Connect with us
Advertisement
Advertisement

EDUCATIE

Continuă programul ”Masa caldă” în școli și în noul an școlar. Care este VALOAREA meniului pentru elevi și numărul de unități

Publicat


masa calda

Continuă programul „Masa caldă” în școli și în anul școlar 2023-2024, potrivit unui proiect publicat în consultare publică de către Ministerul Educației, scrie Alba24.ro.

Vor fi tot 450 de unități școlare incluse în program. Valoarea mesei calde/pachetului alimentar pentru elevi, pe zi, rămâne la 15 lei. Bugetul total este de 195.000.000 lei.

”În anul 2023, pe perioada desfăşurării cursurilor corespunzătoare anului școlar 2023-2024, preşcolarilor şi elevilor din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat li se acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată”, prevede proiectul.

Limita valorică zilnică de 15 lei/beneficiar cuprinde preţul produselor, cheltuielile de transport, de distribuţie şi de depozitare a acestora, după caz, potrivit sursei citate.

Se vor distribui numai produse alimentare obţinute în unităţi autorizate/ înregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare.

Lista unităţilor/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale şi a unităţilor-pilot în care se implementează Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar, numărul de beneficiari şi sumele alocate pentru finanţarea programului în anul 2023 se aprobă prin ordin al ministrului educației.

Trei variante de suport alimentar

Suportul alimentar constă, după caz, într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar pe zi, după cum urmează:

a) masă caldă, preparată în regim propriu, pentru elevii din unitățile de învățământ în care există cantină cu avize de funcționare, înregistrată sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, și spațiu adecvat de servire a mesei;
b) masă caldă, în regim catering, pentru elevii din unitățile de învățământ în care nu există cantină pentru prepararea în regim propriu, hrana putând fi servită în sala de clasă sau într-un alt spațiu amenajat în acest scop. Dacă hrana nu este servită într-un interval de 60 de minute de la livrare, produsele alimentare vor fi păstrate, până la servire, în spații amenajate, în care există condiții adecvate de manipulare și depozitare, la temperaturi adecvate care să poată fi monitorizate și controlate;
c) pachet alimentar, dacă nu există posibilitatea asigurării mesei calde în regim propriu sau de catering, care va fi păstrat, până la servire, în spaţii amenajate, în care să existe condiţii adecvate de manipulare şi depozitare, la temperaturi adecvate care să poată fi monitorizate şi controlat
Dreptul de a primi zilnic suportul alimentar îl au elevii/ preşcolarii prezenţi la activităţile didactice pe perioada cursurilor, conform structurii anului şcolar.

Suportul alimentar nu se acordă pe perioada vacanţelor sau a altor zile declarate prin lege ca zile nelucrătoare.

Elevii şi preşcolarii primesc suportul alimentar şi în situaţia suspendării cursurilor cu prezenţă fizică.

Variante de meniu

Variante orientative de meniu care includ sugestiile Institutului Naţional de Sănătate Publică:

1. ciorbă de legume;
2. supă de pui cu legume;
3. ciorbă de văcuţă cu legume;
4. legume cu piept de pui la grătar;
5. mâncare de mazăre cu piept de pui;
6. pilaf cu legume şi ficăţei de pui;
7. piure de morcov cu grătar de pui;
8. piure de cartofi cu piept de curcan;
9. mâncare de varză dulce cu friptură la cuptor;
10. ghiveci de legume cu pui;
11. orez cu legume şi pui la tavă;
12. sufleu de broccoli cu brânză;
13. cartofi gratinaţi cu piept de pui la grătar;
14. tocană de legume cu orez brun;
15. piure de cartofi cu sfeclă şi chifteluţe de legume;
16. omletă cu legume – ardei, ciuperci, ceapă verde şi brânză telemea;
17. sufleu de conopidă, broccoli şi brânză la cuptor;
18. dovlecel umplut cu brânză la cuptor;
19. ciuperci la cuptor umplute cu brânză, pentru copiii cu vârsta mai mare de 7 ani;
20. macaroane cu brânză;
21. cartofi franţuzeşti, la cuptor, cu brânză şi ou;
22. quinoa cu legume;
23. sandvici cu unt, şuncă, caşcaval şi legume – roşii, castravete, salată;
24. sandvici cu piept de pui la grătar sau pulpă de pui dezosată la grătar cu legume crude – gogoşar, varză, morcov;
25. un fruct întreg.

Foto: Edupedu.ro



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO. Poliția Locală Cluj-Napoca ajută o familie de rățuște să ajungă în Canalul Morii

Publicat

O familie de rățuște a fost escortată de un polițist local prin centrul orașului Cluj-Napoca, vineri dimineață. 

Un polițist local s-a remarcat în dimineața zilei de vineri, 3 mai. Agentul Ionuț Mazăre a ajutat o rață și bobocii acesteia să ajungă la Canalul Morii, după ce acestea „s-au rătăcit” în centrul Clujului.

Agentul de poliție a însoțit grupul de rațe de pe strada Mihai Eminescu până pe strada Iuliul Hosu. Odată ajuns aici, polițistul a ajutat bobocii să nu se piardă de mama lor și i-a coborât, rând pe rând, pe malul Canalului Morii.

Toți bobocii au ajuns, astfel, teferi și nevătămați, în apă.

Toată întâmplarea a fost surprinsă într-un videoclip postat ulterior pe pagina de TikTok a primarului Emil Boc.

Citește mai departe

ECONOMIE

Clujul imobiliar, la început de mai 2024. VEZI în ce zone prețul trece de 3.000 €/mp

Publicat

De

Piața imobliară clujeană se apropie de 2.600 euro/mp, la începutul lunii mai 2024. Prețul mediu la apartamente a crescut cu 300 €/mp în ultimul an, la Cluj-Napoca.

Prețul mediu al apartamentelor de vânzare din Cluj-Napoca a fost de 2.594 euro/mp, în aprilie 2024. Prețul arată o creștere cu 28 euro/mp față de februrarie 2024 (2.566 euro/mp) și cu 300 de euro față de aceeași perioadă a anului trecut (2.294 euro/mp), se arată într-o analiză Compariimobiliare.ro.

Cartiere unde prețul trece de 3.000 €/mp

Astfel, în luna aprilie, printre zonele preferate de cei aflați în căutarea unei noi locuințe s-au numărat cartierele Florești – 1.601 euro/mp, Mănăștur – 2.305 euro/mp și Mănăștur – 2.354 euro/mp.

Zonele din Cluj-Napoca cu cele mai mari prețuri pe metru pătrat au fost, în luna aprilie: Andrei Mureșanu (3.026 €/mp), Bună Ziua (3.046 €/mp), Central (3.246 €/mp), Hașdeu (3.028 €/mp), Piața Mihai Viteazul (3.303 €/mp). În zona ultracentrală, prețul pe metru pătrat se apropie de 4.000 €/mp.

Cele mai căutate zone din oraș

Experţii portalului Compariimobiliare.ro prezintă preţurile apatamentelor de vânzare în municipiul Cluj-Napoca, pe cartiere, valabile la început de mai 2024, dar şi zonele preferate de cei aflaţi în căutarea unei noi locuinţe.

Căutări după numărul de camere:

  • 2 camere – 46%
  • 3 camere – 39%
  • 1 cameră – 9%
  • 4 camere – 5%

Cele mai căutate zone:

  • Mănăștur – 10%
  • Florești – 7%
  • Mărăști – 7%
  • Gheorgheni – 6%
  • Central – 5%
  • Zorilor – 4%
  • Iris – 2%
  • Între Lacuri – 2%
  • Grigorescu – 2%
  • Bună Ziua – 2%

 

 

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Primarul Emil Boc a dăruit cadouri vârstnicilor de la Centrul de Îngrijire și Asistență Cluj

Publicat

De

Primarul Emil Boc a dus cadouri vârstnicilor de la Centrul de Îngrijire și Asistență Cluj, în Vinerea Mare.

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a împărțit cadouri vârstnicilor de la Centrul de Îngrijire și Asistență Clujș

Totodată, edilul i-a îndemnat pe clujeni ca, la rândul lor, dacă pot să facă un bine, să îl facă.

„Nimeni nu e uitat, nimeni nu e abandonat. Cadouri de Paști pentru seniorii găzduiți la Centrul de Îngrijire și Asistență Cluj. Dacă poți face un bine, să îl faci în fiecare zi, cu atât mai mult de Sărbători.

Dacă puteți face un bine, să îl faceți!

În fiecare an de când sunt primar vin la acest centru în preajma sărbătorilor, pentru a oferi cadouri de Paști și a transmite atenția comunității pentru vârstnicii noștri. Mesajul meu rămâne același: dacă puteți face un bine, să îl faceți!

Produsele sunt oferite de către Coral Impex, cărora le mulțumesc pentru implicarea din fiecare an.

Mulțumesc personalului de la Centrul de Îngrijire și partenerilor care susțin activitatea echipei pentru generozitate și implicare”, a transmis primarul Emil Boc.

FOTO: Arhivă

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Mitropolitul Andrei a distribuit sute de pachete de Paști. Printre beneficiari se numără și romii din Pata Rât și Turda

Publicat

Mitropolitul Andrei a distribuit, în Săptămâna Mare, 400 de pachete cu alimente de Paști, inclusiv pentru romii din Pata Rât și Turda.

Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a distribuit, în Sfânta Săptămână a Patimilor, 400 de pachete cu daruri de Paști persoanelor din evidența Sectorului social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Printre beneficiari s-au numărat și romii din comunitățile de la Pata Rât și Turda. Darurile oferite au fost achiziționate de Asociațiile Filantropia Ortodoxă și Christiana ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

La împărțirea pachetelor au ajutat un grup de studenți voluntari de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și un efectiv de la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” din Cluj-Napoca.

Aimente și produse de igienă pentru sărmani

La sărbătorile mari, Arhiepiscopia Clujului oferă pachete substanțiale cu alimente neperisabile și produse de igienă. De asemenea, în fiecare săptămână, prin intermediul Sectorului social-filantropic, eparhia acordă ajutoare (pachete cu alimente și sprijin financiar) persoanelor aflate în situații dificile.

Aceste acțiuni sunt coordonate de consilierul social-misionar al Arhiepiscopiei Clujului, Iustin Liciniu Câmpean, inspectorul social Carmen Bârsan și asistentul social Adela Timar de la Sectorul social-filantropic și misionar al eparhiei.


Zeci de programe sociale, desfășurate de Arhiepiscopia Clujului

În prezent, Arhiepiscopia Clujului are 62 de proiecte și programe sociale prin care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educație copiilor și tinerilor, alină suferințele bolnavilor și oferă speranță.

Conform datelor centralizate de eparhie, anul trecut unitățile de cult, asociațiile și fundațiile eparhiale au cheltuit în scop filantropic 28.130.305 lei, bani cheltuiți pentru a sprijini 18.396 de persoane, dintre care un număr însemnat de etnie romă.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax