Connect with us

ACTUALITATE

COD galben. NINSORI şi VÂNT puternic până luni. Cum va fi vremea în Cluj şi în ţară

Publicat


Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, două atenţionări Cod galben care vizează ninsori însemnate în zona de munte şi intensificări ale vântului în estul, sud-estul şi sud-vestul ţării dar şi în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 10 aprilie, ora 11:00 – 11 aprilie, ora 9:00, la munte va ninge, local însemnat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze mai mari pe creste, unde rafalele vor depăşi 90 – 100 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

Citește și Cum va fi vremea de Florii și de Paște 2022. Prognoza meteo PE REGIUNI, până în 24 aprilie

În sudul şi sud-estul ţării vor fi averse în general moderate cantitativ şi local se vor depăşi 15 – 20 l/mp. În Transilvania şi în zona deluroasă a Moldovei trecător vor fi precipitaţii mixte.

De asemenea, până luni seara la ora 21:00, în estul, sud-estul şi sud-vestul ţării, local şi temporar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55…60 km/h, iar luni, în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea şi estul Munteniei, rafalele vor depăşi 70 km/h.

Pe parcursul zilei de luni, în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, vântul va continua să sufle tare, cu rafale de peste 90 km/h, iar zăpada va fi spulberată.

Judeţele marcate cu Cod galben sunt Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin,
Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu,
Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui. AGERPRES

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate