Connect with us

ECONOMIE

Clujul, MAGNET pentru investitori. Se CONSTRUIEȘTE mai mult ca la București și în tot județul Iflov

Publicat


Județul Cluj este pe primul loc în topul regiunilor atractive pentru investitori și este urmat de județul Timiș și de zona București-Ilfov. Astfel, în anul trecut, numărul proiectelor de construcții a crescut la Cluj cu peste 15% față de 2021.

Numărul proiectelor de construcţii derulate în România a crescut cu 20%, în 2022 faţă de anul precedent, şi a ajuns la 29.719, arată o analiză de specialitate.

Conform IBC Focus, cu un total de 5.117 de şantiere monitorizate, în luna noiembrie a anului trecut, a fost înregistrată o creştere de 45,2% faţă de aceeaşi lună din 2021, când s-au consemnat 3.253 astfel de puncte.

Clujul, magnet pentru investitori. Se construiește mai mult ca la București și în tot județul Iflov

În anul 2022 a continuat trendul de creştere a numărului proiectelor de construcţii, cu evoluţii pozitive în toate cele nouă domenii analizate: Birouri/Comercial, Clădiri rezidenţiale private, Construcţii sociale, Hotel & relaxare, Industrial, Infrastructură, Medical & Ştiinţific, Retail şi Utilităţi.

Cea mai semnificativă creştere este în domeniul infrastructurii.

Peste 2.000 de proiecte de construcții la Cluj

Pe segmentul clădirilor rezidenţiale private s-au consemnat, în 2022, un total de 12.149 de investiţii, în creştere cu 17% faţă de anul precedent. Pe poziţia următoare în preferinţele investitorilor s-a plasat sectorul Industrial – cu 5.960 de proiecte, un plus de 11,5%.

În ceea ce priveşte regiunile atractive pentru investitori, anul trecut Cluj, Timiş şi Bucureşti-Ilfov s-au aflat în top.

În judeţul Cluj s-au înregistrat 2.315 proiecte de construcţii, cu 15,2% mai mult la în 2021. În judeţul Timiş au fost 2.110 proiecte de construcţii, cu 17,2% mai mult ca în 2021 iat în Bucureşti-Ilfov s-au înregistrat 1.799 de proiecte de construcţii, o creștere de doar 4%.

Citește și: Se construiește la Cluj-Napoca. Primăria a emis în 2022 autorizații de jumătate de miliard de euro

Analiza de piaţă relevă faptul că judeţul Botoşani a raportat cea mai mare creştere procentuală, cu un plus de 51,3%, de la 275 de investiţii monitorizate în 2021 la 416 în anul 2022. Judeţul Suceava se află la o distanţă destul de mică, cu un salt de 41,3% a numărului de proiecte.

La polul opus, judeţele Alba, Covasna şi Vâlcea au consemnat scăderi ale proiectelor de construcţii aflate în derulare.

Sectorul de construcții rezidențiale private, în top

„În 2022 se păstrează trendul din anii trecuţi, astfel că sectorul de construcţii rezidenţiale private preia conducerea detaşat, fiind, de altfel, şi singurul sector care a reuşit să depăşească pragul de 2.000 de proiecte într-o singură zonă. Vorbim mai exact de un total de 2.707 investiţii situate în Nord-Vest.

Tot această zonă este lider şi în cazul sectoarelor de Birouri & Comercial, Hotel & Relaxare sau Industrial. Revenind la maximele atinse în 2022, trebuie să menţionăm că în sectorul rezidenţial privat s-a depăşit pragul de 1.000 de şantiere şi în zonele Bucureşti – Ilfov, Centru, Nord- Est, Sud-Est şi Vest.

De asemenea, sectorul Industrial atinge în zona de Nord-Vest un total de 1.016 proiecte de construcţii”, arată datele monitorizate de Victa.ro, asistentul virtual de vânzare pentru şantiere.

Un interes mai redus din partea investitorilor pentru proiectele de construcţii s-a observat în zonele de Vest şi Bucureşti – Ilfov în cazul proiectelor de Retail.

Sursa: Agerpres




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate