Connect with us

ACTUALITATE

Clujeni REFUZAȚI la centrele de VACCINARE. Care este MOTIVUL și ce spune medicul Valeriu Gheorghiță

Publicat


În vreme ce campania de vaccinare bate pasul pe loc în întreaga țară, la Cluj-Napoca oamenii care vor să se imunizeze sunt refuzați în anumite centre.

Medicul Valeriu Gheorghiță, directorul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), a spus la Cluj că a primit informații de la oameni că au fost refuzați când au vrut să se vaccineze.

Problema este că cei care doresc să se vaccineze sunt puțini, iar medicii se tem să „sacrifice” dozele de vaccin, care sunt făcute pentru a imuniza mai multe persoane cu ser din același flacon.

„Putem sacrifica doze dacă vine o persoană și aveți flacon nedesfacut. Are prioritate persoana respectivă. Nu e nicio problemă.

Primesc semnale din mai multe centre de vaccinare din Cluj că oamenii sunt refuzați tocmai ca să nu se deschidă un flacon nou, să nu se sacrifice doza.

Dar în același timp nu expiră doza, deci e important să dăm prioritate oamenilor pentru că orice om vaccinat e un om care va fi protejat și el, și îi va proteja și pe cei din jur”, a spus medicul Valeriu Gheorghiță, în timpul unei vizite la centrul de vaccinare de la Școala „Ion Creangă” din Cluj-Napoca.

CNCAV, de altfel, a transmis instrucțiuni în centre ca oamenii să fie vaccinați, chiar dacă trebuie deschis un flacon nou care nu va fi folosit în totalitate.

 

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

CULTURA

A 5-a ediție a Cluj Folk Fest, gata de start! 14 concerte și un concurs național de talente și tabără folk

Publicat

folk fest

A 5-a ediție a Cluj Folk Fest de la Cluj-Napoca va avea loc în perioada 23-35 mai, urmând să aibă loc 14 concerte și un concurs național de talente și tabără folk. 

Festivalul, ajuns la a cincea ediție, propune o serie de 14 concerte atractive cu artiști clujeni și din țară, nume consacrate ale folkului sau artiști cu un stil fusion.

”Alexandru Andries, White Mahala, Catalin Stepa, Cristi Dumitrascu si Planul B, Calendar, Cosmin Vaman si Alexandra Andrei, Sarmalele Reci, Tapinarii, Luna Amara, Nicu Zotta, Dan Vana, Vlad Parau sunt artiștii invitați să concerteze.

Pe lângă aceștia, vor urca pe scenă câștigătorii Concursului Național de Talente din 2024, așa cum Cluj Folk Fest a promis: Alma Lorena si The Arhivers!”, arată organizatorii.

Cluj Folk Fest este prezentat de artistul folk și realizatorul radio Cristi Dumitrașcu de la postul radio Rock FM.

Festivalul, la Colina Secret Garden

Festivalul va avea loc la Colina Secret Garden (Camping Colina), o locație superbă, la capătul cartierului Mănăștur, pe Drumul Sfântul Ioan,  foarte potrivita pentru acest tip de festival dedicat tuturor vârstelor.

Organizatorii îi sfătuiesc pe participanți să ia transportul în comun spre festival, zona fiind foarte bine conectată dinspre toate zonele orașului: dinspre Mărăști și Gheorgheni cu liniile 6, 24, 25, dinspre gară și autogară cu liniile 9 și 101/102 de tramvai, dinspre Zorilor și Grigorescu cu liniile 43, 43 P, 43 B, dinspre Piața 1 mai cu linia 1, dinspre Zona industrială, Someșeni, Plevnei cu liniile 14, 52, 29, iar dinspre Florești cu linia metropolitană M21.

Puteți veni de asemenea cu bicicleta, trotineta sau cu taxi. Nu uitați de Vinerea Verde, călătorii beneficiind de transport gratuit vinerea în Cluj-Napoca și Florești.

Mai multe informații despre artiști pe: https://www.facebook.com/clujfolkfest

Accesul în camping va avea loc vineri, 23 mai, de la ora 17.00, iar sambata si duminica de la ora 12.00.

Concertele încep vineri, 23 mai de la ora 18.00, sambata, 24 mai de la ora 17.30 si duminica, 25 mai de la ora 18.00.

Concurs Național de Talente și Tabără Folk

De asemenea, pasionații de folk vor avea ocazia să participe și la un Concurs Național de Talente Cluj Folk Fest, în prima zi de festival, pe 23 mai, de la ora 16.00, in Piata Muzeului din Cluj-Napoca, concurs dotat cu premii în bani, în cadrul căruia vor lupta mai mulți concurenți pentru Trofeul Juriului și Trofeul Publicului. Marele câștigător va avea șansa să ofere un recital pe scena ediției Cluj Folk Fest 2026.

Ajuns la a patra ediție, concursul se adresează artiștilor la început de drum, pe care îi sprijinim prin organizarea unei Tabere Folk prin care să exploreze atât resurse creative, de compoziție, cât și alte aspecte ce țin de cariera artistică (management de proiecte, brandul personal, promovarea artistică etc).

Editia a 2-a a Tabărei Folk by Cluj Folk Fest are loc în 20-23 mai în Cluj-Napoca.

Înscrierile se pot face la link-ul: https://bit.ly/concurs2025

Alte activități

Festivalul mai propune diverse activități de tip camping, inclusiv sportive. Încurajăm publicul să vină cu mingi diverse, palete și alte echipamente pentru a practica sporturi de grădină, iar organizatorii vor pune de asemenea la dispoziție astfel de echipamente.

De asemenea, festivalul încurajează publicul să vină cu scaune de camping, izopren, pături.

Prețul biletelor

Bilete de o zi (90 lei) și abonamente (180 lei) pot fi achiziționate online prin intermediul platformei Ambilet.ro, accesând acest link: https://www.ambilet.ro/bilete/cluj-folk-fest-2025/

De asemenea bilete și abonamente se vor putea achiziționa și la intrare, cu preturile urmatoare: 250 lei abonamentul si 110 lei biletul de o zi. Atentia, la intrare plata se face doar cu numerar (cash).

Copiii cu vârsta de până la 12 ani au acces gratuit, iar cei care nu au împlinit vârsta de 14 ani au acces doar însoțiți de un adult plătitor de abonament sau bilet.

Persoanele cu dizabilități pot beneficia de intrare liberă doar pe baza unui act doveditor (copie după certificat care atestă gradul de dizabilitate).  Pentru rezervare le rugăm sa ne contacteze la adresa de email: clujfolkfest@gmail.com.

Despre Cluj Folk Fest

Cluj Folk Fest este un festival înființat acum cinci ani cu scopul promovării acestui gen muzical și al artiștilor care cântă muzică live, dar și pentru promovarea de valori pozitive în comunitate cum ar fi apropierea de natură. Festivalul a găzduit până acum două ediții indoor cu 25 de concerte cu artiști naționali cunoscuți, doua open air cu 20 artiștiși a organizat trei ediții a Concursului Național de Talente.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Mesaj antisemit în Cluj-Napoca. Poliția face verificări pentru identificarea autorului

Publicat

De

antisemit

Un mesaj antisemit a fost scris, marți seara, pe o clădire din centrul municipiului Cluj-Napoca, Poliția declanșând verificări pentru identificarea și tragerea la răspundere a autorului.

Potrivit informațiilor Cluj24, mesajul ”Jos jidani” a fost scris pe peretele localului ”Let’s coffee”, de pe str. Constantin Daicoviciu, care este vizavi de decanatul Facultății de Construcții a UTCN.

La prima vedere, mesajul pare că a fost scris de o persoană certată cu gramatica.

Poliția Cluj a fost sesizată în acest caz și a declanșat verificări în zonă, urmând să fie vizionate imaginile de pe camerele de supraveghere.

antisemit

Citește mai departe

EVENIMENT

Bărbat din Buza, la spital. Și-a prins piciorul într-un utilaj agricol

Publicat

ambulanță

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit, marți seara, în comuna Buza, pentru a asista un bărbat care și-a prins un picior într-un utilaj agricol, și anume un motocultor.

”Bărbatul în vârstă de 42 de ani a fost extras în siguranță, este conștient și cooperant și va fi transportat la spital de o ambulanță SAJ.

La misiune iau parte echipajele de la Punctul de Lucru Mociu”, au spus pompierii de la ISU Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Mesajul lui Boc pentru vot: Aveți grijă duminică, să nu pierdem banii de centură. Să nu mă trimiteți la Putin după bani

Publicat

De

Boc

Primarul Emil Boc a transmis, marți, un mesaj din fața sediului Comisiei Europene de la Bruxelles, și le-a cerut clujenilor să fie atenți cum votează duminică la alegerile prezidențiale pentru a nu se pierde cele 1,1 miliarde de euro alocați centurii metropolitane. ”Nu-mi cereți să merg la Putin după bani, că nu mă duc”, a spus Boc, care a anunțat că îl susține în turul 2 pe ”primarul matematician”.

”Contractul pe care l-am semnat pentru centura metropolitan este de 1,1 miliarde de euro, bani de la Uniunea Europeană, de la Comisia Europeană.

Dragi clujeni, să avem mare grijă ce facem duminică la alegeri, să nu pierdem banii europeni pentru centura metropolitan a Clujului, că alți bani nu am și să nu mă trimiteți la Putin, la Moscova, să-mi dea bani de centură, că nu mă duc.

Și dacă m-aș duce, tot nu mi-ar da că nu are. Și chiar de-ar avea tot nu ne-ar da. Că ei (rușii – n.a.) sunt obișnuiți să ia, nu să dea.

Ne-au luat Basarabia în 1812, ne-au luat tezaurul și nu ni l-au dat înapoi. Acum Putin vrea Ucraina. Mâine, cine știe ce mai vrea să ia.

Dar e adevărat că ne-au dat 50 de ani de communism”, a spus Boc.

”Îi serioasă treaba”

Potrivit acestuia, în schimb, cei de la UE ”te invită la ei acasă, te primesc în casă și, pe deasupra, te și omenesc cu fonduri europene pentru infrastructură ca să-ți modernizezi țara și orașele”.

”Și asta, chiar dacă noi îi mai înjurăm din când în când, șa cum unii dintre dvs mă înjurați și pe mine câteodată, chiar dacă eu mă străduiesc să fac tot ceea ce pot și ține de mine.

Știu că unii zâmbiți, iar alții mă înjurați, eu însă vă spun ce a zis mama către mine, să nu ziceți că nu v-am spus. Îi serioasă treaba, aveți grijă duminică, faceți un calcul bun, eu îl susțin pe primarul matematician.

Dumnezeu să vă dea gândul cel bun, Doamne ajută!”, a conchis Emil Boc.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate