea unor plângeri împotriva Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024 printr-un formular publicat pe site-ul https://anulareccr.vercel.app, intitulat „Instrucțiuni pentru turul doi înapoi”.
Cele mai multe plângeri – 30 la număr – au fost depuse la Curtea de Apel București, iar restul la instanțele din țară: Suceava, Ploiești, Constanța, Timișoara, Craiova, Cluj, Alba Iulia, Iași, Bacău, Oradea și Târgu Mureș.
Peste 90 dintre aceste cereri au fost depuse pe 10 aprilie, aceeași zi în care a fost lansat și ghidul online de pe platforma vercel.app, care oferea instrucțiuni clare pentru completarea și trimiterea plângerilor.
Curtea de Apel Ploiești a anulat decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale
Reamintim că joi, Curtea de Apel Ploiești a pronunțat o decizie care suspendă și anulează Hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024, care a anulat alegerile prezidențiale de anul trecut. Este, până acum, singura acțiune admisă dintre cele peste 130 înregistrate la nivel național. Decizia instanței ploieștene a fost atacată imediat cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Gestul a generat reacții intense din partea experților în drept constituțional, care consideră decizia lipsită de temei legal și fără precedent în jurisprudența românească. De asemenea, Consiliul Suprem al Magistraturii a sesizat Inspecția Judiciară pentru a verifica dacă judecătorul de la Curtea de Apel Ploiești a săvârșit o abatere disciplinară.
EVENIMENT
Dan Petrescu (CFR Cluj), după calificarea în finală: Nu sunt mulțumit de cât am MARCAT anul acesta din faze fixe

Joi seara în Gruia s-a disputat cea de-a doua semifinală a Cupei României la fotbal între CFR Cluj și Farul. Clujenii s-au impus clar cu 4-1, calificându-se după 9 ani din nou în finală, unde o va întâlni pe Hermannstadt.
Antrenorul Dan Petrescu s-a declarat mulțumit de evoluția echipei și și-a felicitat elevii.
„Sunt foarte mulțumit de băieți, de joc. Am marcat multe goluri. Singura problemă pe care am avut-o în acest sezon: la prima ocazie a adversarului, care nu ajunge la poartă, e gol. Și cu „U” Cluj, și cu FCSB. Noi ne producem ocazii, dar primim gol. Reacția băieților a fost bună, am fost relaxați, cu toate că eu nu am fost relaxat deloc.
Dan Petrescu (CFR Cluj), după calificarea în finală: Nu sunt mulțumit de cât am MARCAT anul acesta din faze fixe
E prima mea finală. O pată neagră la final, la golul lui Deac, păcat. Nimeni nu a protestat, e păcat. Mă bucuram pentru Cipri, nu a jucat de mult timp și un gol îi dădea moral. Noi lucrăm fazele fixe în ziua meciului, nu e întâmplare.
Nu sunt mulțumit de cât am marcat anul acesta din faze fixe, mă aștept la mai mult. Niciodată nu e nimeni favorit într-o finală. În palmaresul meu nu am nicio Cupă. Am pierdut două finale, una cu Unirea Urziceni. Aș dori foarte mult să câștig, dar nu pentru mine, sincer. Pentru băieți, pentru fani, care sper să vină cât mai mulți la Arad și să ajute echipa.
De când câștigătoarea Cupei merge în Europa League, e o miză foarte mare, dar mai avem 5 meciuri și în campionat. Trebuie să câștigăm la Dinamo, avem nevoie de o victorie ca de aer.
Mă tot rugăm să îl schimbe pe Alibec. Când e el în teren, te poți aștepta la orice. Nu am văzut niciun meci al Farului în care Alibec să nu dea gol sau pasă de gol. E titularul echipei naționale, un jucător excelent”, a spus Dan Petrescu la Prima Sport.