ACTUALITATE
(P) Ce șanse are Louis Munteanu să devină golgheterul Superligii, după transferul la CFR Cluj?
Louis Munteanu este cel mai scump transfer făcut de CFR Cluj în această vară, iar oficialii din Gruia își pun mari speranțe în el că va confirma așteptările. Atacantul cumpărat de la Fiorentina vine după două sezoane în care a marcat peste 10 goluri și speră să devină golgheterul campionatului.
Munteanu a arătat bine încă din primele meciuri la CFR Cluj și se anunță titularul postului de atacant în meciurile din campionat, mai ales că s-a plătit o sumă uriașă pentru el.
Atacantul s-a integrat deja excelent la CFR Cluj și simte că a făcut o alegere bună în momentul în care a refuzat oferta de la FCSB. Munteanu a arătat deja în partida cu Unirea Slobozia ce poate și a marcat două goluri superbe.

Poate fi el însă golgheterul primei ligi din România? Cei care doresc să mizeze pe acest lucru pot face un bet antepost la o cotă de 15.00 în acest moment. Ce-i drept, Munteanu este abia al zecelea favorit la câștigarea titlului de golgheter, în timp ce Daniel Bîrligea are șanse mult mai mari. Cotele la pariuri sportive sunt următoarele:
- Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova) – 3.50
- Daniel Bîrligea (CFR Cluj) – 7.00
- Denis Alibec (Farul) – 7.00
- Vladislav Blănuță (U Cluj) – 7.00
- Astrit Selmani (Dinamo) – 10.00
- Daniel Popa (FCSB) – 10.00
- Marius Ștefănescu (FCSB) – 10.00
- Florin Tănase (FCSB) – 10.00
- Darius Olaru (FCSB) – 12.00
- Dan Nistor (U Cluj) – 12.00
Transferul lui Louis Munteanu, în cifre
Louis Munteanu este cel mai scump transfer pe care CFR Cluj l-a făcut în ultimii ani. Pentru a-l cumpăra de la Fiorentina, ardelenii au plătit 2,8 milioane de euro. Comisioanele transferului au fost în valoare de 500 de mii de euro, bani care au ajuns la impresarii jucătorului. De asemenea, Louis Munteanu a primit 200 de mii de euro la semnătură.
În primul sezon la CFR Cluj, Louis Munteanu va avea un salariu de 400 de mii de euro pe sezon, fiind cel mai bine plătit jucător din Gruia. Suma va crește în următoarele sezoane: în al doilea sezon va fi de 450 de mii de euro pe an, în al treilea de 500 de mii de euro pe an, iar în ultimul de 600 de mii de euro pe an. Munteanu va primi în cei patru ani de contract 1.950.000 de euro. În total, „afacerea” Munteanu o costă pe CFR Cluj 5.450.000 de euro.
„Vreau să fiu mai bun decât anul trecut. Am început bine, sper să o țin tot așa. Băieții m-au primit bine, staff-ul, patronul, nu mai zic, toată lumea. Mă simt bine și am dat totul pentru echipă în seara asta. Vreau să fiu acolo din nou (n.r.- la națională), sper să ajung în curând. Nu mă interesează FCSB! Nu am putut să merg acolo. Așa cum am mai spus, n-am vrut să merg acolo și asta a fost!”, a spus Munteanu pentru DigiSport.ro.

Louis Munteanu vine după cel mai bun sezon al carierei
Atacantul în vârstă de 22 de ani, pe care mulți îl văd și la echipa națională în viitorul apropiat, a fost împrumutat în ultimul sezon la Farul. Aici, el a marcat 12 goluri în cele 34 de meciuri pe care le-a disputat, dintre care 5 în sezonul regulat și 7 în play-off. Anterior, în sezonul 2022/2023, el marcase de 10 ori în 29 de partide pentru Farul.
Având în vedere că se anunță titular la CFR Cluj în noul sezon, Louis Munteanu își propune să îmbunătățească aceste cifre și să fie viitorul golgheter al campionatului.
Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






