ACTUALITATE
COVID-19: Liga 1 este în pericol să nu se încheie pe teren. Ionuț Stroe: ,,Trebuie să acționăm foarte ferm”
Fotbalul din România suferă din cauza celor două focare de COVID-19 apărute la Liga 1. Inițial, dinamoviștii au fost primii infectați, ulterior îmbolnăvindu-se și oamenii de la CFR Cluj. În acest sens, Ionuț Stroe (Ministrul Sportului), a vorbit despre ce se va întâmpla cu finalul acestui sezon de primă ligă.
,,Până acum am fost avocatul Ligii 1, dar trebuie să acționăm foarte ferm! LPF și FRF trebuie să dispună urgent anchete, care să corecteze aceste comportamente, să sancționeze și să corecteze aceste comportamente. Asta dacă vor să încheie competiția. Îmi pare foarte rău să o spun!”, a declarat Ionuț Stroe, pentru Digi24.
Ministrul Sportului este de părere că acel cantonament cu izolare ar fi o soluție foarte bună pentru a se evita și alte focare de COVID-19.
,,Sunt șase zile de când avem primul mare focar din fotbalul românesc. Mă așteptam ca echipele care au probleme generate de COVID-19 să recurgă la prima posibilitate prevăzută în ordinul de ministru, acel cantonament cu izolare. Acel cantonament își asigură protejarea jucătorilor și a staffului tehnic. Unele cluburi se întrec în testări. S-ar putea să avem mai multe teste COVID-19, decât meciuri! Ceea ce este ineficient”, a continuat Ministrul.
,,Există această posibilitate să avem o intervenție mai fermă”
,,La o echipă, jucătorii fac naveta câte 60-70 de km, se antrenează, după care merg înapoi acasă. În condițiile în care cluburile pun în pericol sănătatea sportivilor, există această posibilitate să avem o intervenție mai fermă. Nu-mi doresc să ajung acolo. Trebuie să se vadă acțiune!”, a încheiat Ionuț Stroe, Ministrul Sportului.
Timpul presează
Play-off-ul Ligii 1 trebuie să se încheie până pe 3 august. Aceea este data limită la care Liga Profesionistă de Fotbal poate să comunice la UEFA echipele care vor reprezenta România în competițiile europene.
Două etape ar mai fi de jucat în Play-off, plus restanța dintre FCSB și CFR Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






