ACTUALITATE
Comunicatul OFICIAL al Grupului de Comunicare Strategică. Informațiile complete, puse la dispoziție de autorități
Astăzi, 14 martie, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a adoptat o hotărâre pentru instituirea unor măsuri pentru evitarea răspândirii COVID-19 (coronavirus), a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
Mai jos, redăm toate informațiile puse la dispoziție de autorități.
Prin hotărârea CNSSU au fost aprobate, recomandările ”Grupului de analiză”, care vizează:
relațiile personalului Companiei Naționale Poșta Română cu persoanele aflate în autoizolare;
relațiile echipelor de intervenție (apa, canal, gaze, electricitate, internet/cablu, telefonie fixă) în interacțiunea cu persoanele aflate în autoizolare;
relațiile reprezentanților autorităților publice (IPJ, IJJ, ITPF, ISUJ, DSP, MS) cu șoferii de camioane, cu masa totală mai mare de 3,5 tone, care intră în țară venind din zonele roșii și galbene;
definirea termenului de “contact apropiat” al unui caz confirmat;
aspecte privind planul de continuitate în instituțiile esențiale și infrastructurile critice
restricționarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment, care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spații închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetica, săli de jocuri de noroc și cazinouri.
De asemenea, au fost aprobate următoarele:
- abilitarea Administrația Națională a Penitenciarelor, pentru inițierea unui proiect de act normativ de modificare a prevederilor Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care să fie pus în regim de urgență în dezbatere parlamentară.
- instituirea măsurii de izolare preventivă a personalului esențial pentru asigurarea funcționării Centralei Nuclear-Electrice CNE Cernavodă, în concordanță cu prevederile Planului de continuitate a activităților de bază în cazul unei epidemii/pandemii.
- membrii Guvernului și oficiali de rang înalt din instituțiile aparținând sistemului național de securitate și apărare, pot ieși din izolare, cu păstrarea distanței de minimum 5 m față de alte persoane care nu se află în izolare și cu obligativitatea portului măștii de protecție, exclusiv pentru exercitarea obligațiilor expres prevăzute de Constituție și strict pe durata exercitării acestor obligații.
Până astăzi, 14 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 102 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 102 cetățeni care au contactat virusul, șase sunt declarați vindecați și au fost externați.
Starea pacienților, bună
Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă.
Starea de sănătate generală a pacienților este bună, cu excepția bărbatului internat la spitalul Victor Babeș, care a prezentat complicații, dar a cărui stare este ameliorată.
Situația pe județe/municipiul București a cetățenilor infectați cu virusul COVID-19 (coronavirus) se prezintă astfel: București (31), Timiș (11), Hunedoara (14), Constanța (7), Iași (5), Caraș-Severin (4), Covasna (4), Dolj (3), Brașov (2), Mehedinți (2), Mureș (2), Gorj (2), Cluj (2), Neamț (2), Olt (2), Bacău (1), Bihor (1), Buzău (1), Galați (1), Maramureș (1), Prahova (1), Suceava (1), Vrancea (1) și Ilfov (1).
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.652 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.573 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la acestă dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.929 de teste. Dintre acestea, 2.827 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.
Până în prezent, au fost înregistrate 33 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
În Republica Italiană a fost înregistrat decesul unui cetățean român diagnosticat cu infecție cu COVID-19, pe fondul unor afecțiuni medicale pre-existente.
Intrarea în scenariul al 3-lea, pe teritoriul României presupunea, în estimarea inițială, „transmiterea susținută pe scară largă, cu creșterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2000 cazuri)”.
Facem precizarea că o parte din măsurile prevăzute pentru Scenariul 3 au fost deja adoptate de autorități, iar la acest moment nu avem confirmarea faptului că există o „transmitere susținută pe scară largă” a noului coronavirus (COVID-19).
Tipologia cazurilor de până în prezent arată o trasabilitate a contactelor persoanelor care sunt confirmate pozitiv cu noul coronavirus. În acest sens, echipele direcțiilor de sănătate publică desfășoară anchete epidemiologice pentru identificarea tuturor contacților persoanelor confirmate pozitiv.
Totodată, menționăm faptul că, față de previzionarea realizată, până la acest moment nu au survenit decese în urma infectării cu noul coronavirus.
Măsuri adoptate care fac parte din Scenariul 3:
• Măsuri de distanțare socială, limitarea contactului dintre persoane;
• Limitarea activităților colective;
• Punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie;
• Raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat) ;
• Implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităților sanitare.
La nivelul CNSSU urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unor măsuri deja luate și/sau completarea acestora cu alte tipuri de măsuri necesare combaterii răspândirii noului coronavirus (COVID-19).
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.
Citește Comunicatul OFICIAL al Grupului de Comunicare Strategică. Informațiile complete, puse la dispoziție de autorități pe Alba24.ro
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
Un accident cu un autobuz al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca a avut loc vineri seară, în comuna Chinteni. Din fericire, nu au fost persoane rănite.
Un autobuz CTP a ajuns în afara părții carosabile, vineri seară, pe un rum din localitatea Chinteni. Pompierii clujeni au intervenit cu două autospeciale de descarcerare și cu un echipaj SMURD de terapie intensivă.
Nu au fost înregistrate victime
Din fericire, nu au fost victime. Șoferul autobuzului este evaluat de medicii SMURD.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe raza comunei Chinteni. În accident a fost implicat un autobuz al Companiei de Transport Public, care a ieșit în afara părții carosabile. Din fericire, pasagerii nu au necesitat îngrijiri medicale. Un singur bărbat, și anume conducătorul autobuzului, este evaluat de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă. La o primă evaluare, nici acesta nu a suferit răni. La fața locului au fost trimise și două autospeciale cu modul de descarcerare”, a transmis ISU Cluj.
EVENIMENT
Cum va fi vremea până la Crăciun? Temperaturi scăzute în toată țara, în următoarele săptămâni
Prognoza meteo pe următoarele săptămâni arată că temperaturile rămân mai scăzute decât cele normale la începutul iernii, în toată țara. Cum va fi vremea până de Crăciun?
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, valabilă în intervalul 25 noiembrie – 23 decembrie. Potrivit estimărilor făcute de meteorologi, temperaturile vor fi mai scăzute în primele săptămâni, urmând ca mai apoi acestea să aibă, în general, valori normale pentru această perioadă, în toată țara.
Săptămâna 25 noiembrie – 2 decembrie
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice, sud-estice și centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va fi local deficitar în zonele montane, iar în rest se va situa în jurul celui specific pentru acest interval.
Săptămâna 2-9 decembrie 2024
Temperaturile medii se vor situa sub cele specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile centrale și în extremitatea de sud-est a teritoriului.
Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în toate regiunile.
Săptămâna 9-16 decembrie 2024
Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi ușor deficitar, local, în regiunile centrale, sudice și estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Săptămâna 16-23 decembrie 2024
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi apropate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2004-2023.
Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
EVENIMENT
CNAS: În ce CONDIȚII beneficiază asigurații GRATUIT de servicii de prevenție, depistare și monitorizare a bolilor grave
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Pentru a beneficia de servicii de prevenţie, persoana asigurată trebuie să se programeze şi să se prezinte la o consultaţie la medicul de familie, care va evalua riscul ca pacientul să aibă o boală ascunsă, fără simptome.
CNAS: În ce CONDIȚII beneficiază asigurații GRATUIT de servicii de prevenție, depistare și monitorizare a bolilor grave
„În funcţie de evaluare, medicul poate decide să trimită pacientul la analize medicale de prevenţie gratuite şi îi va înmâna acestuia un bilet de trimitere. Medicul de familie va interpreta şi rezultatul analizelor, în cursul unei noi consultaţii de prevenţie, iar pe această bază va decide dacă pacientul trebuie trimis la un medic de specialitate în ambulatoriu sau la spital, pentru diagnosticarea ori confirmarea unei boli grave şi pentru stabilirea tratamentului adecvat”, a precizat sursa citată.
De asemenea, medicul de familie va consilia pacientul în scopul reducerii factorilor cu risc asupra sănătăţii din viaţa acestuia – fumat, consum de alcool, alimentaţie nesănătoasă, stres etc.
Medicul de familie poate trimite pacientul să efectueze analize medicale de depistare a unor boli şi dacă, în cursul unei consultaţii în scop terapeutic, are suspiciunea că, pe lângă afecţiunea pentru care s-a prezentat pacientul la consultaţie, ar mai putea exista şi o astfel de boală ascunsă.
CNAS precizează că, în cazul în care pacientul persoană asigurată a fost diagnosticat cu o boală cronică, acesta beneficiază de consultaţii periodice lunare gratuite la medicul de familie pentru supravegherea evoluţiei bolii, continuitatea terapiei, screeningul complicaţiilor, educaţia privind îngrijirea şi autoîngrijirea.
„Medicul de familie (…) stabileşte conduita terapeutică”
„Dacă medicul de familie, în urma evaluării riscului dezvoltării altor afecţiuni, constată că pacienţii respectivi au anumite simptome sau rezultate ale analizelor în afara valorilor normale, poate acorda în plus şi consultaţii de monitorizare activă (management de caz) pentru bolile cronice cu impact major (risc cardiovascular înalt – hipertensiunea arterială, dislipidemia şi diabetul zaharat tip 2, astmul bronşic, boala pulmonară cronică obstructivă- BPOC şi boala cronică de rinichi)”, a explicat CNAS.
Totodată, în cazul acutizării afecţiunilor cronice sau a prezenţei oricăror simptome a căror provenienţă trebuie clarificată, pacienţii se prezintă la medicul de familie care, în urma evaluării, stabileşte conduita terapeutică.
Conform CNAS, pentru orice afecţiune acută/subacută/acutizare a unei boli cronice casa decontează medicilor de familie încă două consultaţii pentru fiecare episod de boală, în afara consultaţiilor periodice anterior menţionate, iar, în urma efectuării consultaţiilor, medicul de familie poate elibera bilete de trimitere (inclusiv pentru investigaţii medicale paraclinice) sau alte documente.
Dacă la orice consultaţie medicul de familie va avea suspiciunea că pacientul are o formă de cancer (boală oncologică), pentru confirmarea sau infirmarea suspiciunii îl va putea trimite, după caz: să efectueze analize medicale gratuite, radiografii, ecografii, ale căror rezultate vor fi apoi integrate tot de medicul de familie, să fie consultat ambulatoriu de un medic specialist, să fie internat în regim de spitalizare de zi ori continuă.
„Persoanele asigurate pot beneficia şi de servicii medicale de îngrijire la domiciliu”
De asemenea, pe baza biletului de trimitere, medicul specialist din ambulatoriu va putea acorda pacientului persoană asigurată consultaţii pentru depistarea afecţiunilor oncologice (se decontează maximum trei consultaţii pe asigurat, într-un interval de maxim 60 de zile calendaristice de la data acordării primei consultaţii, prezentarea la a doua şi a treia consultaţie consultaţie făcându-se direct, fără alt bilet de trimitere).
După caz, medicul specialist va putea elibera pacientului bilete de trimitere pentru un alt medic specialist, analize de laborator, radiografii, ecografii, investigaţii de înaltă performanţă, spitalizare de zi ori continuă.
„Pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la specialistul din ambulatoriu, în spitalizare de zi se va efectua: diagnosticarea afecţiunii oncologice, evaluarea extensiei tumorale, evaluarea statusului clinico-biologic al pacientului cu afecţiune oncologică. Se recomandă ca aceste servicii să fie efectuate în maximum 28 de zile de la deschiderea primei foi de spitalizare de zi. Tot în spital se pot efectua şi servicii medicale în scop diagnostic-caz pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin şi a cancerului de sân”, a mai transmis CNAS.
După confirmarea diagnosticului de boală oncologică, pacientul asigurat va putea fi inclus în Programul naţional de oncologie.
Persoanele asigurate pot beneficia şi de servicii medicale de îngrijire la domiciliu, tratamente de recuperare atât în ambulatoriu, cât şi în sanatorii, servicii de transport sanitar neasistat, medicamente compensate, dispozitive medicale.
CLUJ24 TV
VIDEO Eurodeputatul Siegfried Mureșan pentru Cluj24: Lipsa autostrăzilor și infrastructura proastă ne face mai puțin competitivi
Eurodeputatul Siegfried Mureșan susține că lipsa autostrăzilor și infrastructura proastă face România mai puțin competitivă, căci pe investitori îi costă mai mult și le rămân mai puțin bani în firmă pentru salariile oamenilor, pentru inovare, pentru a se extinde, pentru a investi.
Mureșan a declarat într-un interviu pentru Cluj24 realizat la sediul Parlamentului European de la Bruxelles că cu cât țara noastră reușește să termine mai repede cu infrastructura, devenind mai competitivă, ”cu atât și întreprinderile pot investi mai mult, cu cât le rămân mai mulți bani în firmă”.
Siegfried Mureșan este negociator șef al Parlamentului European pentru buget, vicepreședinte al grupului Partidului Popular European (PPE), care este familia de partide politice de centru-dreapta, din care din România face parte Partidul Național Liberal.
”Ca vicepreședinte al grupului PPE, coordonez munca grupului pe tot ce ține de fonduri europene”, a precizat, printre altele, eurodeputatul liberal.
Florin Danciu