CULTURA
Ce entități primesc finanțare nerambursabilă de la CJ Cluj? Cea mai mare sumă, peste 3 milioane de lei, merge la Culte
Sute de asociații primesc și anul acesta finanțare nerambursabilă de la Consiliul Județean Cluj. Cea mai mare sumă, peste 3 milioane de lei, este alocată parohiilor din județ.
Consiliul Județean Cluj sprijină activitatea a sute de ONG-uri, asociații și parohii din județ, prin finanțări nerambursabile în valoare de aproape 6 milioane de lei. Cea mai mare parte din sumă merge spre Culte (3 milioane de lei), Sport (un milion de lei) și de Cultură și Tineret (câte 900.000 de lei fiecare).
Listele urmează să fie aprobate în ședința Consiliului Județean de luni, 29 aprilie.
Peste 3 milioane de lei pentru Culte
Potrivit documentelor publicate pe site-ul forului județean, suma de 3.050.000 lei alocată pentru Culte se împarte astfel:
- Ortodox – 2.210.000 lei;
- Reformat – 375.150 lei;
- Romano-Catolic – 151.935 lei;
- Greco-Catolic – 129.600 lei;
- Penticostal – 87.000 lei;
- Baptist și Adventist – 60.235 lei;
- Unitarian – 35.380 lei.
Peste un milion de lei pentru cluburile de fotbal din județ
Suma de 1.050.000 lei este alocată anul acesta de Consiliul Județean sectorului Sport. Cele mai mari sume merg spre Clubul Sportiv Universitatea Cluj și Asociația Club Sportiv U-BT Cluj – câte 100.000 lei. Asociația Sportivă Fotbal Club Universitatea Cluj primește 80.000 lei.
Sume considerabile mai primesc și Academia de fotbal Luceafărul Cluj-Napoca (35.000 lei), Clubul Sportiv Luceafărul Cluj-Napoca (35.000 lei) și Asociația Club Sportiv „Academia de Fotbal Viitorul Cluj” (35.000 lei).
Cinematica TIFF, Festivalul Dumitru Fărcaș și Jazz in the Park, în topul alocărilor pentru Cultură
Consiliul Județean Cluj alocă 900.000 de lei pentru evenimente din sectorul cultural. Cele mai mari sume merg spre Cinemateca TIFF – 25.000 lei, Festivalul Dumitru Farcaș – 25.000 lei, Jazz in the Park, editia a XII-a – 20.000 lei și Zilele Culturale Maghiare din Cluj – Ediția a XV-a – 20.000 lei.
Printre evenimentele cu cele mai mari alocări se mai numără Festivalul Național de teatru pentru elevi „Cezara” Ediția I (16.500 lei), Lecții din trecut pentru prezent și viitor Colegiul Național Emil Racoviță (15.000 lei) și Zilele Maghiare din țara Călatei (15.000 lei).
Aceeași sumă – 900.000 de lei – este alocată și pentru domeniul Tineret. Cele mai mari finanțări merg spre Olimpiada satelor din România (16.500 lei), FC Unirea Dej – Juniorii de azi, Campionii de mâine (20.000 lei) și Concursul Interjudețean de matematică „Marian Țarină” Colegiul Național „Emil Racoviță” (13.000 lei).
Consiliul Județean Cluj a înregistrat până în 15 martie cererile pe proiectele finanțate din fonduri nerambursabile, fiind înregistrat un adevărat record.
Astfel, au fost înregistrate aproximativ 970 de cereri pentru toate cele patru domenii de interes, respectiv culte, cultură, tineret și sport, sumele solicitate fiind de aproape 75 de milioane de lei față de un fond total alocat de doar 6 milioane de lei.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






