Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Clujeanul Mircea Abrudean, șeful Cancelariei premierului, COORDONATOR din partea României pentru „Inițiativa celor 3 Mări”

Publicat


mircea abrudean

Clujeanul Mircea Abrudean, șeful Cancelariei premierului, a fost desemnat coordonator din partea României pentru „Inițiativa celor 3 Mări”, se arată într-un comunicat al Cancelariei Prim-Ministrului.

„Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, domnul Mircea Abrudean, a fost desemnat în calitate de coordonator național al României pentru I3M, potrivit Deciziei Prim-Ministrului nr. 65 din 21.03.2023 privind constituirea Comitetului interinstituțional pentru organizarea Summitului Inițiativei celor Trei Mări și a Forumului de Afaceri, precum și pentru desemnarea coordonatorului național al României pentru Inițiativa celor Trei Mări (I3M).

În vederea unei coordonări integrate a tuturor evenimentelor care se vor desfășura în marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări, Comitetul are în componența sa reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Afacerilor Externe, precum și președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior. În funcție de punctele aflate pe ordinea de zi, la reuniunile Comitetului participă, în calitate de invitați, și reprezentanți ai altor entități publice și private, cu atribuții și responsabilități adiacente față de organizarea și desfășurarea Summitului, a Forumului de Afaceri și față de alte colaborări planificate în marja Inițiativei celor Trei Mări.

Atribuțiile principale ale Comitetului sunt:

·        desfășurarea activităților necesare privind sprijinirea și coordonarea organizării Summitului Inițiativei celor Trei Mări și a Forumului de Afaceri;

·        coordonarea altor colaborări în marja Inițiativei celor Trei Mări.

Acest organism va asigura informarea permanentă a Prim-ministrului în legătură cu activitatea și rezultatele obținute și va face propuneri Guvernului în vederea implementării măsurilor privind organizarea Summitului Inițiativei celor Trei Mări, a Forumului de Afaceri, precum și a altor colaborări în marja Inițiativei celor Trei Mări.

„Preluarea rolului de gazdă a viitorului Summit al Inițiativei celor Trei Mări de către România presupune o coordonare interinstituțională eficientă și o colaborare strânsă între toți responsabilii care vor fi desemnați de instituții. Cancelaria Prim-Ministrului va depune eforturile necesare pentru a adopta toate măsurile organizatorice necesare în vederea desfășurării cu succes a evenimentelor organizate în marja I3M la București” a declarat Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mircea Abrudean”, conform Cancelariei Prim-Ministrului.

Elemente de background

Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, care reunește cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică și Neagră (Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia). Inițiativa are ca obiectiv creșterea convergenței și a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone și state membre ale UE, prin creșterea interconectivității în regiune, în domeniile energiei, transporturilor și celui digital. Principiile de bază ale Inițiativei celor Trei Mări sunt: promovarea dezvoltării economice, creșterea coeziunii la nivel european și consolidarea legăturilor transatlantice.

Până în prezent, au avut loc Summit-uri ale Inițiativei celor trei Mări la Dubrovnik în 2016, la Varșovia în 2017, la București în 2018, la Brdo în 2019, la Tallinn (format online) în 2020, la Sofia în 2021 și la Letonia în 2022.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate