EVENIMENT
Clujean de 67 de ani, pus sub control judiciar după ce a stat 24 de ore după gratii. A fost prins beat la volan
Polițiștii Secției 4 din Câmpia Turzii au depistat în trafic un bărbatde 67 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa cu un autoturism aflându-se sub influența alcoolului.
Conducătorul auto a fost oprit de polițiști pe strada Măceșului din Cluj-Napoca de polițiștii din Câmpia Turzii care se afla în desfășurarea unor activități operative și erau în trecere prin acel loc. Polițiștii l-au oprit după ce au remarcat că bărbatul conducea autoturismul haotic, punând în pericol siguranța traficului rutier..
Clujean de 67 de ani, pus sub control judiciar după ce a stat 24 de ore după gratii. A fost prins beat la volan
Potrivit polițiștilor, în urma testării cu aparatul etilotest acestuia i-a rezultat concentrația de 1.36 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii Biroului Rutier Cluj au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, iar ulterior cel în cauză a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






