ADMINISTRAȚIE
CJ scoate la licitație extinderea rețelei de apă și canalizare din Cluj-Napoca. Valoarea contractului, 14 milioane de euro
Rețelele de apă și canalizare din municipiul Cluj-Napoca vor fi extinse pe bani europeni, anunță Consiliul Județean Clu, inclusiv în zone recent construite.
Compania de Apă „Someş“ S.A. a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) anunțul de participare vizând contractarea lucrărilor de extindere a rețelelor de apă și canalizare din municipiul Cluj-Napoca.
Această nouă investiție face parte din proiectul european în valoare de 355,6 milioane de euro finanțat prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Rețelele, extinse pe 28 de kilometri
Contractul de lucrări prevede extinderea actualelor rețele de distribuție a apei potabile de pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca pe 28 de kilometri.
Vor fi construite patru noi rezervoare de apă, precum și alte 11 stații de pompare a apei potabile, anunță CJ.
În ceea ce privește rețelele de canalizare, acestea vor fi extinse, de asemenea, pe o lungime de 28 de kilometri. În plus, vor mai fi amenajate 10 stații de pompare a apei uzate precum și aproape 7 kilometri de conducte de refulare. Investiția va fi finalizată prin realizarea de branșamente și racorduri la consumatori.
„Actualele rețele de apă și canalizare vor fi extinse prin intermediul acestui contract a cărui valoare estimată este de peste 14 milioane de euro. Ceea ce urmărim este ca un număr cât mai mare de locuitori ai Clujului, inclusiv din zonele mai recent construite, să aibă acces la aceste servicii iar calitatea vieții să fie cât mai ridicată”, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Cel mai bun raport calitate-preț câștigă
Contractul are o valoare estimată de 70.380.163 de lei, iar durata de execuție este de maximum 24 de luni, la care se adaugă o perioadă de garanție de minim 36 de luni.
Termenul limită de depunere a ofertelor de către agenții economici este data de 30 august 2021, ora 15.00, criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate-preț”.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






