Connect with us

CULTURA

Clujenii Ioan Aurel Pop şi Daniel David i-au dat peste bot Clujului. Noroc cu Boc

Publicat


Preşedintele Academiei Române, clujeanul acad. Ioan Aurel Pop, şi ministrul Educaţiei şi Cercetării, prof. dr. Daniel David, n-au onorat cu prezenţa, joi, evenimentul de deschidere a Zilelor Academice Clujene, manifestare de tradiţie a Clujului, la care particpă peste 1.000 de autori din ţară şi străinătate, specialişti din 20 de ţări, şi în care vor fi prezentate aproximativ  450 de lucrări ştiinţifice.

Ioan Aurel Pop a dat Clujul pe Iaşi

Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a preferat să participe, coform organizatorilor, la o manifestare similară desfăşurată la Iaşi. Academia Română a fost reprezentată de secretarul general al instituţiei. Nici ministrul Educaţiei şi Cercetării, clujeanul Daniel David, n-a fost prezent la eveniment, fiind invocată necesitatea prezenţei sale la Bucureşti. Totuşi, ministrul Educaţiei a transmis un mesaj video participanţilor.

Cei doi clujeni n-au fost prezenţi la importantul eveniment clujean, deşi erau anunţaţi de organizatori ca principali vorbitori în deschiderea evenimentului.

Spre deosebire de cei doi, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a onorat cu prezenţa evenimentul de deschidere a Zilelor Academice clujene. El a fost prezent şi a ţinut un discurs, deşi a spus că a venit din şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca, aflată şi ea în derulare, cerându-şi voie de la consilierii locali. De altfel, el a plecat de la evenimentul de deschidere a Zilelor Academice, imediat după ce şi-a ţinut discursul în faţa participanţilor.

O manifestare ştiinţifică de amploare are loc la Cluj, Zilele Academice Clujene, care au început joi, la filiala Cluj a Băncii Naţionale a României. Peste 1.000 de autori din ţară şi străinătate, specialişti din 20 de ţări, aproximativ  450 de lucrări ştiinţifice.

Emil Boc a plecat din şedinţa Consiliului Local

„La această ediţie avem peste 20 de ţări participante, 15 din Europa, 5 sunt de pe alte meleaguri, Brazilia, Chile, SUA, Canada. Cel mai important este că la acest eveniment participă practic toate centrele universitare din ţară. Din Cluj, participă, pe lângă membrii Academiei, şi profesori de la UBB, UMF, USAMV. În total sunt 26 de instituţii din ţară care participă la acest eveniment şi pentru prima dată avem o participare chiar din partea firmelor private. În total, avem 29 de simpozioane, mese rotunde, expoziţii, conferinţe, cu peste 450 de lucrări şi peste 1.000 de autori. Asta vă spune exact amploarea ştiinţifică în care se defăşoară aceste zile academice, care într-adevăr au ajuns pentru centrul nostru universitar un moment important”, a spus preşedintele filialei Cluj a Academiei Române, acad. Doru Pamfil.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate