ACTUALITATE
FOTO/ Cina într-un iglu, la Cluj-Napoca. O experiență inedită
Cu toate că temperaturile scăzute din luna noiembrie au scăzut apetitul clujenilor de a ieși din case, Form Cafe propune o ieșire într-un iglu încălzit. Localul dispune de cinci instalații de acest gen care pot fi rezervate prin telefon. Acestea sunt situate pe terasa dinspre Parcul „I. L. Caragiale”.
Un grup de 5-6 persoane poate să închirieze iglurile, iar consumația minimă este de 35 de lei.
De asemenea, meniul propus de locație este variat, reușind să se plieze pe gusturile celor mai exigenți clienți. Acesta cuprinde burgeri, salate, piadine, paste, deserturi, „supa zilei” sau preparate pentru micul dejun.
Printre cele mai exotice preparate se numără:
- „coastele asiatice” – coaste de porc, ceapă verde, semințe de susan;
- „șnițelul chalupa” – piept de pui, avocado, capere, ceapă, iaurt, ouă, salată verde, roșii;
- sandvișul „NYC Pastrami” – muștar, murături, unt, pastramă, salată de varză, pâine ciabatta.

Sursă foto: Facebook Form Cafe
Dacă intenționați să vă aduceți prietenul patruped la o ieșire cu prietenii, să știți că meniul prevede un preparat special pentru câini.
Pe partea de băuturi, din nou aveți de unde alege: cocktail-uri alcoolice și non-alcooluce, ceaiuri, cafele, milkshake-uri, sucuri, diferite tipuri de vin și de bere.
Nu în ultimul rând, terasa încălzită a restaurantului este echipată cu pături, în cazul în care este în continuare frig!
Lămpile electrice care emit căldură se potrivește cu decorul, creând un spațiu ambiental plăcut.

Un sistem similar este folosit și la terasa Colin’s de lângă Parcul Mare, de pe strada Cardinal Iuliu Hossu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






