EVENIMENT
Cererile lui Putin pentru un ACORD cu Ucraina
Statutul regiunii Donbas şi al Crimeei se numără printre cele mai dificile subiecte care trebuie abordate în tratativele din Kiev şi Moscova şi pentru care preşedintele rus Vladimir Putin afirmă că vor fi necesare negocieri directe între el şi omologul ucrainean Volodimir Zelenski, notează vineri BBC, citând un oficial turc care a asistat la o convorbire telefonică între Putin şi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
Potrivit lui Ibrahim Kalin, consilier principal şi purtător de cuvânt al preşedintelui Erdogan, Putin i-a telefonat joi după-amiaza omologului său turc şi i-a comunicat care sunt cerinţele exacte ale Rusiei pentru a ajunge la un acord de pace cu Ucraina, aceste cerinţe fiind de două categorii, iar cele din prima categorie ar putea fi îndeplinite fără prea mare dificultate de către Kiev.
Cea mai importantă din prima categorie, mai uşoară, este ca Ucraina să accepte să rămână neutră şi să nu ceară aderarea la NATO, iar Zelenski a acceptat deja acest lucru.
Celelalte trei din această categorie ar fi ca Ucraina să treacă printr-un proces de dezarmare pentru a asigura că nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia, ca limba rusă să beneficieze de protecţie în Ucraina şi, în fine, în Ucraina să se producă o aşa-zisă „denazificare”.
„Putin a spus că sunt necesare negocieri directe între el şi Zelenski”
Această din urmă solicitare, notează BBC, este profund ofensatoare pentru Zelenski, care este evreu şi membri ai familiei sale au murit în Holocaust, dar partea turcă apreciază că preşedintele ucrainean o va putea accepta destul de uşor, fiind probabil suficient ca Kievul să condamne toate formele de neonazism şi să promită că ia măsuri împotriva lui.
Oficialul turc a fost mai vag în ce priveşte cea de a doua categorie de cerinţe, cele mai dificile, şi pentru care Putin a spus că sunt necesare negocieri directe între el şi Zelenski. Acesta din urmă a dat asigurări că este gata să-l întâlnească faţă în faţă pe liderul de la Kremlin.
Consilierul lui Erdogan a menţionat doar că cerinţele din a doua categorie se referă la statutul regiunii Donbas şi al Crimeei, fără a intra în detalii, dar este de presupus că Rusia va cere ca guvernul ucrainean să cedeze teritorii din estul ţării, un subiect foarte inflamabil, menţionează BBC.
O altă presupunere este că Rusia va cere Ucrainei să accepte oficial că peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, aparţine de acum Rusiei – or, dacă se va pune această problemă, va fi o pilulă greu de înghiţit pentru Ucraina.
„Cerinţele lui Putin nu sunt totuşi atât de dure pe cât se temeau unii”
Cu toate acestea, este deja un fapt împlinit, cu toate că Rusia nu are dreptul legal să exercite suveranitate asupra Crimeii şi chiar a semnat un tratat internaţional – după căderea comunismului, dar înainte de venirea la putere a lui Putin – prin care a acceptat că aceasta aparţine Ucrainei, notează BBC.
Cerinţele lui Putin nu sunt totuşi atât de dure pe cât se temeau unii, scrie BBC, şi nu par să merite toată violenţa, vărsarea de sânge şi distrugerea create de Rusia în Ucraina. Dat fiind controlul strict exercitat de Kremlin asupra media ruse, lui Putin şi acoliţilor săi nu le-ar fi prea greu să prezinte toate acestea drept o mare victorie.
„Poziţia (lui Putin) în plan intern este cel mai probabil slăbită”
Ucraina are însă de ce să-şi facă griji. Dacă un viitor acord nu va fi elaborat în cele mai atente detalii, preşedintele Putin sau succesorii săi îl vor putea folosi oricând ca scuză pentru a invada din nou Ucraina. Elaborarea unui acord de pace ar putea lua mult timp, chiar dacă vărsarea de sânge ar putea fi oprită până atunci printr-un armistiţiu.
Cât despre Putin? S-a spus că ar putea fi bolnav sau dezechilibrat mintal. Ibrahim Kalin a declarat însă că nu a observat nimic ciudat în timpul convorbirii telefonice şi că preşedintele rus a fost clar şi concis.
Dar, chiar dacă va reuşi să prezinte un acord cu Ucraina ca pe o glorioasă victorie asupra neonazismului, poziţia sa în plan intern este cel mai probabil slăbită. Tot mai mulţi ruşi vor înţelege că a întins prea mult coarda, iar poveştile cu soldaţi ucişi sau capturaţi se răspândesc cu repeziciune, mai scrie BBC.
Sursa: Agerpres
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Eroii Marii Uniri OMAGIAȚI de către clujeni la cea de a VII-a ediție a ,,Marșului Recunoștinței”
Manifestarea omagială „Marșul Recunoștinței” s-a desfășurat sâmbătă, începând cu ora 12:00, în zonele centrale ale Clujului, având ca punct de reper monumentele ridicate făuritorilor Marii Uniri. Astfel, scopul traseului a fost acela de a depune coroane la statuile unora dintre cele mari personalități ale istoriei, printre care se numără: Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Iuliu Maniu și Andrei Mureșanu.
Marșul Recunoștiinței: o lecție de istorie pe care să o transmiți generațiilor viitoare
Inițiat în 2018 dintr-o dorință puternică de a promova valorile naționale și de a păstra vie amintirea celor care au luptat în beneficiul țării, proiectul ,,Marșul Recunoștinței” unește an de an comunitatea clujeana, făcând apel la importanța legăturii dintre om și țară. De asemenea, dintr-o necesitate vizibilă de a educa generația tânără în spiritul patriotismului, evenimentul promovează cunoașterea istoriei și cultivarea respectului față de sacrificiile strămoșilor noștri.
VIDEO FOTO. Eroii Marii Uniri OMAGIAȚI de către clujeni la cea de a VII-a ediție a ,,Marșului Recunoștinței”
În acest sens, Tiberiu Groza, organizatorul evenimentului și președintele Asociației – Societatea Cultural-Patriotică ,,Avram Iancu” declară pentru Cluj24 faptul că: ,,este important ca asociațiile cultural-patriotice să își asume responsabilitatea educării tinerei generații cu privire la istoria țării și păstrarea tradiției. Fără o astfel de educație, nu vom avea adulți care să respecte și să mențină viu cultul eroilor noștri.”
Despre Asociația – Societatea Cultural-Patriotică ,,Avram Iancu” și colaboratori
Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România este o asociație înființată în aprilie 1992, cu sediul în Cluj-Napoca și care se remarcă prin organizarea de evenimente culturale și educaționale, precum , „Balul Moților” și „Festivalul Colind Iancului”. De altfel, asociația se implică activ în comemorarea personalităților istorice și a evenimentelor semnificative din istoria României, prin simpozioane și conferințe precum „1 Decembrie – Românași și Româncuțe” și „288 de ani de la Răscoala din 1784-1785 condusă de Horea, Cloșca și Crișan”.
Datorită implicării active și de lungă durată a organizației, s-au adunat de-a lungul timpului 65 de filiale la nivelul întregii țări, ,,dintre care participă în fiecare an la Marșul Recunoștiinței cel puțin 10 dintre ele. Pe lângă acestea, colaborăm cu Consiliul Județean, Prefectura, Inspectoratul Școlar și asociația ,,Cultul Eroilor” , afirmă Tiberiu Groza. De asemenea, Luca Viorel și Alexandru Groza, ambii vice-președinte al asociației Avram Iancu, au reprezentat un sprijin major pentru oeganizator cand au preluat cuvântul la monumentele vizitate în cadrul marșului. Cu informații bine structurate, aceștia au reușit să capteze atenția participanților, revizuind alături de ei povestea fiecărui erou național.
Astfel, „Marșul Recunoștinței” nu este doar un eveniment, ci o punte între trecut și viitor, o chemare către fiecare dintre noi de a păstra vii valorile și tradițiile care ne definesc ca națiune. Prin eforturile asociației „Avram Iancu” și ale colaboratorilor săi, istoria a reușit ca în 30 noiembrie să prindă glas, unind generații diferite într-un angajament comun: acela de a cinsti amintirea eroilor noștri.
Bianca Matei
EVENIMENT
LIVE VIDEO. Defilare militară în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca de Ziua Națională a României. Participă 300 de militari
EVENIMENT
Alegeri PARLAMENTARE 2024. Clujenii votează. Prezența la urne la ora 11.00, peste cea din 2020
Procesul de votare la alegerile parlamentare 2024 este în plină desfășurare la Cluj-Napoca. La ora 11.00, în jud. Cluj votaseră 10,61%.
Prezența la urne este mai mare ca în urmă cu 4 ani, când până la această oră votaseră 7,40% dintre locuitorii județului.
Prezența la vot în județul Cluj, la ora 11.00
În Cluj-Napoca, până la ora 11.00 au votat 12% dintre locuitorii cu drept de vot. Acum 4 ani, prezența la vot la ora 11.00 era de 8,72%.
În județul Cluj au votat și aproape 6.924 de persoane pe liste suplimentare.
La nivel național, prezența la vot este de 12,45%. Numărul celor care au votat, inclusiv în diaspora, a depășit 2.400.000.
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Ceremonia depunerii de COROANE de Ziua Națională la statuia lui Mihai Viteazul din Cluj-Napoca
Duminică, de Ziua Națională a României, a avut loc ceremonia depunerii de coroane la statuia lui Mihai Viteazul din Cluj-Napoca.
VIDEO FOTO. Ceremonia depunerii de COROANE de Ziua Națională la statuia lui Mihai Viteazul din Cluj-Napoca
Au depus coroane coroane Parlamentul României, Parlamentul European, Guvernul, Primăria Cluj-Napoca, Consiliul județean Cluj și Divizia 4 infanterie Gemina.