ADMINISTRAȚIE
Clujul, „pământ ucrainean”. Piatra pentru soclul statuii Școala Ardeleană trebuie adusă din țara vecină, care e în război
Lucrările de modernizare a străzilor din centrul Clujului nu vor fi gata 100% la sfârșitul acestui an. Chiar dacă proiectul e „în linie dreaptă”, mai sunt câteva lucrări de mică anvergură care cel mai probabil vor fi gata doar anul viitor, potrivit primarului Emil Boc.
La 31 decembrie, lucrările de modernizare a străzilor Mihail Kogălniceanu, Universității și a străzilor adiacente, vor fi finalizate în proporție de 99,9%, a dat însă asigurări primarul Clujului.
Clujul, „pământ ucrainean”. Piatra pentru soclul statuii Școala Ardeleană trebuie adusă din țara vecină, care e în război
Una dintre probleme, care nu va fi rezolvată în 2023, este soclul grupului statuar „Școala Ardeleană”. Acesta a fost îndepărtat, iar grupul statuar de pe strada Mihail Kogălniceanu, din fața sediului central al Universității Babeș-Bolyai, a fost amplasat direct la sol, așa cum prevedea proiectul inițial de modernizare.
La vremea respectivă, societatea civilă și mai multe organizații au cerut însă, insistent, ca statuia să fie repusă pe soclu, iar lucrările au fost întârziate până când această modificare a proiectului de modernizare a fost aprobată de Comisia de Monumente.
Citește și: Termenul de finalizare a străzii Kogălniceanu și celor adiacente, prelungit. Emil Boc: 99.9% din lucrări, gata în 31 decembrie
„Piatra pentru soclul grupului statuar Școala Ardeleană trebuie să vină din Ucraina. Există un risc ca, din cauza războiului, să nu ajungă la timp, de aceea ne-am asigurat că putem să facem lucrări și anul viitor”, a spus Emil Boc la Napoca Live, făcând referire a ultima ședință de Consiliu Local în care s-a aprobat prelungirea perioadei de finalizare a proiectului și alocarea de fonduri de la bugetul local, dacă va fi necesar.
Totuși, lucrările sunt aproape finalizate și a fost amplasată și statuia Sfintei Maria pe locul unde a fost în urmă cu mulți ani.
„Vor mai rămâne câteva lucruri nesemnificative, dar proiectul global e în line dreaptă. A fost un proiect greu și cu impact major. Mă bucur că clujenii apreciază cum arată deja centrul orașului. Oricât ar critica unul sau altul, în fața realității rămâi dezarmat”, a mai spus Emil Boc.
De asemenea, bustul lui Emil Racoviță, din fața colegiului care poartă numele savantului român, va reveni la locul inițial.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






