Connect with us

ACTUALITATE

Concurs la CLUJ. Condițiile pentru a fi managerul Spitalului Clinic de Urgență al municipiului Cluj-Napoca

Publicat


Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca organizează concurs pentru ocuparea funcției de manager. Acesta va avea loc în două etape.

Cum se va desfășura?

Concursul pentru șefia Spitalului Clinic de Urgență se va desfășura în două etape: prima etapă – eliminatorie, va consta în verificarea îndeplinirii de către candidați a condițiilor stabilite în anunțul concursului, iar a doua etapa va presupune susținerea publică și evaluarea proiectului de management.

Când are loc concursul?

Dosarele pot fi depuse până la data de 04.05.2021 (ora 10), iar susținerea publică a proiectelor de management va avea loc în 13.05.2021. Sub îndrumarea directorului medical, candidații interesați vor putea face o vizită în cadrul spitalului.

Care este tema de proiect?

Proiectul are 5 teme: planificarea și organizarea serviciilor de sănătate, siguranța și satisfacția pacientului, managementul calității serviciilor medicale, managementul resurselor umane și performanța clinică și financiară a spitalului. Acestea trebuie adaptate la situația curentă a spitalului.

Detalii despre organizarea concursului

La concurs se pot înscrie candidați care întrunesc cumulativ următoarele condiții:

a) cunosc limba română, scris și vorbit;
b) sunt absolvenți ai unei instituții de învățământ superior medical, economico-financiar sau juridic;­

c) sunt absolvenți ai unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății, ori sunt absolvenți ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituție de învățământ superior acreditată, potrivit legii;

d) au cel puțin 2 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii;

e) nu au fost condamnate pentru savârșirea unei infracțiuni comise cu intenție, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

f) sunt apte din punct de vedere medical (fizic și neuropsihic);
g) nu au împlinit vârsta standard de pensionare, conform legii.

Proiectele de management ale candidaților se vor publica pe site-ul spitalului, cu cinci zile înainte de susținerea publică. Astfel, orice persoană va putea propune întrebări pentru candidați, referitoare la proiectele de management.

Întrebările se pot trimite pe adresa de email concurs_manager@scjucluj.ro, menționând candidatul căruia i se adresează întrebarea.

Alte detalii despre calendarul concursului și condițiile de participare sunt disponibile pe site-ul Ministerului Sănătății, precum și pe site-ul spitalului.

Karla Fanea




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate