Connect with us

ACTUALITATE

CFR Cluj ar putea să fie pe primul loc. Rezultatele etapei a zecea şi clasamentul

Publicat


CFR Cluj este pe locul 5 în campionat, dar cu două meciuri în minus faţă de primele clasate, Farul şi Rapid. Dacă CFR ar câştiga ambele meciuri restanţă, s-ar situa pe unul dintre primele 3 locuri, în funcţie de golaveraj şi de meciurile directe.

Superliga – rezultatele etapei a zecea şi clasamentul

Meciurile din etapa a zece a Superligii de fotbal au loc de vineri până luni.

Rezultate:

Vineri 9 septembrie
AFC Botoşani – AFC UTA Arad 1-2 (0-2), Stadion Municipal – Botoşani
Au marcat: Shaquill Sno (54), respectiv Bautista Cascini (26), Virgiliu Postolachi (31).
Arbitru: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe); al patrulea oficial: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti)
Arbitru video: Istvan Kovacs (Carei); arbitru asistent video: Gabriel Sabin Stroe (Piteşti)
Observatori: Sorin Boca (Iaşi) – CCA, Bogdan Buhuş (Bârlad) – LPF

VEZI ŞI:

CFR Cluj-CSU Craiova, 2-0. Un alt joc, VICTORIE meritată

Sâmbătă 10 septembrie
AFC Chindia Târgovişte – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-2 (1-1), Stadion ”Ilie Oană” – Ploieşti
Au marcat: Godberg Barry Cooper (43), respectiv Mario Rondon (37 – penalty), Ion Gheorghe (82 – penalty).
Arbitru: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Vlad Bârleanu (Bucureşti); al patrulea oficial: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi)
Arbitru video: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitru asistent video: Adrian Popescu (Craiova)
Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Constantin Stătescu (Bucureşti) – LPF

AFC Hermannstadt – FC Petrolul Ploieşti 2-1 (1-1), Stadion Gaz Metan – Mediaş
Au marcat: Takayuki Seto (autogol, 10), Ionuţ Stoica (90+4), respectiv Christian Irobiso (29).
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenţi: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), Daniel Mitruţi (Craiova); al patrulea oficial: Andrei Antonie (Bucureşti)
Arbitru video: Szabolcs Kovacs (Carei); arbitru asistent video: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel)
Observatori: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Cătălin Popa (Vaslui) – LPF

FCU Craiova 1948 – FC Rapid 1-0 (0-0), Stadion Municipal – Târgu Jiu
A marcat: Sekou Sidibe (56).
Cartonaş roşu: Alexandru Ioniţă II (Rapid, 31).
Arbitru: Marian Barbu (Făgăraş); arbitri asistenţi: Andrei Constantinescu (Bucureşti), Stelian Slabu (Braşov); al patrulea oficial: Cătălin Popa (Piteşti)
Arbitru video: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitru asistent video: Adrian Vornicu (Iaşi)
Observatori: Nicolae Marodin (Bucureşti) – CCA, Marcel Vasile (Bucureşti) – LPF

Duminică 11 septembrie
FC Farul Constanţa – FC Argeş 3-0 (1-0), Academia Hagi – Stadion Central – Ovidiu
Au marcat: Constantin Grameni (7), Tudor Băluţă (57), Gabriel Torje (90).
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea); al patrulea oficial: Ionuţ Coza (Cernica/Ilfov)
Arbitru video: Sorin Costreie (Buftea); al patrulea oficial: Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa/Prahova)
Observatori: Marian Dorobanţu (Buzău) – CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) – LPF

FC CFR 1907 Cluj – Universitatea Craiova 2-0 (2-0), Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca
Au marcat: Karlo Muhar (17), Valerică Găman (autogol, 27).
Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Ferencz Tunyogi (Zalău); al patrulea oficial: Rareş George Vidican (Satu Mare)
Arbitru video: Andrei Antonie (Bucureşti); arbitru asistent video: Ciprian Florin Danşa (Satu Mare)
Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara) – CCA, Romolus Gabor (Hunedoara) – LPF

Luni 12 septembrie
CS Mioveni – FC Universitatea Cluj (Stadion Orăşenesc – Mioveni, 18:00)
FC FCSB – FC Voluntari (Arena Naţională – Bucureşti, 21:00)

Clasamentul:

loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Farul Constanţa 10 6 3 1 19-9 21
2 Rapid 10 7 0 3 10-5 21
3 FC Hermannstadt 9 5 4 0 13-6 19
4 Petrolul Ploieşti 10 5 2 3 10-9 17
5 CFR Cluj 8 5 0 3 15-9 15
6 UTA Arad 10 4 3 3 10-11 15
7 FC U Craiova 10 4 2 4 12-10 14
8 Universitatea Craiova 9 4 2 3 11-11 14
9 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 10 3 4 3 11-8 13
10 FC Argeş 10 4 1 5 9-14 13
11 FC Botoşani 9 3 3 3 9-9 12
12 FC Voluntari 9 2 2 5 6-10 8
13 FCSB 7 1 4 2 9-12 7
14 CS Mioveni 9 1 3 5 5-13 6
15 Universitatea Cluj 9 0 4 5 5-11 4
16 Chindia 9 0 3 6 10-17 3

Legendă: M – meciuri, V – victorii, E – egaluri, Î – înfrângeri, GM – goluri marcate, GP – goluri primite, P – puncte. AGERPRES



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

CLUJ24 TV

VIDEO. Sociologul Ioan Hosu, despre candidații independenți: Nu există! Întotdeauna trebuie să vezi cine trage sforile

Publicat

Hosu

„Vedem afișe în Cluj:  sunt independent. (…) Nu există așa ceva! Politica se construiește împreună cu comunitățile. Nu se face singură. Putin face politică singur!”, afirmă prof. dr. Ioan Hosu, sociolog la Facultatea de Științe Politice și Comunicare de la UBB. Aveți mai jos cîteva dintre afirmațiile profesorului Hosu, invitat la podcastul „Contraste” de pe Cluj24 realizat de Florin Danciu.

„Nu vă mai uitați strict la cifre. Uitați-vă la tendința ultimelor două, trei, patru luni de zile. Și tendința vă va spune ceva. Uitați-vă la intenția de vot, dar uitați-vă și la nivelul de încredere.”

„Cercetarea din spațiu social nu e o cercetare simplă și nu e o cercetare la îndemâna oricui. Unii s-ar putea să greșească! Oricum în România toți fac consultanță politică. Cum o termina 12 clasa, e consultant. Deci e plin de consultanți, de strategi, de „specialiști”! Deci toată lumea e consultant. Toată lumea știe să facă de toate.”

„Independent față de ce? Ai stat atâți ani într-o formație politică. N-ai intrat la 12 ani. N-ai intrat în prima fază a adolescenței și să te trezești la 20 de ani că a fost o decizie fortuită, greșită, alterată de părinți. Și îți dai seama, subit, că nu te mai reprezintă partidul!

Independent de ce? Independent de votul popular? Ești dependent de votul popular. Corect. Prin urmare, vei furniza narațiuni și povești și perspective care trebuie să fie auzite și înțelese.

Să placă. Și atunci, sigur, intri poate într-o zonă ușor populistă, că se poartă ușor populară, ca să nu spunem neapărat populistă. Independent de ce? Independent de clasă politică? Când ajungi la nivelul ăla de decizie, tu trebuie să fii un bun negociator cu toți. Nu poți să spui că toți sunt hoți.”

Putin și președintele Chinei fac politică singuri

„Vedem afișe în Cluj. Sunt independent. Eu sunt pentru voi, ei sunt pentru ei. Nu există așa ceva. Politica se construiește împreună cu comunitățile. Nu se face singură. Putin face politică singur și președintele Chinei face politică singur sau o fac cu un grup de oligarhi, cu un grup mic de oameni de zona puterii militare, industrial-militare. În sistemul democratic, așa cum îl cunoaștem noi, există multă negociere în spațiu public.”

„Povestea asta cu independenții o văd mai degrabă ca o mișcare tactică pe care, sigur, în confruntările politice, și dacă tot mergem către o terminologie de asta ce ne inspiră sau inspirată de zona militară, sunt mai degrabă formațiuni auxiliare, care atacă pe un front tactic în prima linie, iar în spate vedem cu adevărat armatele grele sau centrele strategice. Deci totdeauna trebuie să vezi, cum să zic, nu te uiți doar pe scenă la teatru de păpuși, la marioneta respectivă. Trebuie să vezi cine trage sforile.”

„Rolul independentului e foarte important în ceea ce înseamnă economia jocului democratic. Pentru că, din când în când, atrag atenția asupra unor disfuncționalități. Au o libertate mai mare comparativ cu cei care sunt în partide politice, cu carnet de partid. Eu nu le-as spune independenți temporar, fără carnet de partid. Pentru că înainte l-au avut sau după, o să-l aibă!”

O dezbatere e necesară

„Eu cred că e important să avem dezbatere cât mai consistentă, atâta cât este. Pentru că, până la urmă, noi trăim într-un vremuri de incertitudine și democrația asta face, gestionează aceste incertitudini, că sunt economice, că sunt politice. Dacă în acest moment candidatul meu pierde, peste 4 ani candidatul meu sau opțiunea pentru această ideologie va câștiga.”

„Democrația e  fragilă pentru că ne obligă să respectăm reguli și principii. Ori, nu putem renunța la reguli și principii, că atunci e simplu, ne întoarcem în România lui Ceaușescu. Cine pune mâna pe putere nu o mai lasă, e singura preocupare în sistemele autocrate. Cum să păstrezi puterea!”

„Asistăm și în România, și la nivel global, la o dezinstituționalizare a politicii. Deci partidele își pierd din rolul și importanța pe care le au pe scenă, în spațiu public, pe scena publică. În anii 90, vorbim de o puternică personalizare, contau locomotivele de partid. Acum nu mai contează locomotivele electorale.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Sărbătoritul zilei: Cristian Dulca, fost fotbalist la „U” Cluj și CFR Cluj

Publicat

cristi dulca

Fost fundaș central și actual antrenor, Cristian Dulca s-a născut la 25 octombrie 1972 în Cluj. În cariera de fotbalist, a evoluat printre altele pentru Gloria Bistrița, Gaz Metan Mediaș, CFR Cluj, Rapid București, „U” Cluj, Pohang Steelers sau Kispest Honved și a strâns șase selecții pentru echipa națională de fotbal a României, participând și la Campionatul Mondial de Fotbal din 1998.

În prima ligă a jucat 103 meciuri și a înscris 11 goluri. Primul său meci a avut loc în 19.08.1995, Gloria Bistrița – Petrolul Ploiești 1-0 iar ultimul pe 13.06.2001, Gaz Metan Mediaș – Oțelul Galați 0-3.

cristi dulca

 

Sărbătoritul zilei: Cristian Dulca, fost fotbalist la „U” Cluj și CFR Cluj

La naționala mare a debutat în 19.11.1997 într-un meci contra Spaniei și încheiat 1-1. A jucat în 6 partide.

Și-a început cariera de antrenor la FC Vaslui în mai 2009, în sezonul 2008-2009 al Ligii I și a calificat echipa în Liga Europa. A fost demis la 21 septembrie 2009. În 4 octombrie 2009 a fost instalat în funcția de antrenor principal al echipei „U” Cluj. După obținerea promovării în Liga I, a fost înlocuit în funcție de Marian Pană, dar a revenit la U Cluj 3 ani mai târziu.

cristi dulca

La începutul anului 2021, Cristi Dulca a fost numit selecționerul naționalei de fotbal feminin. Mandatul său pe banca României a ajuns la un final în martie 2024,  înlocuitorul său fiind Massimo Pedrazzini.

În anul 2011 el a reușit să învingă de două ori cancerul și s-a vindecat de fiecare dată.

Sursa: Wikipedia, RomanianSoccer

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Sărbătoarea Sfântului Dumitru. Focul lui Sâmedru – TRADIȚIE veche românească. Obiceiuri, semnificații și superstiții

Publicat

foc

Sărbătoarea Sfântului Mucenic Dimitrie Sâmedru este una dintre cele mai importante în luna octombrie este. În ajunul acestei sărbători este ”Focul lui Sâmedru”, un obicei pitoresc ce se regăsește în unele zone rurale din țară.

În noaptea de 25 spre 26 octombrie, oamenii fac focuri la răspântii. Peste acestea sar copiii, ca să fie sănătoşi sau tinerii, ca să se căsătorească.

Se spune că dacă recolta de gutui şi nuci este bogată, iarna va fi grea, scrie Alba24.ro.

Focul lui Sâmedru

Focul lui Sumedru sau Focul de Sâmedru este o tradiție veche românească, de peste două mii de ani.

Obiceiul se mai păstrează în județele Argeș, Dâmbovița, Brașov și Bacău.

Pe vremuri, focurile se aprindeau pe dealuri pentru a fi observate de la distanță. În foc se punea și tulpina unui copac tăiat din pădure ca simbol al zeului care moare și renaște în fiecare an.

Sărbătoarea Sfântului Dumitru. Focul lui Sâmedru – TRADIȚIE veche românească. Obiceiuri, semnificații și superstiții

În unele zone, copiii satului îl fac din brad și cauciucuri.

În jurul focului se strâng oamenii satului și împart dulciuri copiiilor.

Potrivit unei legende, focul este aprins pentru a alunga spiritele rele. Se spune că este o sărbătoare românească asociată celei de Halloween.

Focul lui Sâmedru. Ritualul și semnificații

În preajma unui imens rug, aprins de tineri într-un loc înalt al satului, se adună localnicii. În formele vechi ale sărbătorii, în mijlocul grămezii de lemne şi al cetinii de brad se punea, pentru a fi incinerată, tulpina unui arbore tăiat din pădure, substitut al zeului care moare şi renaşte anual.

În jurul focului se strigă în cor ”Hai la Focu lui Sumedru!”, iar despre cei care sar peste foc se spune că vor fi sănătoşi tot anul.

La final, femeile împart mere şi covrigi.

Momentul cel mai aşteptat este prăbuşirea bradului incinerat, care indică renaşterea simbolică a zeului mort. Direcţia în care cade ‘trupul divin’ (jarul sau tăciunii aprinşi) prevesteşte care dintre tineri urmează să se căsătorească în noul an.

Sumedru este asociat cu moartea naturii, cu sosirea iernii şi a frigului. Sumedru a preluat numele şi data de celebrare ale Sfântului Dumitru, Marele Mucenic de la Tesalonic din calendarul ortodox. În legende, credinţe sau basme, Sumedru era un om obişnuit, crescător de animale sau un sfânt care umbla pe pământ însoţit adesea de Sângiorz.

Sâmedru sau Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

La 26 octombrie se sărbătoreşte Sâmedru, patronul păstorilor şi soroacelor (Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir).

Este considerat patronul caselor, al păsărilor, animalelor şi garantul soroacelor.

Cad frunzele arborilor şi cum este ziua aşa va fi iarna: dacă este lună plină şi senin, iarna va fi mănoasă, iar dacă bate vântul şi plouă, vor fi zăpezi mari.

Sărbătoarea are semnificații importante şi pentru păstori. În această zi, ciobanii puteau afla cum va fi vremea. Ei îşi aşează dulama în mijlocul oilor şi se uită ce oaie se aşează pe ea. Dacă se va aşeza o oaie neagră, e semn că iarna va fi bună, iar dacă se aşează o oaie albă, iarna va fi aspră.

Sfântul Dimitrie este considerat stăpânul iernii. Căldura „intră în pământ” şi gerul începe să-şi facă simţită prezenţa.

Se mai spune că Sfântul Dimitrie ar fi cel care a dat oamenilor vinul folosit la Sfânta Împărtăşanie.

În octombrie, ţăranii se preocupă în special de treburile gospodăriei. Se culeg poamele, se strânge porumbul, cartofii, napii, se răsădesc zmeura şi căpşunii. Este, de asemenea, luna în care se fac arăturile şi însămânţările de toamnă, se curăţă pomii şi grădina.

Citește mai departe

EVENIMENT

Clujenii pot afla secția la care vor vota la alegerile prezidențiale de pe site-ul Primăriei

Publicat

Locuitorii din Cluj-Napoca pot afla online care sunt secțiile de votare la care sunt arondați pentru alegerile prezidențiale.

Primăria Cluj-Napoca anunță că alegătorii pot verifica online la care secție de votare sunt arondați pentru alegerile prezidențiale, care vor avea loc pe 24 noiembrie 2024 – turul I și 8 decembrie 2024 – turul II.

Arondarea secțiilor de votare

Informațiile pot fi accesate fie pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, la secțiunea „Alegeri 2024” (www.primariaclujnapoca.ro), fie pe portalul Registrului Electoral, în secțiunea „Află care este secția ta de votare” (www.registrulelectoral.ro).

„Primăria Cluj-Napoca pune la dispoziția alegătorilor din municipiu posibilitatea identificării secțiilor la care urmează să voteze. Arondarea străzilor din municipiul Cluj-Napoca, stabilită pentru scrutinele electorale din 24.11.2024, respectiv 08.12.2024, poate fi consultată pe siteul www.primariaclujnapoca.ro, secțiunea «Alegeri 2024» sau pe www.registrulelectoral.ro, secțiunea «Află care este secția ta de votare».

Publicarea acestor date se realizează în conformitate cu prevederile art. 20 alin (5), din Legea nr. 208/2015, modificată și completată și cu art. 41 din Legea nr. 370/2004, pentru alegerea Președintelui României”, a transmis Primăria Cluj-Napoca.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax