Connect with us

ACTUALITATE

Clujul, singurul ORAȘ din România în proiectul-pilot de PARTENERIATE pentru INOVARE regională

Publicat


Revoltă în industria clujeană de IT

Comisia Europeană a anunţat marţi cele 63 de regiuni, şapte oraşe şi patru state membre selectate în cadrul proiectului-pilot pentru Parteneriatele pentru inovare regională, o iniţiativă elaborată împreună cu Comitetul Regiunilor. Clujul este singurul oraș din România, care e parte din proiect.

Participanţii la acţiunea-pilot sunt deschişi să facă schimb de bune practici, precum şi să dezvolte în comun şi să testeze instrumente de mobilizare a mai multor surse de finanţare şi politici şi să conecteze programele regionale şi naţionale la iniţiativele UE pentru transformarea verde şi cea digitală.

Aceste parteneriate contribuie la noua Agendă de inovare pentru Europa, în care inovarea stimulează transformarea pentru sustenabilitate, conectând strategiile locale cu iniţiativele de la nivelul UE.

Culuj, singurul oraș din România care e parte din proiect

Cererea de propuneri a atras o largă reprezentare a ecosistemului de inovare al UE, state membre precum Slovacia, care participă la nivel naţional, şi o mare varietate de regiuni ale UE, cum ar fi Andaluzia, Azore, Hauts-de-France, Ostrobotnia, Podkarpackie, Egeea de Nord, Emilia Romagna şi multe altele.

Cererea de propuneri a declanşat, de asemenea, o colaborare şi un proces de creare de reţele ascendente, reunind deja numeroşi participanţi ca parte a reţelelor multiregionale.

Aceasta include, de exemplu, regiunea Mării Baltice, instrumentul pentru bioregiuni şi un consorţiu extins „Cities 4.0” (Leuven, Bologna, Turku), la care participă, de asemenea, Eindhoven (Olanda), Espoo (Finlanda) şi Cluj-Napoca (România).

Politici pentru pentru tranziția verde și digitală

Participanţii la proiectul-pilot vor explora noile parteneriate pentru inovare regională bazate pe „Protocolul operaţional al parteneriatelor pentru inovarea regională”, un document de orientare iniţială publicat astăzi de Centrul Comun de Cercetare.

Protocolul operaţional propune o gamă largă de instrumente şi mecanisme de guvernanţă pentru a îmbunătăţi coordonarea politicilor regionale, naţionale şi ale UE în materie de inovare pentru a pune în aplicare dubla tranziţie verde şi digitală a Europei şi pentru a aborda decalajul în materie de inovare din UE.

Un element central al abordării propuse este introducerea misiunilor locale de coordonare a acţiunilor în cadrul unei logici direcţionale coerente, care să permită explorarea unor combinaţii ample de politici pentru inovarea la nivel de sistem.

În timpul acţiunii-pilot, participanţii vor testa aceste instrumente de politică, creând în acelaşi timp în comun orientări operaţionale.

Protocolul operaţional şi acţiunea-pilot vor promova, de asemenea, bunele practici, vor facilita învăţarea prin experimentare şi vor sprijini administraţiile publice şi ecosistemul mai larg. Acţiunea-pilot nu va avea un impact asupra actualului proces de programare a fondurilor pentru perioada 2021-2027.

Sursa: Agerpres




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate