EVENIMENT
Ce se întâmplă cu VOUCHERELE sociale. 63.000 au fost RETRASE. Anunțul ministrului Marcel Boloș
Vor fi modificări în acordarea voucherelor sociale în valoare de 50 de euro pe care persoanele aflate în sărăcie le vor primi de la Guvern, potrivit ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
Ministrul a anunțat că voucherele sociale, nu vor mai fi acordate pentru toate categoriile de beneficiari.
Ce se întâmplă cu voucherele sociale
Ministrul Marcel Boloș a precizat că, din punctul de vedere al Comisiei Europene, persoanele care au veniturile peste pensia minimă socială nu fac parte din categoria socială de sărăcie extremă.
Citește și: Începe distribuirea VOUCHERELOR de 50 de euro. Când și cum vor ajunge la BENEFICIARI. Anunțul ministrului Marcel Boloș
„Demersurile pentru ceea ce înseamnă prelungirea valabilității voucherelor sociale îl facem, dar cred eu că nu vor mai fi voucherele acordate pentru toate categoriile de beneficiari de până acum, adică cei care au veniturile peste pensia minimă socială sunt considerați, din punct de vedere al Comisiei, că nu fac parte din categoria socială de sărăcie extremă”, a spus Marcel Boloș.
Carduri retrase de la beneficiari
Ministrul fondurilor europene a precizat că familiile vulnerabile vor beneficia în continuare de vouchere sociale.
Întrebat despre faptul că vouchere au ajuns la persoane care nu-și declară veniturile, el a spus: „Pentru aceea am făcut verificarea, împreună cu ANAF. Sunt vreo 63.000 cărora le-am retras cardurile ca urmare a cumulării veniturilor”.
Sursa: Mediafax
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






