Connect with us

ECONOMIE

Centrul ”pierde teren”. Care este cel mai SCUMP cartier la chirii în Cluj-Napoca. E în topul celor mai exclusiviste din țară

Publicat


Cel mai scump cartier la chirii în Cluj-Napoca

Cluj-Napoca continuă să își consolideze poziția de oraș premium pe piața imobiliară din România.

Pe fondul cererii în creștere, locuințele de închiriat din Cluj-Napoca s-au scumpit în zonele centrale, dar și semicentrale. Un cartier atrage, însă, atenția, conform celor mai recente analize.

Care este cel mai scump cartier la chirii din Cluj-Napoca

La începutul anului 2025, cererea pentru locuințele de închiriat a crescut semnificativ, iar cartierul Borhanci a devenit cea mai scumpă zonă din oraș, cu chirii care ajung, în medie, la 900 de euro pe lună pentru un apartament, potrivit unui raport realizat de Imobiliare.ro.

Această valoare plasează cartierul Borhanci în topul celor mai exclusiviste cartiere din țară, alături de zonele de lux din București, cum ar fi Primăverii și Aviatorilor-Kiseleff, unde chiriile trec de 1.800 de euro pe lună, dar și de cartierul Calea Poienii din Brașov, care a depășit Clujul în acest trimestru, atingând 1.000 de euro pe lună.

Chiriile au crescut peste tot la Cluj-Napoca

Pe fondul cererii în creștere, locuințele de închiriat din Cluj-Napoca s-au scumpit. Astfel, chiria medie a unei garsoniere este acum de 360 de euro pe lună, în timp ce un apartament cu două camere se închiriază cu aproximativ 550 de euro pe lună. Pentru cei care caută un apartament cu trei camere, bugetul necesar ajunge la 700 de euro pe lună.

Interesul crescut, arată specialiștii vine în contextul în care oferta de locuințe disponibile rămâne limitată în comparație cu începutul anului trecut, în special în cazul proprietăților noi. Acestea atrag din ce în ce mai mult chiriașii, în special tinerii profesioniști și familiile tinere, care caută locuințe moderne în cartiere liniștite și bine conectate.

În timp ce Clujul își menține poziția de lider regional în vestul țării în ceea ce privește costurile de închiriere, raportul relevă și o competiție tot mai strânsă din partea altor orașe mari, precum Brașov și Iași, care vin puternic din urmă cu dezvoltări rezidențiale noi și atractive.

Clujenii care sperau la chirii mai accesibile trebuie să-și ajusteze așteptările, cel puțin pentru moment, având în vedere că piața dă toate semnele că va continua să urce.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate