Șeful Cancelariei premierului, clujeanul Mircea Abrudean, a declarat în emisiunea ”Convorbiri provinciale” realizată de Cluj24 că prim-ministrul Nicolae Ciucă este un mare patriot. ”Șeful Cancelariei este...
Cei care doresc să călătorească cu trenurile Intercity vor avea la dispoziție o întreagă bibliotecă pe parcursul călătoriei, scrie Alba24.ro. CFR Călători pune la dispoziția acestora,...
Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, polițiștii și-au intensificat acțiunile specifice sezonului materialelor pirotehnice. Cu ocazia operațiunii „Foc de artificii”, aceștia au confiscat la Cluj peste...
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca sărbătorește, în acest an academic, 150 ani de învățământ medical universitar la Cluj. În cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele...
Un bărbat urmărit de polițiști după ce a înșelat un bătrân de 80 de ani prin metoda „accidentul” a murit în weekend după ce s-a răsturnat...
Consiliul Local s-a întrunit luni în ședință extraordinară pentru a vota achiziția sediului Băncii Comerciale Române (BCR) de pe strada Barițiu. Primăria are drept de preemțiune...
Pompierii au fost solicitați să intervină, luni la prânz, la un incendiu semnalat de senzorii montați în incinta liceului „George Coșbuc” din Cluj-Napoca. În urma verificărilor...
Meteorologii prognozează trei zile friguroase la începutul acestei săptămâni. Aerul rece se va simți până miercuri inclusiv, după care din 15 decembrie vremea se va încălzi...
Lucian Bode, ministrul de Interne al României, a transmis o scrisoare deschisă către omologul său austriac, Gerhard Karner, în care și-a exprimat indignarea cu privire la...
Sute de pasageri români, printre care și mulți clujeni, sunt blocați de peste 10 ore pe Aeroportul Luton din Londra, deoarece cursele companiei Wizz Air nu...
Dan Petrescu consideră că golul egalizator al Botoșaniului, marcat în prelungirile partidei, a fost validat în mod eronat. CFR Cluj a remizat în Moldova, 1-1 și...
În prag de sărbători, echipa ”Donează sânge, fii erou!” invită donatorii la Centrul de Transfuzie Sanguină, situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 18, între orele 7:30-13:30,...
Bucureşti, 11 dec /Agerpres/ – Meciurile din etapa a 20-a a Superligii de fotbal au loc de vineri până miercuri. Rezultat: Vineri 9 decembrie ACS Sepsi...
Raportul euro/leu a avut o evoluție stabilă pe parcursul săptămânii trecute, cursul mișcându-se într-un culoar de circa un ban, fără ca piața să fie influențată de...
CFR Cluj a avut meci, duminică seara, cu FC Botoșani, într-un meci din etapa a 20-a a Superligii la fotbal. După înfrângerea usturătoare suferită sâmbătă de...
Universitatea Cluj a întâlnit, duminică, pe UTA, colega de suferință, într-un meci din etapa a 20-a a Superligii la fotbal. Înaintea acestei partide, „U” ocupa locul...
Mai mulți locuitori din Dej cer Primăriei și primarului Costan Morar înființarea unei treceri de pietoni pe strada Baia Mare din municipiul ca o măsură de...
Oana Boc, soția primarului Clujului, Emil Boc, a fost admisă ca membru al Uniunii Scriitorilor Cluj, aceasta fiind o poetă cu 3 cărți publicate până în...
Un bărbat de 30 de ani a fost arestat pentru sâvârşirea mai multor infracţiuni rutiere. „La data de 9 decembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au...
Polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au dispus în 9 decembrie reținerea un bărbat de 30 de ani, din Cluj-Napoca, cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de...