Connect with us

EVENIMENT

Conferința Galatia 2021. „Adicțiile virtuale și interdisciplinaritatea în psihiatrie, în vremea pandemiei”

Publicat


Unul dintre cele mai importante evenimente medicale din domeniul psihiatriei a ajuns la a V-a ediție: Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2021” va avea loc între 21 și 25 aprilie.

Conferința este organizată de Universitatea Dunărea de Jos Galați – Facultatea de Medicină și Farmacie – și Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, în parteneriat cu Academia Română. Accesul se va face integral online, pe o platformă special creată pentru eveniment.

În România a existat mereu o reticență în ceea ce privește adresarea către medicul psihiatru. Încă de la începutul carierei mele am luptat pentru depășirea acestei bariere prin toate mijloacele pe care le-am avut la dispoziție.

Progrese anuale

îProgrese în domeniu se fac an de an, dar încă mai sunt multe de realizat. Tocmai de aceea, scopul acestei conferințe, ajunsă la a V-a ediție, este acela de a veni în sprijinul programelor de sănătate mintală din România, ținând cont de cifrele alarmante privind creșterea incidenței tulburărilor psihice.

Mulți au încă tendința de a cataloga din start un pacient care merge la psihiatru ca fiind „nebun”. Acest lucru este cauzat de factori sociali și culturali care se întipăresc adânc în subconștientul societății de la vârste tinere.

O altă problemă este și neîncrederea în relația medic-pacient, de multe ori pacientul având senzația că, dacă se adresează medicului psihiatru, este supus pericolului de a-i fi încălcat dreptul la confidențialitate.

Odată depășite însă aceste bariere, lucrurile iau o turnură favorabilă în ceea ce privește evoluția ulterioară a pacientului, mai ales atunci când el realizează că toate informațiile personale sunt cu adevărat protejate.

Medici psihiatri din țară și străinătate

Pentru depășirea acestor prejudecăți, consider că ar fi necesară derularea la nivel național a unei campanii de informare adecvată a pacienților. Există o satisfacție cu totul deosebită atunci când reîntâlnești în cabinet pacienți care erau pe marginea prăpastiei și care acum sunt fericiți alături de familia lor.

Ca și la edițiile din anii anteriori la Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2021” , vor participa medici psihiatri din țară și străinătate, medici de familie, medici din alte specialități care ajung în contact cu problematica psihiatriei, farmaciști, psihologi, filosofi, sociologi, dar și specialiști din alte domenii de activitate. Pentru că psihiatria este o disciplină care interferează cu aproape toate specialitățile medicinei.

Tema conferinței

Este o specialitate a medicinei care, alături de psihologie, explorează complexitatea fascinantă a minții umane atât în partea sa luminoasă, cât și în zona ei tenebroasă. Psihiatria este zona în care medicul și pacientul lucrează împreună pentru ca întrebările să-și primească răspunsurile, iar problemele să-și găsească soluțiile.

Iar tematica conferinței. „Adicțiile virtuale și interdisciplinaritatea în psihiatrie, în vremea pandemiei” provoacă invitații la cercetare și dezbateri intense, în trendul contextului actual.

Ca și în anii precedenți, participarea la Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală “Galatia 2021” va conferi participanților credite de formare profesională continuă.

De asemenea, ca în fiecare an, cele mai bune 15 lucrări vor fi publicate într-o revistă indexată WOS – Neuroscience, iar restul lucrărilor acceptate vor fi publicate în ISI Proceedings.

Vă așteptăm la acest eveniment unic, să creăm împreună repere solide în cercetare și să împărtășim experiențe marcante în evoluția noastră medicală continuă.

Cu drag, Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară, Președintele Conferinței Europeane de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2021”.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

POLITICA

Adrian Axinia (AUR): Se pregătește o FRAUDĂ masivă la prezidențiale

Publicat

adrian axinia

Adrian Axinia, deputat AUR, a atras atenția, în cadrul unei declarații susținută la Bruxelles, asupra numărului uriaș de voturi declarate nule atât la alegerile europarlamentare, cât și la cele locale.

„România este un stat capturat, iar puterea politică de la București, efectiv, a asasinat democrația. Spun acest lucru în contextul alegerilor din 9 iunie, când PSD și PNL nu s-au mulțumit doar cu comasarea alegerilor, ci efectiv au furat. Gândiți-vă că avem aproape 500 de mii de voturi anulate la alegerile europarlamentare, multe dintre ele cu ștampila AUR, urmează 230 de mii de voturi nule în cazul primarilor și 280 de mii în cazul consiliilor locale”, a declarat Adrian Axinia.

Adrian Axinia (AUR): Se pregătește o FRAUDĂ masivă la prezidențiale

Deputatul AUR consideră că ceea ce se întâmplă acum este o perdea de fum și se pregătește o nouă fraudă masivă la alegerile prezidențiale.

„Este foarte grav ce se întâmplă în România. Suntem la Bruxelles. Sperăm să distrugem această tăcere asurzitoare a instituțiilor care vin în verificări din când în când în România. Nimeni nu spune nimic, noi credem că este o perdea de fum și se pregătește, de fapt a fost o repetiție cu public, și se pregătește o nouă fraudă masivă la alegerile prezidențiale. Dăm un semnal clar românilor că trebuie să fie foarte atenți și să nu se lase păcăliți, să iasă la vot și să nu se mai repete această fraudă în cazul alegerilor prezidențiale”, a adăugat Adrian Axinia.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

VIDEO. Emil Boc, după ploaia torențială din Cluj-Napoca: Sunt 2 alunecări de teren, pe strada Uliului și pe strada Govora

Publicat

De

alunecari

Primarul Emil Boc s-a aflat, joi seara, pe străzile inundate ale municipiului Cluj-Napoca și a făcut un bilanț al situației, edilul spunând că au fost niște inundații cum nu au fost în ultimii ani.

”Până acum nu avem probleme legate de punerea în pericol a vieților oamenilor. Sunt câteva proprietăți afectate cu subsoluri inundate, cam 10 cazuri sesizate la ISU și la Primărie din diverse zone ale orașului, din Dâmbul Rotund sau de pe Iuliu Maniu sau Câmpului.

Sunt două alunecări de teren, una pe strada Uliului fără a periclita case sau proprietăți și una pe strada Govora, sub cimitirul din Mănăștur. Nu există riscul ca vreo proprietate să fie afectată, nici mormintele din cimitir nu sunt afectate. Strada este parțial afectată.

Se consolidează zona

Suntem aici pentru a lua cele mai rapide decizii, marcăm zona, pentru a delimita partea unde este alunecarea de teren, iar vineri dimineață se va interveni pentru a readuce strada circulației și consolidarea zonei”, a spus Boc, aflat pe teren împreună cu viceprimarul Dan Tarcea, reprezentanți ai ISU și Poliției Locale.

Acesta a precizat că au mai fost inundații în diverse intersecții din oraș, dar apele încep să se retragă.

”Avem și câțiva copaci căzuți, lipsește un canal pe strada Observatorului. Sperăm să nu mai plouă în această noapte”, a precizat primarul Clujului.

 

Bilanțul ISU Cluj

”Începând cu ora 20.00 dispeceratul ISU Cluj a răspuns la peste 160 de solicitări transmise prin numărul unic de urgente 112 privind efectele fenomenelor meteo, majoritatea fiind situații în care apa s-a acumulat în cantități reduse, iar după oprirea precipitațiilor s-a retras de la sine.
Totodată, pentru alertarea populației a fost transmis un mesaj prin sistemul RO-Alert privind fenomenele meteorolgice cod portocaliu către unitățile administrativ teritoriale Cluj-Napoca, Baciu, Chinteni, Floresti, Apahida și Jucu.

Copaci căzuți, mașini avariate

Echipajele ISU Cluj au acționat pentru evacuarea apei acumulate în 9 subsoluri și 12 imobile, precum și la o alunecare de teren în localitățile Cluj-Napoca, Florești, Sânicoara și Baciu. Totodată, s-a acționat pentru îndepărtarea 9 arbori doborâți de vânt, care au avariat 8 autoturisme.

Pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo cod portocaliu au acționat 10 autospeciale, cu 7 motopompe și 34 de subofițeri din toate subunitățile de intervenție ale ISU Cluj”, arată ISU.

De asemenea, în sprijinul echipajelor de pompieri au acționat forțe și mijloace ale Poliției Locale, companiei de apă, furnizorului de energie electrică și asociația Cert Transilvania.

alunecari

Citește mai departe

CULTURA

FOTO. „Armenii, prietenii mei”: Lansare de carte la Cluj-Napoca a autorului Karen Sebesi

Publicat

armenii prietenii mei karen

Lansarea cărții „Armenii, prietenii mei” de Karen Sebesi a avut loc joi seară la Muzeul de Artă din Cluj, în cadrul festivalului ROCADE.

La eveniment au participat, printre alții, Varujan Vosganian, președintele Uniunii Armenilor din România și președinte interimar al Uniunii Scriitorilor din România, și Mircea Arman, directorul revistei „Tribuna” din Cluj.

Prezentarea cărții a inclus detalii despre colaborările semnificative, precum prefața semnată de Varujan Vosganian și conceptul de copertă realizat cu ajutorul Inteligenței Artificiale de către Varujan Pambuccian.

armenii prietenii mei

Evenimentul a fost marcat de prezentarea cărții de către autor, care a povestit despre inspirația și drumul său în realizarea acestei scrieri.

Karen Sebesi a dezvăluit că ideea cărții a luat naștere în urma unei discuții provocatoare cu un prieten jurnalist, care inițial l-a descurajat să exploreze cultura și istoria armeană.

Conexiuni cu oameni

Determinat, însă, să aducă lumină asupra acestui subiect, autorul a căutat experți și martori, adunând mărturii și informații esențiale pentru cartea sa. Astfel, Sebeși și-a construit conexiuni esențiale cu oameni care aveau povești de spus, reușind să adune toate aceste informații și să le aștearnă într-un volum.

În plus, „Armenii, prietenii mei” nu doar că adună poveștile și mărturiile unor personalități, ci include și contribuții variate precum poeme, convorbiri și fragmente de jurnale de călătorie ale unor autori români renumiți despre prietenii lor armeni.

La finalul evenimentului, Sebesi a subliniat importanța continuării acestei lucrări prin viitoare ediții adăugate, în lumina interesului considerabil manifestat de public pentru acest subiect.

Ediție adăugită

„Vă promit și îmi promit că voi merge mai departe cu o ediție adăugită.

Foarte multă lume este interesată de acest subiect, regăsindu-se multe nume de sportivi, cântăreți, oameni de cultură armeni despre care nu se prea știa”, a conchis Karen Sebesi.

Tot în cadrul aceluiași festival, de la ora 13:00, Varujan Vosganian a susținut o conferință publică intitulată „Cultura sub presiune”, în care a discutat despre provocările și transformările culturale contemporane.

Daria Mustea

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Mașină – submarin, surprinsă de apă sub podul din Mărăști. Momentul când cade tavanul de la Iulius Mall

Publicat

podul din Mărăști

Pompierii clujeni au fost solicitați, joi seara, să intervină pentru degajarea unei mașini surprinse de apă sub podul din Mărăști, de la intersecția străzilor Ialomiței cu Traian Vuia din Cluj-Napoca, dar și în alte locuri din oraș sau din Florești. De asemenea, tavanul de la Iulius Mall s-a prăbușit în urma infiltrației apei. Clujul a fost sub cod portocaliu.

”Am rămas cu mașina sub pod și m-a ajutat un domn care m-a tras cu mașina”, a spus un șofer.

Un altul a precizat și el că a intrat cu mașina sub pod, dar nu era mare apa, iar în câteva secunde a răams cu mașina blocată.

podul din Mărăști

”Am rămas împotmolit, era apă, a venit viitura. Am stat 10 minute în mașină. Trebuie să se scurgă apa din mașină, să vedem dacă mai pornește motorul”, a arătat și acest șofer.

ISU Cluj a anunțat că pentru evacuarea apei din subsoluri au fost alocate în sprijin pe lângă echipajele Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca forțe și mijloace din Detașamentele Turda, Dej și Huedin.

”Astfel, în teren acționează 10 autospeciale cu 7 motopompe și 34 de pompieri”, transmite ISU.

Clujul s-a aflat sub cod portocaliu de furtună și ploi torențiale.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax