Connect with us

EVENIMENT

FOTO. Elita medicilor la ”Toamna Medicală Clujeană”. Clujul, centru de referință în domeniul medical

Publicat


Conferința științifică “Toamna Medicală Clujeană – O punte între specialități” a început joi la Cluj-Napoca, fiind prima ediție a unui eveniment academic și profesional care reunește elita medicilor din județ.

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca, Claudia Gherman, a declarat la deschidere că speră ca evenimentul să devină o tradiție.

”Conferința reunește la aceeași masă elite ale comunității medicale și nemedicale clujene care, într-un dialog deschis, abordează teme și activități menite să ridice la cele mai înalte standarde calitatea îngrijirii pacientului”, a spus Gherman.

Reper al excelenței în medicina românească

Prefectul Maria Forna a afirmat la rândul său că evenimentul este un reper al excelenței în medicina românească, ”reunind profesioniști dedicați care își doresc să contribuie la progresul continuu al sistemului de sănătate”.

”Într-un context global marcat de complexitatea afecțiunilor, de necesitatea abordărilor multidisciplinare și de evoluția rapidă a tehnologiilor medicale, colaborarea între specialități nu mai este un ideal, ci o condiție esențială pentru un act medical de calitate.

Faptul că astfel de evenimente au loc aici, în inima Transilvaniei, confirmă rolul central pe care Clujul îl are în formarea noilor generații de specialiști și în promovarea cercetării medicale de vârf”, a spus Forna.

Potrivit acesteia, forța reală a Clujului vine din colaborare, în condițiile în care autoritățile, mediul academic, profesioniștii din sănătate și comunitatea lucrează împreună.

Clujul – centru de referință în domeniul medical

Primarul Emil Boc a vorbit despre prioritatea UE și a României de a asigura dreptul oamenilor de a alege să rămână acasă, ca parte a libertății de mișcare în Uniunea Europeană.

”La Cluj încercăm să oferim clujenilor și elitelor cât mai multe motive să rămână acasă. Libertatea de a rămâne acasă depinde câțiva factori: salarii mai bune, sănătate, educație, infrastructură, calitatea vieții. Dacă acestea merg împreună, cu adevărat putem să fim o comunitate puternică. (…)

Viața nu se desfășoară după un manual, e nevoie de colaborare între diverse profesii medicale pentru ca un pacient să fie bine tratat. Nimeni nu mai poate avea succes în domeniul medicinei dacă lucrează singur.

Doar prin aceste punți de legătură veți putea menține Clujul ca un model de referință în domeniul medical. Clujul este un centru de referință în acest domeniu, datorită prestației clinicilor medicale, al profesorilor, medicilor, rezidenților și studenților”, a precizat Emil Boc.

În cadrul conferinței sunt dezbătute teme de actualitate din domeniul sănătății, reunind cadre medicale de top, profesori universitari, medici, asistenţi medicali, cercetători, decidenți și factori de influență din mediul academic și spitalicesc, cu o adresabilitate extinsă la nivel național.

Evenimentul este organizat sub egida Asociației HealthBridge, în colaborare cu Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca și Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate