EVENIMENT
Centrul de suport pentru REFUGIAȚI de la Hotelul Granata, operațional de marți. Pot fi cazate 80 de persoane

Hotel Granata al patronului echipei de fotbal Cluj CFR 1907 Cluj va fi operaționalizat începând de marți, 5 aprilie 2022 ca punct de sprijin și asistență umanitară oferit de județul Cluj cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.
”Cu alte cuvinte, va fi integrat un centru suport de triere, informare, consiliere, consultanță juridică, asistență medicală, înscriere pentru ocuparea unui loc de muncă în județ, cu sprijinul a numeroase instituții și organizații abilitate.
Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor reale ale solicitanților, pe platforma www.civicsuport.ro se poate accesa un formular pentru recenzarea cetățenilor refugiați din Ucraina, aflați pe raza teritorială a județului.
Refugiații care sunt în căutare de ajutor în Cluj sunt rugați să completeze acest formular, astfel încât autoritățile și societatea civilă să poată răspunde cât mai eficient și corect nevoilor dânșilor”, a anunțat Prefectura Cluj.
Programul centrului va fi de luni până vineri, de la 10.00 la 12.00 iar voluntari din cadrul asociațiilor Medical International Rescue și Beard Brothers vor fi la dispoziția refugiaților pentru asistență, ghidare, precum și verificare date.
Clădirea poate oferi cazarea pe termen lung și mediu pentru un număr de peste 80 de persoane.
Asociația O Masă Caldă se ocupă în continuare de asigurarea meselor de prânz, în condiții de calitate și siguranță alimentară.
”Pe de altă parte, refugiații ucraineni pot beneficia de asistență medicală specializată din partea Caravanei cu Medici, precum și de consiliere psihologică sau juridică. Aici este inclusă și informarea cu privire la drepturile asigurate de statutul de refugiat sau azilant.
Totodată, copiii și tinerii luați în evidență au posibilitatea să se înscrie pentru a urma cursurile la zi, în limba ucraineană, în instituțiile de învățământ, prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
În plus, cei mici au la dispoziție spații special amenajate și gestionate de către Asociația CERT Transilvania, pentru socializare și joacă, incluzând chiar și o mini-bibliotecă cu titluri în limba maternă.
Centrul le oferă șansa cetățenilor ucraineni doritori să se înscrie pentru recrutarea în diverse locuri de muncă, disponibile în județul nostru.
De asemenea, refugiații au la dispoziție cursuri în limba română.
De notat faptul că în incinta hotelului va fi amenajat și un depozit de haine și de produse de igienă pentru copii și adulți, gestionat de către Crucea Roșie. Astfel, refugiații ucraineni vor beneficia de îmbrăcăminte, în funcție de nevoile fiecăruia”, au mai arătat reprezentanții Prefecturii clujene.
De asemenea, tot la dispoziția refugiaților stă dispeceratul ”Vă Ajutăm din Cluj”, creat în cadrul campaniei Ajutăm Ucraina. Call Center-ul asigură asistență în limba maternă și este disponibil în permanență la numărul de telefon 0364-406-518.
În paralel, a fost creată și o platformă online, unde refugiații ucraineni pot solicita sprijin, pe pagina www.civicsuport.ro.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

CULTURA
FOTO. Peste 100.000 de persoane au participat, sâmbătă, la Zilele Clujului. Spectacol, bucurie și culoare pe străzile orașului

Zilele Clujului au adus împreună peste 100.000 de oameni în cea de a treia zi de evenimente. Clujenii au asistat în număr mare atât la Parada Zilelor Clujului, cât și la spectacolul de drone, lasere și videomapping.
Clujul este în plină sărbătoare, străzile s-au umplut de locuitori și oaspeți care au celebrat împreună până târziu. Piața Unirii a devenit locul incluziunii, unde peste 2.000 de inimi au defilat sub un cer de confetti în cadrul Paradei Zilelor Clujului.
Sâmbătă seară, în inima orașului, spectatorii au putut urmări pe cer o impresionantă poveste despre apartenență printr-un spectacol de drone, lumini și video mapping.
Îndrăgitul actor Florin Piersic a avut un rol special în acest cadru – pe lângă vocea sa, care s-a putut auzi în întreaga piață ca narator, portretul lui Florin Piersic a fost recreat din drone. Spectacolul a adus multă emoție în inimile tuturor celor prezenți.
Concertele serii au fost susținute de Compact, Delia și Subcarpați.
Străzile Kogălniceanu și Universității, cele mai iubite străzi pietonale, au fost martorele concertelor, momentelor artistice și ale clipelor petrecute cu cei dragi. În Bazele Sportive s-a putut auzi muzică, iar parcurile s-au umplut de voie bună prin zecile de activități pentru cei mari și cei mici.
Program special în ultima zi de festival
Duminică evenimentele încep dis de dimineață în Piața Unirii cu Crosul Universităților Clujene, ca mai apoi să facem loc tradiției printr-un Regal Folcloric de excepție. În Parcul de la Iulius dansăm la o petrecere marca Heart Society care îmbină distracția cu arta, în Bazele Sportive continuăm mișcarea, iar în parcuri, cu activități pentru întreaga familie.
La Zilele Clujului celebrăm frumusețea comunității unde mii de inimi vibrează în tandem!

