Connect with us

EVENIMENT

Clujean ARESTAT pentru șantaj și violență. A obținut 12.000 de euro sub amenințarea publicării unor imagini intime

Publicat


Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus arestarea preventivă a unui bărbat din Cluj acuzat de șantaj, violarea vieții private, lovire și fals informatic. A amenințat cu publicarea unor imagini intime, obținând astfel 12.000 de euro.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a admis arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat din Cluj, acuzat de șantaj în formă continuată, violarea vieții private, lovire și fals informatic.

„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, a solicitat în data de 09.10.2024 Judecătoriei Cluj-Napoca, arestarea preventivă a unei persoane, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 09.10.2024 până la data de 07.11.2024, propunerea fiind admisă.

Față de inculpat, în cursul zilei de 08.10.2024, s-a dispus prin ordonanță punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj în formă continuată (20 acte materiale), violarea vieții private în formă continuată (10 acte materiale), lovire sau alte violente și fals informatic”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

A șantajat cu publicarea unor imagini compromițătoare

Faptele s-au desfășurat între mai 2024 și 6 octombrie 2024, în mod repetat, inculpatul constrângând persoana vătămată prin amenințări și cerând sume de bani pentru a nu publica imagini compromițătoare. Valoarea totală a banilor oferiți de persoana vătămată sub amențare se ridică la aproximativ 12.000 de euro.

„În referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive s-a reținut, în esență, faptul că inculpatul, în perioada mai 2024 – 06.10.2024, în mod repetat si în baza aceleasi rezolutii infracționale, în cel puțin 20 de ocazii, a constrâns-o pe persoana vătămată prin amenințări cu publicarea mai multor imagini compromițătoare (intime) cu persoana vătămată, precum si cu exercitarea de acțiuni păgubitoare împotriva ei, să îi remită diferite sume de bani, în scopul obținerii în mod injust a unui folos patrimonial, precum si să îndeplinească diferite solicitări făcute cu scopul nepatrimonial al menținerii unui control asupra persoanei vătămate (precum pornirea locației telefonului mobil, ștergerea conversatiilor cu acesta, pornirea funcției videocall pentru verificarea persoanei vătămate), ca urmare a constrângerilor exercitate persoana vătămată îndeplinind atât solicitările adresate, cât si operatiunile de transfer a sumelor de bani solicitate, fie în conturile unor persoane indicate de inculpat, fie prin remiterea lor direct acestuia, achitând astfel aprox. 12.000 euro”, se mai arată în comunicat.

Bărbatul, acuzat că a filmat fără drept victima în ipostaze intime

De asemenea, inculpatul a realizat și distribuit fără drept imagini intime cu persoana vătămată către persoane cunoscute acesteia, provocându-i suferință psihică și afectându-i imaginea publică.

„Totodată inculpatul, în perioada mai 2024-06.10.2024, în mod repetat si în baza aceleași rezoluții infracționale, în două ocazii, respectiv în jurul datelor de 02.05.2024 și 14.07.2024, a efectuat, fără drept, înregistrări si fotografii în care persoana vătămată manifesta comportamente sexuale explicite sau apărea in ipostaze nud, în timp ce aceasta se afla fie la locuința personală din mun. Cluj-Napoca, fie în interiorul camerei de hotel la care era cazată de pe raza mun. Târgu Mures, după care a transmis, în alte 8 ocazii, prin intermediul aplicațiilor de socializare, respectivele imagini cu caracter intim privind pe persoana vătămată către mai multe persoane cunoscute acesteia, de natură să provoace acesteia o suferință psihică si să aducă atingere imaginii sale prin prisma profesiei pe care o ocupă”, transmite Parchetul.

A distribuit fotografii indecente pe rețelele de socializare

Într-un alt incident, acesta a agresat-o fizic pe persoana vătămată în Târgu Mureș, provocându-i urme vizibile.

„De asemenea, s-a mai reținut că același inculpat, în data de 13.09.2024, în timp ce se afla cu persoana vătămată pe raza mun. Târgu Mures, a agresat-o fizic pe aceasta, prin lovirea si prinderea acesteia de mâini, lăsându-i urme vizibile, iar în perioada mai 2024 – 06.10.2024, inculpatul a creat și utilizat diferite conturi pe rețelele de socializare, folosind datele și fotografiile reale ale persoanei vătămate si a distribui fotografii cu aceasta în ipostaze indecente, fără dreptul acesteia si fără ca respectivele conturi să provină de la titularul real, în scopul lezării imaginii persoanei vătămate de natură a produce un prejudiciu moral acesteia”, potrivit comunicatului trimis presei.

Precizăm că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală condamnare definitivă.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

UPDATE. Fată de 13 ani, lovită de o mașină pe o stradă din Turda. Care este starea ei de sănătate

Publicat

turda

O fată de 13 ani a fost lovită, joi, de o mașină, pe Calea Victoriei din Turda, anunță ISU Cluj.

Aceasta a fost preluată de către echipajul SMURD și transportată la spital.

”La o primă evaluare, victima era conștientă, dar prezenta multiple traumatisme”, au spus pompierii.

Poliția Cluj despre accident

Polițiștii au precizat că accidetul fost înregistrat pe strada Calea Victoriei din municipiul Turda iar din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, un bărbat, de 46 de ani, care circula cu autoturismul înspre municipiul Câmpia Turzii, ar fi accidentat o minoră de 13 ani, aflată în traversarea părții carosabile prin loc neamenajat.

”În urma impactului, minora a necesitat îngrijiri medicale de specialitate.

Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.

În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor”, au precizat polițiștii.

Citește mai departe

EVENIMENT

Universitatea Cluj, în topul numărului de SPECTATORI în actualul sezon al Superligii

Publicat

galerie u

Universitatea Cluj este în Top 3 la numărul de spectatori prezenți pe stadion în actualul sezon al Superligii. Celelalte două echipe sunt Universitatea Craiova și Rapid București.

Potrivit paginii oficiale de Facebook a Superligii, 19.940 de spectatori a fost cel mai mare număr de fani înregistrați pe stadion la un meci din actualul sezon. Acesta a fost atins la partida Universitatea Craiova-Rapid.

Universitatea Cluj, în topul numărului de SPECTATORI în actualul sezon al Superligii

Pe locul doi în top se află Universitatea Cluj-Dinamo, urmărit din tribune de 18.067 de spectatori.

Locul trei este ocupat de meciul Rapid-Universitatea Cluj, cu 12.691 de suporteri.

Au mai fost peste 12.000 de spectatori la partidele CFR Cluj-Universitatea Cluj, Rapid-CFR Cluj, Rapid-Dinamo și Universitatea Cluj-Universitatea Craiova.

Citește mai departe

EVENIMENT

16 locuri de afișaj electoral în Cluj-Napoca pentru alegerile prezidențiale. Anunțul Primăriei

Publicat

alegeri

Primăria Cluj-Napoca anunță că 16 locuri pentru expunerea afișajului electoral au fost stabilite pentru scrutinele din 24.11.2024, respectiv 08.12.2024. Amplasamentele au fost realizate pe baza art. 41, alin (1), din Legea nr. 370/2004, pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile punctului nr. 39, din anexa la Hotărârea nr. 1061/2024, privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României, în anul 2024. după cum urmează:

1. P-ța Mihai Viteazul (pe aleea din fața monumentului închinat domnitorului Mihai Viteazul);

2. P-ța Gării- str. Căii Ferate (în zona pietonală dinspre str. Craiovei);

3. P-ța 1 Mai (în zona stației C.T.P. – delimitată prin balizele de semnalizare);

4. B-dul 21 Decembrie 1989 (staţia C.T.P.- vis a vis de piaţa agroalimentară Mărăşti, sensul de coborâre înspre centru);

5. Stația C.T.P. de la IRA (sensul de coborare înspre centru);

6. Str. Alexandru Vaida-Voevod (în zona staţiei C.T.P. din fața centrului comercial Iulius Mall, sensul de coborăre înspre cart. Mărăști);

7. Baza Sportivă Gheorgheni – str. Alexandru Vaida Voevod, FN (în zona teraselor);

8. B-dul Eroilor (în zona Monumentului Memorandiștilor);

9. P-ța Ștefan cel Mare (pe trotuarul din spatele Bastionului Croitorilor);

10. Strada L. Pasteur nr. 60 (pe platforma din preajma Primăriei de cartier Zorilor);

11. Str. Observatorului (pe platoul betonat situat între imobilele de la numerele poștale 107 și 109). 12. Splaiul Independenței (în stația de tramvai, sensul de coborâre înspre centru, în zona BT Arena);

13. Calea Mănăștur, la intersecția cu str. Câmpului (în stația C.T.P. de pe Calea Mănăștur, sensul de coborâre înspre centru);

14. Calea Florești (în stația C.T.P., vis-a-vis de Carrefour Market-Calea Florești, sensul de coborâre înspre centru);

15. Str. Primăverii (în zona parkingului și a fântânii arteziene);

16. B-dul 1 Decembrie 1918 (vis-a-vis de imobilul cu nr. 126, bl. E, la intrarea în baza de agrement Grigorescu).

Citește mai departe

CLUJ24 TV

EXCLUSIV.Kelemen Hunor:PNL și Ciucă ar trebui să ia premiul Nobel pentru politică.Au inventat ceva ce nu există nicăieri în lume

Publicat

Kelemen

Kelemen Hunor are publicate doua cărți de poezie. Asta pînă să intre in Parlament, acum 24 de ani. Nu știm (încă) dacă am pierdut un mare scriitor, dar cu siguranță am cîștigat un politician inteligent și elegant. Candidează pentru a patra oară la președinția României, este parlamentar, a fost ministru, viceprim-ministru și președinte al UDMR în exercițiu, figură de prim plan a politicii mari! Aveți mai jos cîteva fragmente din discuția avută la podcastul „Contraste” de pe Cluj24, realizat de Florin Danciu.

„Da, scrisul îmi lipsește. Mai scriu și eu din când în când, mult mai puțin decât aș dori. Dar asta este, nu pot să fac și politică și poezie.”

„Pun întrebarea de ce nu a făcut Justiția ceea ce trebuia să facă de foarte mult timp, fiindcă au existat multe plângeri împotriva Dianei Șoșoacă pe parcursul anilor, și de ce nu s-a întâmplat nimic în patru ani de zile, fiindcă circul și, dincolo de circ, foarte, foarte multe afirmații care au fost sesizate și de Curtea Constituțională, puteau ajunge în fața procurorilor și nu s-a făcut niciun pas!”

CCR, a treia Cameră parlamentară

„Dar de la Băsescu încoace, Curtea Constituțională a devenit un jucător pe scena politică.

De fapt este ca a treia Cameră a Parlamentului de foarte multe ori. Și asta e o problemă. Asta este problema”

Premiul Nobel pentru PNL și Ciucă

„Nu ne interesează moțiunea doamnei Lasconi. PNL-ul, dacă a rupt coaliția, trebuie să plece de la guvernare și lucrurile sunt rezolvate. Deci problema nu se află în terenul opoziției.

Nici la doamna Lasconi, nici la noi, nici la ceilalți. Mingea este pe terenul Partidului Național Liberal. Deci acum suntem pe perioada asta de a acorda premiile Nobel.

Dacă ar exista premiul Nobel pentru politică, Partidul Național Liberal și Ciuca ar trebui să ia premiul Nobel pentru politică. Fiindcă au inventat ceva ce nu există nicăieri în lume. Deci ai plecat din coaliție, ai plecat de la guvernare. Deci este o invenție românească care merită premiul Nobel al politicii.”

„Și să mai dai și argumentul ăsta că rămân acolo ca să păzesc țara de hoții de la PSD. Și până acum ce ai păzit? Ai participat cu hoții dacă spui că sunt hoți? Sau ai fost și tu parte? Și acum te-ai trezit? Deci este o ipocrizie fulminantă. Deci eu așa ceva nici nu credeam că vom ajunge în situația în care un partid politic spune că rupt coaliția, dar rămâne la guvernare. Deci adio, dar rămân cu tine.”

Alegerile nu pot fi fraudate

„Ei vorbesc de fraudarea alegerilor? Ei au organizat alegerile împreună în primăvară. La solicitarea PNL-ului au fost comasate cele două alegeri. Au mers pe liste comune.

Atunci nu au fost îngrijorați de fraudare. Să vorbești în 2024 de fraudarea alegerilor înseamnă că duci o narativă care e străină de tot ce se întâmplă în zona noastră. Nu. Alegerile nu pot fi în România fraudate. Nu sunt fraudate. Acesta este un scenariu din ăsta cosmic!”

„După 2004 suntem prima dată în situația în care nu putem spune cine vor fi finaliștii. Pur și simplu. Nu suntem în situația de a spune cine va intra în turul doi. Da, prima șansă o are Marcea Ciolacu.”

„Și eu am invitația de la domnul Măruță. Nici nu știu dacă merg sau nu merg. Dar pur și simplu să nu înțelegi întrebarea, să dai un răspuns la care după aceea tu trebuie să dai interpretarea răspunsului!?”

Deficit structural

„Deci România împrumută cu dobânzi mai mari decât Serbia care nu este membru al Uniunii Europene pentru că nu există încredere a creditorilor și avem o altă problemă, un deficit structural uriaș.

Și cei care ne finanțează văd acest deficit structural… Deci deficit la casa de pensii. Deci noi permanent trebuie să finanțăm casa de pensii, bugetul asigurărilor sociale trebuie finanțat și la sănătate trebuie să finanțăm permanent.

Sunt cheltuieli rigide, acele cheltuieli care se repetă peste tot în fiecare an, cheltuielile cu salariile bugetarilor și cheltuielile cu funcționarea statului, care sunt uriașe.

Și chestiile astea arată că, indiferent ce ai face, tu în fiecare an, de fapt, ai un deficit structural și cheltuieli rigide, care se repetă,”

Aș echilibra cota unică

„Nu te compari cu Statele Unite. Cine dorește să se compare cu Statele Unite, cred că e dezorientat în spațiu. Deci, din acest punct de vedere, noi nu ne comparăm nici măcar cu țările din…proximitatea noastră. Din Europa Centrală. Noi, pur și simplu, am rămas în urmă.

Foarte, foarte, foarte mult. Și de aceea, dacă ne uităm la ceea ce ne așteaptă, vedem că noi nu adunăm impozitele care ar trebui adunate. Avem un gap uriaș la TVA.

Degeaba mărești taxele, degeaba vrei să aduci mai mulți bani la buget. Dacă tu mărești taxele și tot nu le aduni, tot acolo vei fi. Deci, România, în 2025-2026, trebuie să facă ceva ce nu s-a făcut în 34 de ani!”

„Eu aș echilibra peste tot cota unică. Nu contează dacă e la 8%, 10%, 16%, dar să fie uniform.

Să fie cu adevărat unică. Să fie uniform pe toată linia. Eu cu asta aș începe și eventual după aceea m-aș uita la TVA. Fiindcă dacă noi creștem TVA-ul, crește și inflația. E adevărat că mai reduci și consumul și se echilibrează. Este cea mai simplă metodă să crești TVA-ul și să aduci bani un pic mai mult, dar dacă tot nu le aduni alea 33-34%, n-ai făcut mare lucru.

Deci eu acolo aș umbla, când vorbim de taxe, și aș reduce cheltuielile bugetare. Fiindcă în administrația centrală, într-adevăr, sunt cheltuieli uriașe.”

Loialitatea UDMR

„Toți miniștrii noștri și UDMR-ul tot timpul au fost loiali României!”

Și au văzut două ministere, cel puțin, care mergeau bine, cu proiecte, programe naționale pe care noi le-am lansat și au făcut poftă pentru acele ministere.

Au avut impresia că dacă se duc acolo, la dezvoltare și la mediu, fac nu știu ce lucruri minunate și ei se urcă în sondaje și așa mai departe. Pe de altă parte, sigur că am avut eu o înțelegere cu Iohannis.

Iohannis, fiind un tip răzbunător, a văzut prima ocazia și a plătit”.

Viktor Orban nu cere nimic

„Viktor Orban nu reproșează niciodată nimic și nu cere niciodată nimic. E un om mult prea experimentat ca să se bage în problemele noastre interne. Deci, niciodată n-a avut nicio solicitare, indiferent dacă am fost în o poziție la guvernare și cu cine am fost.

Din acest punct de vedere știe că ceea ce facem noi în România facem pentru comunitatea noastră și este responsabilitatea noastră!”

„În ianuarie, 2022, le-am spus colegilor de guvernare că de la Cehov încoace, ar trebui să știți că dacă în prima scenă apare o armă, în ultima scenă trebuie să se întâmple ceva cu arma aceea!

Nu e pentru este estetica spectacolului. Și au zis, da, mă, da, poate ai dreptate.Am spus, dacă ăștia au adus acolo o sută de mii de soldați pe graniță e doar e o chestiune de timp până când vor invada Ucraina!”

Războiul din Ucraina

„Realitatea pe teren, din Ucraina și realitatea din Occident și nu au nicio legătură, în acest moment, neapărat cu cineva câștiga alegerile din America.

Fiindcă anul trecut eram în vizită la Washington discutând cu cineva la Departamentul de Stat, am pus și eu întrebarea asta lui, după ce m-a întrebat și pe mine cum vedem noi care e evaluarea noastră, am spus cam cum văd eu atunci, anul trecut în noiembrie, sfârșit de noiembrie era și l-am întrebat și eu, cu ajutorul pe care noi dăm Ucrainei, ce crezi? Se poate câștiga războiul? Și mi-a zis omul, nu. Trebuie să găsim o altă variantă.”

Problema noastră știți care e în România? Că președintele de 10 ani, dar hai să vorbim doar de 2 ani și jumătate, de când e războiul din Ucraina, niciodată nu a ieșit în fața societății și să ne spună, oameni buni, suntem aici, vrem să mergem acolo. Astea sunt costurile și în dreapta, și în stânga, și în economie, fiindcă sunt costurile în economie.

Eu mă întâlnesc cu agricultori, mă întâlnesc cu apicultori, spun domnule, suntem varză. Deci produsele agricole care vin dinspre Ucraina pe noi ne-au scos de pe piață!”

Protecție informativă

„Ce am înțeles eu în 20 ceva de ani, că n-am fost niciodată în Comisia respectivă, că ei, de fapt, se folosesc din materialul primit de la servicii și nu văd exact tot ce trebuie văzut.

Deci aici trebuie făcut în așa fel încât un om care este în Comisia de Control al Serviciului Român de Informații și al SIE să aibă acces la toate documentele.

Asta înseamnă într-adevăr și o verificare ca lumea, dar trebuie să aibă acces la toate informațiile sensibile și atunci, într-adevăr, putem discuta despre un control real. Fiindcă au fost foarte multe ingerințe, mai ales în justiție, în economie și așa mai departe, poate în politică, și aceste lucruri nu sînt în regulă.”

„Ceea ce am văzut eu când eram în guvern, de foarte multe ori, calitatea informațiilor primite e foarte ok, dar niciodată n-am simțit protecția informativă a demnitarului. Asta este dacă pot să reproșez ceva. Fiindcă un demnitar are o grămadă de întâlniri, vrei, nu vrei, nu poți să te ascunzi, de aceea ești om politic.

Și atunci, da, dacă ești ministru, dacă ești prim-ministru, viceprim-ministru, trebuie să primești această protecție informativă, pentru că de foarte multe ori nu știi cine este interlocutorul exact.

Tu știi cum îl cheamă, de unde vine, dar nu vezi tot ansamblul, nu vezi. Și această protecție informativă este extrem, extrem de importantă.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax