Connect with us

EVENIMENT

COVID-19. Comisar european: EUROPA vede LUMINA de la capătul tunelului

Publicat


Europei

Accelerarea livrărilor de vaccinuri permite Europei să vadă ‘lumina de la capătul tunelului’, în pofida celui de-al ‘treilea val’ al noului coronavirus care continuă să se răspândească prin Europa, a declarat duminică într-o emisiune televizată comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, relatează AFP.

Citește și Regatul Unit, la un pas de normalitate: De la 1.200 de decese pe zi în ianuarie, la 30 în aprilie. Vaccinare pe bandă rulantă

Fabrici şi uzine

‘Avem acum 52 de uzine care lucrează 24 de ore din 24, şapte zile din şapte în Europa pentru a produce’ vaccinuri împotriva COVID-19, a subliniat comisarul european, în cadrul emisiunii Grand jury difuzate pe posturile RTL-Le Figaro-LCI.

‘Avem capacitatea de a produce şi livra pentru concetăţenii noştri europeni cele 360 de milioane de doze prevăzute până la finele trimestrului doi şi cele 420 de milioane necesare pentru a începe să vorbim despre acea imunitatea colectivă şi a o atinge’ la jumătatea lunii iulie, a adăugat Breton.

Acesta a susţinut şi în cursul săptămânii trecute că Europa ar putea ajunge la imunitatea colectivă până pe 14 iulie, aminteşte AFP.

‘Lumina de la capătul tunelului se vede’, a insistat comisarul european, care a mai apreciat că ‘mai e nevoie de câteva săptămâni pentru a limita propagarea virusului şi în acelaşi timp să se vaccineze foarte substanţial’.

El a atenţionat că va trebui să se ‘treacă la o viteză superioară’, asigurând însă în acelaşi timp că ‘acum ştim că este posibil să facem acest lucru’ în plan industrial.

Comisarul european a reiterat în emisiune poziţia Comisiei în ce priveşte livrările de vaccin AstraZeneca, aflate în centrul unui diferend Londra-Bruxelles, spunând că ‘atât timp când AstraZeneca nu-şi îndeplineşte obligaţiile (faţă de UE), tot ce este produs pe teritoriul european este destinat europenilor’.

UE bănuieşte că laboratorul suedezo-britanic a avantajat Regatul Unit, în detrimentul blocului comunitar, menţionează France Presse.

 

Anglia, dependentă de UE

Thierry Breton a mai susţinut, în acest context, că ‘britanicii sunt incapabili să-şi desfăşoare singuri politica de vaccinare’ şi sunt ‘total dependenţi de UE’, care au livrat Regatului Unit ’20 de milioane de doze pentru a-i ajuta pe britanici’, în timp ce Marea Britanie nu a produs ‘decât 10 milioane’.

El a mai apreciat că guvernul lui Boris Johnson se confruntă cu o ‘problemă’ de stocuri pentru administrarea celei de-a doua doze, explicând că, la fel ca în ‘fabula ‘Greierele şi furnica’, în loc să păstreze doza a doua, britanicii au preferat să o dea tuturor, fără rezerve’.AGERPRES




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. manuela de las mercedes morales bravo

    martie 30, 2021 la 2:05 am

    Sunt cea mai fericită persoană din lume care primește împrumutul meu de la Personalloanesay@gmail.com astăzi. Și dvs., care aveți nevoie de un împrumut, îl puteți încerca, sunteți o companie bună de împrumut

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate