ACTUALITATE
Ce îi așteaptă pe antreprenori în 2025? Evenimentul toamnei la Cluj, dedicat antreprenorilor clujeni
Viorel Băltărețu, deputat USR de Cluj, organizează în 31 octombrie un nou eveniment dedicat antreprenorilor clujeni. De data aceasta, dezbaterea are în focus creșterile de taxe preconizate pentru 2025.
Alături de fostul antreprenor clujean, antreprenori și specialiști importanți în domeniul financiar, economic și social oferă strategii de adaptare la contextul economic problematic din anul următor: Dragoș Petrescu (Consiliul Director Romanian Business Leaders, membru în Boardul Concordia și Președinte City Grill Restaurants), Cristian Popa (Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României și fost Director de Investiții), Oana Țoiu (vicepreședintă a Camerei Deputaților, membră a Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială), Violeta Alexandru (deputată, fost ministru al Muncii și Protecției Sociale).
Îngrijorările antreprenorilor
“Angajații și angajatorii din mediul privat sunt îngrijorați – și pe bună dreptate – de modificările fiscale pe care le anticipează pentru 2025.
Guvernul pur și simplu nu mai are bani să finanțeze cheltuielile statului, așa că ne așteptăm ca toate taxele – de la TVA la impozitele pe salariu, de la taxele pe venituri la cele pe profit sau dividende – să crească.
Dar ar fi greșit să vedem aceste creșteri ca pe proverbialul drob de sare. Putem să oprim drobul să ne zdrobească veniturile și afacerile, votând neechivoc împotriva partidelor care tratează abuziv angajații și angajatorii din mediul privat.”
Pe agenda evenimentului se află teme precum:
• Impactul contextului politic național și al trendurilor din economia globală asupra antreprenorilor români
• Strategii de adaptare și dezvoltare pentru antreprenori
• Construcția unui business rezilient într-un context incert
• Lecții din crizele anterioare pentru o adaptare mai bună
Comportament abuziv al statului
Deputatul USR, care a lucrat în acest mandat la o serie de inițiative legislative pentru mediul privat, organizează întâlniri recurente cu oamenii de afaceri.
“Mă întâlnescperiodic cu antreprenorii români. Deja sunt afectați de creșterile de taxe din ultimii ani și de imprevizibilitate. Regimul fiscal se schimbă peste noapte.
Este un comportament abuziv al Statului.
În cazul în care 2025 aduce un nivel superior al taxării, urmează o inevitabilă contractare a sectorului privat, cu efecte de tip avalanșă în economia românească: prețuri mai mari la produse și servicii, mai puține locuri de muncă, mai puțini bani la buget”, a mai spus Băltărețu.
Cei interesați să participe sunt invitați să găsească detaliile relevante și formularul de înscriere aici: https://bitly.cx/antreprenoriat.
Evenimentul are loc la Platinia Conference Hall, de la ora 17:00.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
Senator Răzvan Ciortea (PSD Cluj): Lansez campania „Fii informat. Viitorul îți va mulțumi”, de prevenire a consumului de droguri
Senatorul PSD Cluj, Răzvan Ciortea, organizează joi, 21 noiembrie, la ora 15:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca campania „Fii informat. Viitorul îți va mulțumi”. Această inițiativă este mai mult decât un eveniment- este un angajament comun de a neproteja tinerii și familiile de pericolul tot mai prezent al consumului de droguri.
”Această problemă nu este doar despre statistici, este despre vieți reale, despre familii care au nevoie de sprijin și despre comunități care pot deveni mai puternice prin solidaritate și acțiune.
Adolescența este o perioadă plină de provocări, iar în aceste momente critice, un simplu „sunt aici” poate schimba destine. Nu e nevoie de judecată, ci de sprijin, înțelegere și deschidere. Noi, ca părinți, educatori și membri ai comunității, avem responsabilitatea de a le fi aproape și de a le arăta că există soluții și speranță
Campania „Fii informat. Viitorul îți va mulțumi” vine cu un program concret, structurat în trei direcții esențiale, pentru a răspunde nevoilor familiilor, tinerilor și comunității noastre:
1. Consultanță și terapie gratuită pentru familiile tinerilor consumatori, sesiuni de informare și conștientizare și înființarea unui centru non psihiatric de tratament, în parteneriat cu Narconon Sud Europa și alți specialiști în domeniu.
2. Programe de informare și conștientizare cu privire la pericolele reale ale consumului de substanțe care creează adicții în toate instituțiile de învățământ din țară, programe de sprijin și workshop-uri care au ca invitați persoane cu expertiză profesională recunoscută în domeniul adicțiilor.
3. Sporirea siguranței în școli, printr-un program anti-bullying și prin parteneriate încheiate cu autoritățile publice locale: multe studii demonstrează că există o corelație directă între bulliyng și consumul de substanțe interzise”, a spus Ciortea.
Un viitor mai sigur și informat pentru tinerii noștri
”Dragi clujeni, această campanie nu este doar despre prevenție – este despre speranță, sprijin și construirea unui viitor mai bun. Adolescenții noștri au nevoie de noi, iar noi, ca societate, avem datoria să le oferim șansa de a-și atinge potențialul, fără să fie împovărați de capcanele consumului de droguri.
Astfel, le putem arăta că, indiferent de situație, îi susținem și suntem alături de ei în lupta lor pentru un viitor mai bun. Să ne amintim că, uneori, un simplu „sunt aici” poate face minuni.
Vă invit să fiți alături, joi, 21 noiembrie, la ora 15:00, pentru a găsi împreună soluții și pentru a demonstra că împreună putem face diferența.
„Fii informat. Viitorul îți va mulțumi” este un apel la solidaritate. Este despre a fi acolo pentru tinerii noștri, despre a le oferi instrumentele necesare pentru a-și construi un viitor sigur și așa cum și-l visează”, a transmis Răzvan Ciortea.
EVENIMENT
FOTO. RMN-ul de la RAR Cluj. Verifică mașinile second hand pentru a fi sigure din punct de vedere tehnic pentru șoferii clujeni
Specialiștii de la Registrul Auto Român (RAR) Cluj pun la dispoziția clujenilor care vor să cumpere un autovehicul utilizat și vor să fie siguri că au luat o decizie corectă serviciul RAR eXpert, prin care se asigură o verificare amănunțită.
”Experiența ne-a arătat cât de vulnerabili pot fi unii cumpărători atunci când cred că au găsit autovehiculul mult așteptat și, pentru că nu au pregătirea de specialitate necesară, pot fi ușor păcăliți de cei care, cu rea credință, pun la vânzare mașini cu defecțiuni ascunse, cu kilometrajul modificat sau, și mai grav, cu probleme de identificare. Și uite așa, apar situațiile nefericite în care cumpărați mașini pe care nu le puteți folosi.
Centrul țării este o zonă în care ajung frecvent autovehicule importate din UE, iar acesta este motivul pentru care ne-am asumat și rolul de consultant oficial în materie de achiziții auto și considerăm că sfatul nostru și verificarea pe care o primiți la RAR pot cântări semnificativ la decizia de a cumpăra o mașină”, arată RAR Cluj.
Cum se face programarea la verificare
Pentru a beneficia de aceste servicii, puteți face extrem de simplu programare la RAR, fie telefonic în call-center (021.9672), fie pe site-ul nostru www.rarom.ro, unde trebuie să dați click pe butonul RAR eXpert, aflat pe prima pagină.
Prin efectuarea verificării RAR eXpert puteți afla și dacă mașina pe care vreți să o cumpărați a fost în trecut implicată în accidente ale căror reparații nu au fost făcute ca la carte și nu mai corespunde criteriilor de fabricație, dacă sunt probleme la geometria roților și la sistemele de frânare și direcție, insesizabile pentru necunoscători, dar care neremediate în timp pot face diferența între o manevră sigură și una cu riscuri.
Printre multe altele verificăm elementele de identificare, bazele de date cu vehicule date în urmărire, geometria caroseriei, toate sistemele vitale ale vehiculului și elementele care prezintă deformări, tăieturi sau suduri care ridică semne de întrebare.
Pe scurt, facem o radiografie a mașinii, un RMN și emitem un raport detaliat care poartă ștampila RAR. Testați-l, merită!”, au mai precizat reprezentanții RAR Cluj.
Tarife RAR eXpert
1. Tarif pachet 1 – IDENTIFICARE (elementele de identificare modificate, cazuri de mașini furate sau nepredate la leasing etc) – 270 lei
2. Tarif pachet 2 – STARE TEHNICĂ DETALIATĂ – 400 lei
Pachetele pot fi achiziționate și în mod individual.
EVENIMENT
Paszkany&Mureșan (CFR Cluj), acuzați de grup infracțional organizat. Pronunțarea sentinței, amânată de 19 ori de Tribunalul Cluj
Fostul patron al Clubului de Fotbal CFR 1907 Cluj, Paskany Arpad, și președintele clubului, Iuliu Mureșan, au fost trimiși în judecată în 2022, ca inculpați, de DIICOT Cluj, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care constituirea unui grup infracțional organizat, instigare la delapidare și delapidare, instigare la spălarea banilor și spălarea banilor, într-un dosar al cărui prejudiciu produs doar statului se ridică la aproape 7 milioane de lei, dar în total e vorba de 10 milioane de euro.
În dosar mai este acuzat și fostul cumnat al lui Paszkany, Szekernyes Karoly, având, de asemenea, statutul de inculpat, dar a fost citată, ca intimat, Coralia Panaite, de la Direcția Juridică a SRI, pentru a oferi răspusuri legate de implicarea instituției în instrumentarea acestui caz.
Infracțiuni cu duiumul
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Cluj la data de 16 august 2022, cei trei inculpați fiind trimişi în judecată pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
-Paszkany Arpad Zoltan – pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la delapidare, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, instigare la evaziune fiscală, în formă agravată și continuată, instigare la spălarea banilor, în formă continuată,
-Mureșan Iuliu Paul – pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infiacțional organizat, delapidare, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă agravată și continuată, spălare a banilor, în formă continuată
-Szekernyes Karoly – pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la delapidare, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, complicitate la evaziune fiscală, în formă agravată și continuată, spălarea banilor, în formă continuată.
Statul român, prejudiciat prin neplata impozitului pe profit
Statul Român, prin A.N.A.F.- D.G.R.F.P. Cluj, s-a constituit parte civilă cu suma totală de 6.857.532,99 lei, constând în impozit pe profit la care se vor adăuga accesoriile prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, calculate până la data plății efective, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat în perioada 2010—2013 pentru sursa impozit pe profit.
De asemenea, în dosar s-au mai constituit părți civile Mircea Timofte, în calitate de acționar persoană fizică la Clubul CFR Cluj, cu suma de 225.000 euro, SC Transilvania Construcții SA, în calitate de reprezentant al acționarului persoană juridică, cu suma de 450.000 euro și Gabriela Timofte, în calitate de acționar persoană fizică, cu suma de 225.000 euro.
SC Transilvania Construcții SA, controlată de soții Timofte, încearcă, astfel, recuperarea unui prejudiciu de aproape un milion de euro.
Pronunțarea sentinței, amânare după amânare
Magistrații Tribunalului Cluj nu au avut vreme timp de peste 2 ani să dea o soluție în acest caz.
Astfel, potrivit portalului instanțelor, în ianuarie 2023 a început sarabanda amânării cauzei din diverse motive, inclusiv pentru declasificarea unor documente ale SRI, ajungându-se la 11 astfel de amânări timp de un an până în februarie 2024.
Instanța urma să se pronunțe prima dată în martie 2024, iar de atunci au avut loc nu mai puțin de 19 amânări, următorul termen fiind stabilit pentru data de 21 noiembrie 2024.
Ce au descoperit procurorii DIICOT Cluj
În vara anului 2016, DIICOT Cluj anunța că s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpaţilor Paszkany Arpad Zoltan, la acea dată acţionar majoritar la Clubul CFR 1907 Cluj, şi Mureșan Iuliu Paul, fostul preşedinte al Clubului CFR 1907 Cluj, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată.
Procurorii au reţinut că în perioada 2008 – 2013, persoane din cadrul societăţii comerciale care deţin clubul de fotbal CFR 1907 Cluj, cu atribuţii de gestiune sau administrare a sumelor clubului, şi-au însuşit suma totală de aproximativ 10 milioane euro din patrimoniul SCS Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA.
”Se reţine faptul că inculpatul Mureșan Iuliu Paul a avut calitatea de administrator al clubului, iar faptele reţinute în sarcina acestuia au avut ca principal beneficiar pe inculpatul Paszkany Arpad Zoltan.
Bani virați la off-shore-uri din Cipru şi Seychelles, controlate de Paszkany
S-a reţinut că activitatea infracţională a fost săvârşită prin intermediul mai multor entităţi rezidente şi nerezidente (firme off-shore din Cipru şi din Seychelles) controlate faptic de către inculpatul Paszkany.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că firmele off-shore au fost folosite pentru prestarea unor servicii de consultanţă şi intermediere în domeniul sportiv cu cu privire la care există suspiciuni de fictivitate (privind transferul unor jucători de la club, optimizarea activităţii echipei şi altele) ori care au executat debite faţă de clubul sportiv provenind din cesiuni de creanţă suspecte.
Faptele au fost îndreptate asupra elementelor patrimoniale ale Clubului provenite din primele încasate cu titlu de bonus de calificare directă în grupele Champions League oferite de UEFA.
Totodată, s-a reţinut că membrii grupului au evidenţiat în actele contabile ale ale SCS Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale ori au evidenţiat operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale privind suma totală de aproximativ 10 milioane de euro”, arăta DIICOT.
EDUCATIE
20 de școli și grădinițe din Cluj primesc bani pentru prevenirea violenței și bullying-ului. Ce activități vor face
20 de școli și grădinițe din județul Cluj au câștigat finanțare din partea Ministerulul Educației pentru a pune în practică proiecte de prevenire a violenței, infracțiunilor și bullying-ului.
Este vorba de 95.000 de lei, bani care vor fi folosiți pentru concursuri tematice, teatru forum sau campanii, dar și pentru formarea cadrelor didactice.
20 de școli și grădinițe din Cluj primesc bani pentru prevenirea violenței și bullying-ului. Ce activități vor face
Proiectele educaționale menite să prevină comportamentele agresive în rândul elevilor și care propun un management eficient al cazurilor de violență și al altor situații corelate contextual formelor de violență verbală, fizică și psihologică-bullying, au fost propuse de școlile din Cluj în cadrul celei de a II-a ediții a Programului național „Împreună prindem curaj”, o inițiativă a Ministerului Educației.
Unitățile școlare clujene au propus activități educaționale adecvate nevoilor preșcolarilor și elevilor. Astfel, vor fi organizate pentru copii teatru forum, concursuri tematice, campanii de conștientizare și sensibilizare, dar și vizite de studiu și întâlniri tematice.
Vor fi organizate și activități de formare pentru cadrele didactice privind managementul și rezolvarea conflictelor, activități de învățare între egali și de creștere a coeziunii claselor, grupuri de sprijin pentru elevii implicați în situații de violență, dar și ateliere cu părinții, potrivit reprezentanților Inpectoratului Școlar Cluj.
Șefa IȘJ Cluj: ”Violența în mediul școlar are consecințe multiple și profunde”
Cele 20 unități de învățământ preuniversitar din județul Cluj, ale căror proiecte educaționale au fost declarate câștigătoare de către comisia de evaluare constituită la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Cluj vor beneficia de o finanțare în valoare totală de 95.000 de lei.
„Ținând cont de faptul că violența în mediul școlar are consecințe multiple și profunde, în ceea ce privește dezvoltarea socio-emoțională a elevilor, dar și performanțele școlare ale acestora, proiectele propuse de unitățile de învățământ preuniversitar clujene încurajează intensificarea colaborării între instituții cu competențe privind reducerea comportamentelor indezirabile în rândul elevilor, cooptarea părinților în activitățile educative extrașcolare și creșterea siguranței și a securității în mediul școlar, știut fiind faptul că un climat sigur, primitor și de susținere în mediul școlar se realizează cu participarea tuturor actorilor implicați în procesul de educație”, a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
Școlile și grădinițele care vor implementa astfel de programe
Unitățile de învățământ preuniversitar din județul Cluj care vor implementa proiecte de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar, în perioada decembrie 2024 – mai 2025:
- Centrul Școlar pentru Educație Inclusivă „Miron Ionescu” Cluj-Napoca;
- Școala Gimnazială „Avram Iancu” Câmpia Turzii;
- Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Câmpia Turzii;
- Școala Gimnazială Geaca, com. Geaca;
- Liceul Tehnologic de Transporturi „Transilivania” Cluj-Napoca;
- Școala Gimnazială „Ioan Opriș” Turda;
- Școala Gimnazială „Traian Dârjan” Cluj-Napoca;
- Liceul Teoretic „Octavian Goga” Huedin;
- Colegiul Tehnic „Ana Aslan” Cluj-Napoca;
- Grădinița cu Program Prelungit „Licurici” Cluj-Napoca;
- Liceul Teoretic „Dumitru Tăuțan” Florești;
- Școala Gimnazială Specială Huedin;
- Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” Cluj-Napoca;
- Școala Profesională Poiana Turda;
- Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu” Cluj-Napoca;
- Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Copiilor” Cluj-Napoca;
- Grădinița cu Program Prelungit „Prichindeii Veseli” Huedin;
- Grădinița „Magic Land One” Cluj-Napoca;
- Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca;
- Școala Profesională Răscruci.
Foto: pixabay.com