EVENIMENT
Cum a fost plimbată tânăra cu arsuri de 90% pe corp între două spitale
Tânăra, în vârstă de 17 ani, a fost stropită cu benzină și incediată de un fost puscăriaș care era eliberat condiționat după 25 de ani de închisoare, în urma comiterii a cinci crime. După ce a suferit arsuri pe 90% din suprafața corpului, ea a fost plimbată între două spitale care nu îndeplineau condițiile pentru tratarea unui pacient aflat într-o condiție atât de gravă – Drobeta Turnu Severin și Craiova. Motivul este unul hilar: „nu au fost locuri” în puținele spitale românești care pot îngriji persoanele care au suferit arsuri grave, au precizat reprezentanții Ministerului Sănătății la solicitarea HotNews.ro.
Condiția actuală a tinerei
„Are arsuri profunde pe aproape 90% din suprafața corpului, inclusiv capul și scalpul arse și arsuri ale căilor respiratorii, este intubată și respiră cu ajutorul aparatelor”, a declarat pentru HotNews.ro medicul Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu din București, al treilea spital unde a ajuns victima.
Traseul parcurs de tânără până a ajuns la spitalul Grigore Alexandrescu din București
După ce a fost stropită cu benzină și incendiată vineri seară, în locuința ei din comuna Dârvari (Mehedinți), tânăra a ajuns cu ambulanța la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin. Aici i-a fost făcută toaleta primară chirurgical, a fost intubată și internată în secția ATI, potrivit managerului spitalului, medicul Radu Iman.
Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin nu are o secție pentru mari arși, iar îngrijirea unui astfel de pacient este practic imposibilă într-un astfel de spital. Astfel, medicii din Drobeta Turnu Severin au cerut transferul tinerei într-un spital care poate îngriji mari arși.
A doua zi, sâmbătă, tânăra a fost transferată cu elicopterul la Spitalul Județean din Craiova, în urma intervenției Ministerul Sănătății care i-a căutat un loc. Ironia situației a făcut ca nici această unitate medicală să nu prezinte vreun pat pentru persoanele cu arsuri grave, ci doar pentru cele ușoare.
Reprezentanții Ministerului Sănătății au precizat, la solicitarea HotNews.ro, că s-a ales varianta transferului la Craiova din cauză că în acel moment nu exista niciun pat liber în spitalele din România care au condiții mai bune pentru tratarea pacienților arși grav: „Nu au fost locuri”, spun reprezentanții instituției. Practic, fata a fost transferată la Craiova până în momentul eliberării unui loc într-un spital cu condiții decente pentru arși grav.
Tânăra de 17 ani a primit tratamentul potrivit pentru condiția sa, la aproximativ 24 de ore de când a fost incendiată, când a ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu din București, care prezintă una dintre cele mai performante secții pentru arși din România.
România are anual cei mai mulți mari arși din Europa
Niciun centru pentru mari arși nu există în România, niciun centru de recuperare și nicio bancă de piele. Cu toate acestea, în țara noastră se înregistrează anual cele mai multe cazuri de mari arși din Europa – între 600 și 800 de cazuri.
Ar urma să fie construite patru centre pentru mari arși – două în București, unul la Timișoara și unul la Iași – printr-o finanțare de la Banca Mondială, conform HotNews.ro. Până astăzi, cele patru există doar pe hârtie.
Cazul Colectiv a fost cel mai grav accident cu arși din istoria României, întrucât 64 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 146 au fost rănite. Cauza principală a numărului ridicat de decedați a fost lipsa condițiilor pentru tratarea pacienților cu arsuri grave.
Citește și: Criminalul care a incendiat o fată de 17 ani a decedat după ce a încercat să se spânzure în arest
Cristian Lungu
Foto: Digi24
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






