CLUJUL DE ALTĂDATĂ. Îngrozitorul potop din județul Cluj din anul 1926

Cluj24 prezintă fragmente din Clujul de altădată, surprinse de ziariștii din perioada interbelică și nu numai și culese din gazetele vremii de Felix Ostrovschi de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Cluj-Napoca.

„Intrând din șoseaua națională înspre Luna de Sus se pot vedea și de-o parte și de alta a micului pârâu care trece prin comună, numeroase cadavre de oameni și animale. Ținutul pitoresc de altă dată, a fost transformat într-un adevărat cimitir.

Mii de obiecte de tot felul zac pe prunduri, înnămolite. Care, căruțe, pluguri, mobilă de casă, leagăne de copii, vase, butoaie, scânduri, pereți de case de lemn, șoproane, cotețe, grămezi de fân și de paie, acoperișuri de case, sute de albituri și alte veștminte, arbori scoși din rădăcină și aruncați de-a valma în toate părțile poți vedea la fiecare pas. Involuntar, îți curg lacrimile din ochi, unde te întâmpină atâta ruină. Cu cât te apropii mai mult de comună, cu atât ți se desfășoară înaintea ochilor o priveliște tot mai îngrozitoare.

Au rămas ruine

Din ce a fost odinioară, n-au mai rămas astăzi decât ruine. Apele au împotmolit totul pe o rază de aproape șase kilometri lungime și doi kilometri lățime. În comună însă, care se află la o distanță de patru kilometri depărtare de șoseaua națională ce duce spre Gilău, priveliștea este de nedescris.

Case noi de piatră zac dărâmate, grămezi de unelte, case de lemn și grajduri sunt una cu pământul.

Oamenii sunt uluiți și spun că se apropie sfârșitul lumii. Copiii cer pâine și plâng pe dealuri, iar foamea își face cuib negru. Fiindcă ruptura de nori s-a întâmplat noaptea, nu s-a putut salva din cereale. S-au luat dispoziții ca să se împartă sinistraților pâine. Te prinde mila de ei unde îi vezi galbeni, cu părul încâlcit, obosiți, cu ochii roșii de nesomn și tremurând de spaimă și durere. Jumătate satul e distrus. Pagubele sunt enorme. […]

Pagube în Florești

În celelalte comune asemenea sunt pagube mari, dar nu ajung nici pe departe paguba din Luna de Sus. La Florești, pagubele s-au evaluat la cca. 300.000 lei, tot la fel și în Stolna. În comuna Vlaha, oricât s-a încercat nu s-a putut ajunge. Podurile sunt rupte și șoseaua complet spălată de apă.

Pot să vă mai spun că la acest loc, din cauza furtunii, țăranii au fost cuprinși de mare panică. Potopul a venit așa pe neașteptate și din cauza întunericului nu și-au putut salva nici vitele, nici cerealele.

Norii s-au adunat din trei părți opuse deasupra comunei și ploaia a căzut dintr-o dată și fără întrerupere. Am vorbit cu un țăran, care mi-a spus că și-a salvat viața numai grație unui copac, reușind să-și încleșteze mâinile de crengile lui. Dimineața l-au găsit acolo trecătorii și numai după o oră și-a revenit în fire.

”De ce ne-a bătut Dumnezeu atât de tare?”

Un țăran fruntaș din comuna Luna de Sus, al cărui nume ne scapă și pe care l-am întâlnit ieri după-masă în Cluj, ne povestește următoarele:

<<Sunt acum în al 45-lea an, domnilor, dar așa bătaie de la Dumnezeu încă n-am apucat. Îmi aduc aminte, au mai fost furtuni și vremuri grele și ape mari, dar niciodată nu s-a întâmplat să ne înece oamenii, să ne distrugă gospodăriile și tot ce au agonisit părinții și strămoșii noștri în timp de zeci și sute de ani, să fie nimicit la un singur semn. Oare cu ce vom fi greșit păcatele noastre, de ne-a bătut Dumnezeu atât de tare?

Dintru întâi am crezut că se prăpădește lumea: a doua Sodomă și Gomoră. Am văzut o casă în care ardea lampa și o ducea apa și o babă bătrână își frângea brațele și striga din ușă după ajutor. Dar cine a putut să-și pericliteze viața, era imposibil. Am văzut un copil desculț și îmbrăcat numai în cămășuță, stând călare pe un coteț și un câine credincios îi lingea mânuțele și urla a pustiu.

Câtă tragedie, câtă durere! Și apoi domnilor, ogoarele noastre bogate, lanurile pline de roadă, ni s-au dus, numai pulbere, numai nămol. Ce vom mânca în anul acesta, cu ce ne vom îmbrăca nevinovații copilași și cu ce vom ara la anul? Ni s-au promis ajutoare. Dea Dumnezeu, aceste promisiuni să se realizeze, căci noi nu suntem de vină dacă natura ne-a băgat în cimitir de vii>>”.[1]

Groaznic potop

„Groaznic potop au cercat în seara zilei de 24 iunie pe nenorociții locuitori din satele dintre Gilău și Cluj. Un puhoiu mare, cu vifor și trăsnete s-a descărcat asupra ținutului și în curând partea mare a hotarelor satelor Lona, Feneșel, Stolna și Vlaha era o mare de valuri tulburi, furioase, pe care pluteau părți de case, de grajduri și se auzeau țipetele oamenilor și răgetul vitelor cari luptau cu moartea.

Toate podurile au fost rupte, iar când au plecat a doua zi ajutoare din Cluj, trăsurile și automobilele nici nu au putut ajunge  pretutindeni din cauza apei și nămolului.

Au fost găsiți și înmormântați șapte oameni, dar mai sunt mulți de care nu se știe ce s-a ales, căci i-a dus apa. Unul povestea cu groază, cum dus de valuri într-o răchită de care se ținea, auzea țipetele de moarte ale altor nenorociți”.[2]

[1] în „Biruința”, Anul I, nr.58, Cluj, 28 iunie 1926.
[2] în „Foaia Noastră”, Anul I, nr.27, Cluj, 4 iulie 1926.