Clujul rămâne unul dintre cele mai dinamice județe din România în ceea ce privește înmatriculările de firme, însă începe anul 2025 cu un ritm mai lent. În primele patru luni ale anului, în județ au fost înmatriculate 2.200 de persoane fizice și juridice, potrivit datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Cifra plasează Clujul pe locul al treilea la nivel național, după București și Ilfov, însă marchează o scădere de 12,46% față de aceeași perioadă a anului trecut.
La nivel național, numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut, în primele patru luni din 2025, cu 8,83%, comparativ cu perioada similară din 2024, totalizând 44.867 de înmatriculări, din care 67,4% SRL, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), potrivit Agerpres.
Județul Cluj, în topul național al înmatriculărilor de firme
Cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în Municipiul București, respectiv 10.322 (-8,68%, comparativ cu primele patru luni din 2024) și în județele Ilfov (2.721, -2,33%), Cluj (2.200, -12,46%), Timiș (2.079, -6,98%), Iași (1.998, +0,55%), Bihor (1.494, -13,74%) și Brașov (1.420, -21,2%).
La polul opus, numărul cel mai mic de înmatriculări a fost consemnat, în primele patru luni din acest an, în județele Covasna (227, -3,81% față de aceeași perioadă din 2024), Mehedinți (263, -29,3%), Tulcea (274, -15,43%), Vâlcea (307, -5,54%) și Caraș-Severin (321, -6,69%).
Județele cu cele mai mari creșteri
Creșteri ale numărului de înmatriculări s-au înregistrat doar în județele Neamț (+14,44%), Brăila (+13,64%), Vaslui (+10,62%), Vâlcea (+1,50%) și Iași (+0,55%).
Scăderile cele mai mari au fost consemnate în județele Mehedinți (-29,3%), Călărași (-26,97%), Constanța (-26,22%) și Giurgiu (-23,2%).
Potrivit ONRC, domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări sunt: comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor (7.861), transport și depozitare (6.983, +15% comparativ cu ianuarie-aprilie 2024), activități profesionale, științifice și tehnice (4.542, -4%) și construcții (4.239, -13%).
În aprilie 2025, au fost înmatriculate 11.481 de persoane fizice și juridice, cele mai multe în București (2.747) și în județele Ilfov (762), Iași (590), Cluj (540) și Timiș (537).
EVENIMENT
VIDEO. Bărbat din Cluj, reținut după ce a fost depistat conducând o mașină cu număr fals și neînmatriculată. Nu avea nici permis

Un bărbat de 54 de ani din comuna Călățele a fost reținut de polițiștii din Huedin, după ce a fost surprins conducând un autovehicul pe raza localității Văleni, deși nu avea permis auto. Mașina avea numete flase de înmatriculare și polița de asigurare expirată.
În data de 24 mai, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin și ai Secției 8 Poliție Rurală Huedin au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 54 de ani, din comuna Călățele, după ce acesta a fost depistat conducând un autovehicul neînmatriculat, cu număr fals și fără a deține permis de conducere.
„Bărbatul a fost oprit în trafic pe DJ 108C, în interiorul localității Văleni, în timp ce se deplasa în direcția DN1R. În urma verificărilor, s-a constatat că autovehiculul era radiat din circulație din data de 4 decembrie 2024, avea montate plăcuțe de înmatriculare false, iar polița de asigurare obligatorie RCA era expirată.
De asemenea, din verificările efectuate, a rezultat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a transmis IPJ Cluj.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

Seara de sâmbătă a adus magie pe cerul Clujului: sute de drone, jocuri de lasere și proiecții spectaculoase au transformat Piața Unirii într-un adevărat spectacol vizual. Zeci de mii de clujeni și turiști s-au adunat în centrul orașului pentru a se bucura de una dintre cele mai așteptate seri ale festivalului Zilele Clujului.
Show-ul a început cu un concert oferit de legendara trupă Compact, care a cântat cele mai cunoscute piese, făcând publicul să cânte și să danseze pe ritmul muzicii.
A urmat Delia, care a adus energie și culoare pe scenă printr-un show dinamic, completat de focuri de artificii, lumini spectaculoase și vocea sa inconfundabilă.
Momentul culminant al serii a fost spectacolul de drone, lasere și video mapping. Cerul Clujului a fost luminat de sute de drone care au desenat forme și simboluri, în timp ce clădirile istorice din jur au prins viață prin proiecții animate și jocuri de lumini impresionante.
Atmosfera a fost electrizantă, iar reacțiile publicului, pline de uimire și entuziasm.
Pe tot parcursul spectacolului de lumini și proiecții, publicul a fost purtat prin istoria și sufletul orașului printr-o serie de narațiuni menite să surprindă esența comunității clujene – povești despre oameni, despre locuri, despre visuri și tradiții.
O parte dintre aceste momente au fost rostite cu inconfundabila voce a marelui actor Florin Piersic, căruia i-a fost dedicat și un tribut emoționant. Publicul l-a aplaudat îndelung.
În continuarea serii, pe scenă urcă Subcarpați, una dintre cele mai aclamate trupe din România, aflată pentru prima dată în programul Zilelor Clujului.
Ultima zi a festivalului: regal folcloric și concerte în tot orașul
Duminică, începând cu ora 12:30, Piața Unirii găzduiește Regalul Folcloric, cu artiști îndrăgiți precum Aurel Tămaș, Valeria și Traian Ilea, Lucia Potra și Sava Negrean Brudașcu.
Concertele continuă și în alte zone ale orașului:
- Parcul Central: Patriciu Pop („Me and my piano”), Joyride (Tribute Roxette), Rebel Yell (Billy Idol Tribute Band) și ALTAR
- Piața Muzeului: Noblesse Quartet, Son de Napoca, Aminda & Roje, Semnal M (Acoustic Session)
- Strada Kogălniceanu: Genesis Dance Studio, Fana Vox, Mate Kozma, Ramona & Sax Show Orchestra, Be Right Band