Editorial Opinii
Criză sanitară majoră sau management politic iresponsabil

Existenţa coronavirusului SARS-CoV-2 nu e contestată serios de nici o autoritate medicală care contează. Dimpotrivă, mari medici şi savanţi – cum sunt Didier Raoult, Christian Perronne, Laurent Toubiana, Jean-François Toussaint în Franţa, sute de doctori şi cercetători de mare prestigiu din Germania, dintre care mulţi ar merita să fie citaţi nominal pentru luările lor de poziţie curajoase, şi chiar din Statele Unite, unde totuşi cei mai activi sunt Bill Gates (patronul vaccinurilor) şi foarte controversatul Anthony Fauci, remarcabilul savant (epidemiolog) suedez Anders Tegnell şi compatriotul său Thomas Linden, medicul-şef al Sănătăţii şi al Asistenţei Sociale din Suedia, bravul doctor Vasile Astărăstoae în România – s-au aplecat cu tot profesionalismul, cu atitudine etică şi cu toată seriozitatea civică asupra noului virus.
Şi s-au şi exprimat, pe larg şi foarte convingător, public şi în cadrul profesional legal constituit.
Dar, în acelaşi timp, The Independent a anunţat ieri – asta pentru a da un exemplu de conflict direct între ştiinţă şi politică – că peste 7 000 de oameni de ştiinţă şi medici din toată lumea au semnat o declaraţie (Great Barrington Declaration) cerând să se pună în aplicare o altă strategie împotriva coronavirusului decât cea a lockdown-ului, astfel încât majoritatea oamenilor să poată trăi şi munci normal, urmând ca numai celor în vârstă şi cu probleme medicale cunoscute să li se asigure protecţia adecvată. Purtătorul de cuvânt al lui Boris Johnson a făcut însă cunoscut că primul-ministru nu acceptă argumentele fundamentale care stau la baza acestei cereri (vezi Andrew Woodcock – „Coronavirus : Government rejects scientists’ call to end lockdown measures”, independent.co.uk, 7.10 2020).
Bill Gates, finanțator al OMS
Cel mai bine a limpezit lucrurile prof.dr. Didier Raoult de la IHU din Marsilia.
El a făcut deosebirea netă şi clară între obligaţiile şi răspunderile medicilor şi savanţilor, pe de o parte, şi răspunderile şi obligaţiile politicienilor şi administratorilor din Sănătate autorizaţi, pe de altă parte.
Cele mai contestate măsuri din timpul pandemiei nu vin, nu emană de la medici şi cercetători, ci de la politicieni, administratori ai Sănătăţii, orientaţi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), al cărei principal finanţator este faimosul miliardar american Bill Gates.
Mai mulţi înalţi funcţionari OMS şi-au luat salariile sau drepturile financiare pe „fluturaşi” emişi de Fundaţia Bill şi Melinda Gates (cf. prof. Christian Perronne, el însuşi fost înalt funcţionar OMS).
Politicienii şi politrucii din Sănătate par în primul rând preocupaţi de a se acoperi legal şi de a executa cu stricteţe dispoziţiile şi îndrumările care le parvin de la OMS (o organizaţie a ONU, cu sediul la New York), controlată, evident, de sponsorii ei principali. Aceiaşi politicieni şi politruci iresponsabili nu se arată deloc interesaţi de dezastrul economic şi social pe care îl provoacă în ţările reprezentate temporar de ei. Adică ignoră esenţialul obligaţiilor pentru care au fost aleşi sau numiţi.
Politicienii nu sunt medici
În acelaşi timp, merită să subliniem că, de fapt, demnitarii români din Sănătate nu sunt nici savanţi şi nici cercetători reali, iar unii dintre ei nu mai sunt de mult nici medici practicanţi, ca să nu mai spunem că n-au avut vreodată o platformă profesională comparabilă cu cea o omologilor lor care au gestionat criza în China, Coreea de Sud, Germania sau Suedia.
Politicienii şi politrucii din Sănătate de peste tot, în special cei din lumea occidentală, par a fi interesaţi de falimentul transporturilor aeriene, al turismului mondial, al HoReCa, al învăţământului la toate nivelurile, al culturii şi al sportului (o industrie foarte întinsă, de fapt) şi, stupefiant, chiar de proasta funcţionare a Sănătăţii alta decât cea care se preocupă de obsedantul Covid.
Par interesaţi de falimentul întreprinderilor mici şi mijlocii (cele cu capital autohnton, mai ales în România) şi de susţinerea multinaţionalelor şi a marelui capital. Multinaţionalele sunt deocamdată cel mai puţin afectate de criza sanitară, de şomajul care se afişează astăzi în cifre înspăimântătoare, în schimb, ating în Bursă, mai ales în SUA, noi şi noi recorduri suprarealiste.
Decizii arbitrare de carantină
În România, deciziile arbitrare de lockdown, de stare de urgenţă, de stare de alertă, cu respectarea foarte aproximativă a Constituţiei şi a legilor în vigoare, au fost luate agresiv de preşedinte, de prim-ministru, de PNL, partid fără majoritate în Parlament, cu un guvern impus de instituţiile de forţă, şi de câţiva politruci din domeniul Sănătăţii, deveniţi peste noapte foarte cunoscuţi printr-o supraexpunere adesea cinică, uneori chiar sadică : Nelu Tătaru, tragicomicul ministru liberal al Sănătăţii, Raed Arafat, secretar de stat la Interne şi puţin şi medic, Adrian Streinu-Cercel, director de spital, şi el fost secretar de stat la Sănătate, Alexandru Rafila, reprezentantul OMS în România, şi alţi câţiva.
Deşi se anunţă noi restricţii, noi închideri, gestiunea pandemiei are o legătură din ce în ce mai slabă cu sănătatea populaţiei şi o legătură din ce în ce mai evidentă cu Big Pharma şi producţia de medicamente noi, de vaccinuri, şi cu un fel de război mondial hibrid în curs, cu interese economice enorme, cu crize pe care încă nu le cunoaştem sau nici nu le putem măcar bănui.
10% din populația lumii este infectată
Într-o şedinţă ţinută la Geneva luni, 5 octombrie, OMS a indicat oficial o infectare cu coronavirus a populaţiei mondiale la nivel de 10 %. Ceea ce ar însemna 780 de milioane de persoane, o cifră fără legătură cu datele oficiale actuale privind coronavirusul, care sunt de 35 de milioane de persoane pozitive. Tot datele oficiale indică cca 1 milion de morţi. În aceste condiţii, mortalitatea Covid-19 ar fi de 0,13 %, adică mai puţin decât 0,3 % în medie pentru o gripă sezonieră.
Cât e criză sanitară şi cât e management politic orientat aflăm şi de la actualul ministru al Sporturilor din Franţa, românca Roxana Mărăcineanu, care a dat un răspuns surprinzător şi supracitat în media internaţională la un interviu radio.
Întrebată cum se face că se închid sălile de sport atunci când la 27 de milioane de intrări în aceste săli s-au repertoriat doar 207 cazuri probate de infectare, ministra a răspuns : „Deciziile nu sunt luate astăzi în funcţie de realitatea transmiterii virusului pentru că nu ştim cum se transmite virusul. Deciziile sunt luate pentru a spune că în viaţa dumneavoastră personală şi în timpul liber trebuie să continuaţi să fiţi disciplinaţi pentru că aveţi presiunea socială a vieţii în colectivitate, la muncă, în transporturi sau pe stradă” (Radio Europe 1, 28 septembrie 2020).
Ne putem întreba dacă responsabilii politici ai crizei îşi dau seama că, până la urmă, tot ei sunt cei care vor plăti oalele sparte ale lipsei lor de devotament faţă de cei pe care ar fi trebuit doar să-i servească onest şi competent. OMS, oligarhii, miliardarii Big Pharma, eminenţele străine, Statul Profund nu vor mai fi acolo ca să-i apere şi să le dea indicaţii.
Petru Romoşan
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
VIDEO. La Cluj-Napoca se fumează și în autobuz. Tineri surprinși trăgând dintr-o țigară electronică

În timp ce Primăria vrea să interzică fumatul în stațiile de autobuz, câțiva tineri, care pareau că sunt minori, au fost surprinși trăgând dintr-o țigară în autobuz.
Imaginile au fost surprinse duminică, pe linia 24, de un cititor Cluj24.ro.
Tineri surprinși trăgând dintr-o țigară electronică în autobuz
Cititorul aflat în mijlocul de transport în comun, care a trimis imaginile, a observat cum aceștia își dădeau țigara de la unul la altul, fără nicio jenă, ignorând reglementările care interzic fumatul în mijloacele de transport public. Acesta a anunțat și șoferul autobuzului.

Clujeanul Paul Cornea a obținut o victorie spectaculoasă în Ungaria, cucerind titlul de campion intercontinental în cadrul galei Vendetta Fight Nights.
După un adevărat maraton de forță și determinare în cușcă, tânărul sportiv a reușit să se impună într-un meci intens, dovedind un spirit de luptă de excepție.
Paul Cornea, noul campion intercontinental la kickbox în cușcă
Aflat la o vârstă fragedă, Paul Cornea își consolidează, astfel, tot mai mult poziția pe scena internațională a kickboxului, fiecare apariție a sa transformându-se într-un spectacol memorabil, demn de un main event.
Deplasarea sa în Ungaria a fost susținută de un public numeros din cadrul comunității TenguFamily, care a fost prezentă în forță pentru a-l încuraja la prima sa competiție internațională. Victoria lui Paul Cornea aduce centura acasă, la Cluj, și confirmă ascensiunea unui nou nume important în kickboxul mondial.
ADMINISTRAȚIE
VIDEO. Cum s-a votat bugetul județului Cluj cu unanimitate. Consilierii Georgiana Sima (PNL) și Alexandru Cordoș (PSD) explică

Consilierii județeni Georgiana Sima (PNL) și Alexandru Cordoș (PSD) au explicat cum s-a votat cu unanimitate bugetul județului Cluj pe anul 2025 în cadrul emisiunii ”Transilvania la raport” de pe ClujliveTV, moderată de jurnalistul Vasile Măgrădean, realizată în colaborare cu Cluj24.
Cei doi aleși au analizat proiectele de investiții ale județului Cluj pe anul în curs, dar au făcut și referiri la decizia de amânare a aprobării bugetelor unor regii și societăți din subordinea CJ, deoarece directorii acestora nu s-au prezentat în fața plenului.
Regăsiți în video declarațiile celor doi consilieri județeni.
CLUJ24 TV
VIDEO. Actorul Dragoș Pop, la Clujăreală: Tot ce urmăresc în COMEDIE e să ridic nivelul de ENTUZIASM

Actorul clujean Dragoș Pop, invitat la podcastul „Clujăreala”, realizat de Marius Aciu, emană umor din toate pozițiile. Poziția preferată, însă, e cea din picioare. Fie că e pe scena Naționalului, fie că face stand-up într-o crâșmă, Dragoș Pop este la fel de entuziast și profesionist ca un chelner în așteptarea bacșișului. Absolvent al Departamentului de Teatru al Facultăţii de Litere din cadrul Universității „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, promoţia 1998, clasa prof. Miriam Cuibus, este angajat al Teatrului Național clujean din 1998.
„Am făcut Liceul de Mate-Fizică 1 în Gheorgheni. A fost, practic, magma de unde mi-am luat eu întreaga forță spre a fi creator adevărat. Adică am fugit cât mai departe de matematică și fizică. Dar am făcut și 2 ani de Politehnică. După care, spiritul meu și faptul că eram extrem de inteligent, eram cel mai inteligent dintre ingineri și probabil cel mai slab inginer dintre actori, am decis să urmez chemarea interioară și m-am dus spre teatru. Și, practic, pot să spun că de la 20-21 de ani, teatrul a fost viața mea și întâlnirea cu oameni fantastici m-a format. Întâlnirea cu profesorii mei, cu Miriam Cuibus, cu Mona Marian, cu Mikloș Bacsi, cu mulți, mulți, cu Ion Vartic, cu Laura Pavel, soții Căpușan, mulți oameni care mi-au creionat oarecumva destinul.
VIDEO. Actorul Dragoș Pop, la Clujăreală: Tot ce urmăresc în COMEDIE e să ridic nivelul de ENTUZIASM
E, am ajuns acum la 50 de ani, ceea ce îmi părea, până de câteva zile, extrem de mult și mi se păreau că oamenii erau aproape morți la 50 de ani, dacă nu foarte bătrâni. Sunt puțin imobil, adevărat, pentru că simt că începe să-mi crească bronzul pe picioare. Și devin statuar, devin statuie și mi-am și rezervat un loc în fața Teatrului Național, mai jos puțin de Eminescu, unde va fi amplasat bustul meu în picioare, peste, evident, 30-40 de ani.
Am fost rodul unei întâmplări și probabil rodul unei mari iubiri, pentru că am fost născut dintr-o mare iubire, dintre o zeitate care este mama mea și un zeu păgân, care este tatăl meu, da, cel coborât direct din Valhalla, despre care am aflat de curând că este tot getică, de fapt.
Dar apropo de ingineri, ce pot să spun despre ei sau despre oamenii care au o gândire sistematică, sistemică mai mult, o gândire analitică, sunt mult mai aplicați spre studiu. Și umorul, ca orice altă formă de artă, umorul și comedia ca formă de artă, se studiază, în primul rând. Adică pleci de la un simțământ, de la un diamant interior care zice aaa, you are funny, ești distractiv, poți să aduci zâmbetul pe buze, bună dispoziție. De ce-mi place mie să fac comedie? Pentru că tot ce urmăresc în comedie e să ridic nivelul de entuziasm, pentru că asta e cel mai important, nu să fii super inteligent, super spiritual, din punctul meu de vedere. Mă interesează ca atunci când ne despărțim să trăim un sentiment de estetică, care se subsumează bunului, frumosului și dreptului.
„Umorul nu se naște din nimic”
Deci dacă ne despărțim cu gândul aaa, a fost bine, a fost frumos, a fost ok, a fost mai bine, pentru mine este suficient. Și acum să revenim la ingineri. Inginerii gândesc, sunt aplicați spre studiu, vor să vadă ce este în interior, în spatele unei glume, cum se face o glumă, ce înseamnă comedia, ce înseamnă umorul, cum e el, cum se dezvoltă el, cum îl construiesc, cum îl proiectez, cum rezonează în mine, sau on and on and on.
Bun, făcând tot acest proces, ajungi la niște răspunsuri și ajungi chiar și la un anumit sistem, să zic, pentru că umorul nu se naște din nimic, el este rodul a ceva și dacă te apuci să studiezi cum fac inginerii, îți dai seama cam cum se construiesc glumele, cum se construiesc poveștile și, în general, dacă te interesează să mergi mai departe, să vorbești despre comedie, cum spunea Aristotel, și sunt perfect de acord, este insolență educată. Dacă nu e educată, e mitocănie și pe mine nu mă atrage zona asta. Există și tipul ăsta de on your face, care este un tip de umor foarte brutal pe care eu nu-l agreez, dar ce-mi place mie la insolența asta educată e că dacă e făcută bine și urmează, are câțiva piloni esențiali și te cațeri pe ei un pic, începi să joci, să te joci cu ei și să-ți dai seama că există, domnule, o rețetă cât de cât prin care te poți apropia de umor, de comedie.
„Involuntar începem să râdem, atunci când cineva alunecă pe o banană”
Spre exemplu, comedia este definită foarte bine în engleză, comedy, prima regulă ar fi comedy is cruelty. Comedia este cruzime, nu? Când mergi pe stradă și tu aluneci și te-ai lovit la deget, e o tragedie. Când altul în fața ta cade într-un canal și moare, poate fi o comedie. Deci este cruzime. Un subiect de comedie, da? Deci comedia este cruzime. Vedem și atunci când involuntar începem să râdem, atunci când cineva alunecă pe o banană sau se lovește cu capul de ceva. Pentru că, și acum să săpăm mai adânc, noi avem aici sistemul limbic sau R-complex sau creierul primitiv, care este răspunzător cu instinctul, da? Și imediat, într-o fracțiune de secundă, reacționăm, pentru că e dezvoltat de acum 50 de milioane de ani, fără ca să vină neocortexul, care e mai nou și are numai 200.000 de ani, să ne dea explicațiile. Deci noi involuntar reacționăm. Deci asta ar fi comedy’s cruelty, prima secvență.
A doua secvență ar fi comedy’s contrast. Adică comedia este contrast. Înalt, mai micuț. Gras, slab. Urât, frumos. Aici suntem. Da? Deci comedia este contrast. Când asociezi, când lucrezi în contrast, și contrastul merge mai departe și se toarnă cumva în exagerare. Deci dacă te apuci să exagerezi, din nou apare comedia, nu? Dacă îi spui iubirii tale, nu înțelegi, te iubesc. Da? Apare exagerarea, iarăși devine… Cazi în extremă. Și este iarăși un suport de comedie.
„Toate aceste tabu-uri poți să le expui într-un mod funny”
Și apoi al treilea pilon important este comedy’s culture. Se referă la stereotipuri, la tabu și, slavă cerului, în societatea noastră românească, care este o societate încă săracă, acum intră în modernitate, de-abia, ai o grămadă de tabuuri, de prejudecăți și așa mai departe. Sondându-le, ai foarte mult material de comedie și acolo. Tabuuri sunt o grămadă. Spre exemplu, cel mai întâlnit și cel mai auzit atât în comedie cât și în stand-up, este sexualitatea. Este tabu. Da? Adică sexul e tabu încă în societatea noastră. Da, deși avem peste tot și acces imediat la sexualitate și ne bazăm pe sexualitate, ea este tabuizată încă, da? Apoi religia este tabu-izată, din nou. Nu neapărat religia în sine, ca dogmă, ci credința. Credința într-o forță divină, în divinitate, este tabuizată. Familia este tabu-izată. Familia este pură, este tradițională, așa, mai departe. Nu poți să intri în dedesubtul ei s-o expui.
Toate aceste tabu-uri poți să le expui într-un mod funny, dacă știi s-o faci. Deci ăsta este iar un zăcământ de comedie. Relațiile interumane de tip, hai să zic, non-heterosexual sunt tabu-izate, da? Și multe alte lucruri. Politica. Dar aici nu intru pentru că nu mă atrage deloc spectrul ăsta pentru comedie, dar iarăși, deși toată lumea vorbește despre politică, este tabu oarecum, pentru că dacă sondezi mai departe, politică suntem toți. Și, practic, toți suntem prostănaci, dar avem vârfurile vizibile”, a spus, printre altele, Dragoș Pop.