Connect with us

ACTUALITATE

Chef Adi Hădean, foc și pară pe măsurile Guvernului: Statul român nu știe să țină vaca vie. Ne frigem mațele de 12 ani

Publicat


adi hadean facebook

Clujeanul Adi Hădean este nemulțumit de noile măsuri fiscale pregătite de Guvernul României. Acestea nu vor face altceva decât să lovească tot în antreprenorii români, cu afaceri mici și mijlocii, care crează locuri de muncă.

„O să sfârșim cu toții angajați (dacă ne-o mai vrea cineva) sau emigranți”, a scris chef Adi Hădean pe pagina de Facebook.

Chef Adi Hădean, foc și pară pe măsurile Guvernului: Statul român nu știe să țină vaca vie. Ne frigem mațele de 12 ani

Adi Hădean spune că ceea ce face acum Guvernul României este calea sigură spre faliment.

Mai jos întreaga postare:

”Statul român nu știe să țină vaca vie, o vrea și mâncată, și în grajd, da’ să mai dea și lapte. Doar că asta nu se poate. Ne frigem mațele de 12 ani încercând să construim ceva durabil și sustenabil, și dacă am reușit ceva, am reușit nu pentru că ne-a ajutat Statul, ci în ciuda mediului ostil pentru antreprenoriat.

Am reușit muncind 14-16 ore pe zi, dar reușita asta e în realitate un echilibru fragil, pe care-l menținem jonglând cu facturile, creditele și taxele. Câteva sute de mii de antreprenori mici țin niște milioane de locuri de muncă în sectorul privat, ba mai țin în spate și un număr semnificativ de locuri de muncă din sectorul public.

De unde stau eu, se vede că nu există cale mai sigură spre falimentul unei țări decât să te împrumuți (123 de miliarde de lei a luat Statul împrumut de la începutul anului) în timp ce-i strângi de gât pe cei care plătesc ratele la împrumuturile făcute de tine”, a scris chef Adi Hădean.

Foto: Facebook/Adi Hădean




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate