EDUCATIE
FOTO. 150 ani de învățământ medical universitar la Cluj. „Excelența”, premiată la UMF „Iuliu Hațieganu”

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca sărbătorește, în acest an academic, 150 ani de învățământ medical universitar la Cluj.
În cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2022, a avut loc Gala Premiilor Universității, în cadrul căreia au fost premiate performanţele şi realizările deosebite din ultimul an ale cadrelor didactice și cercetătorilor.
150 ani de învățământ medical universitar la Cluj. „Excelența”, premiată la UMF „Iuliu Hațieganu”
Evenimentul, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, a debutat cu mesajul rectorului, în cadrul căruia, prof. dr. Anca Dana Buzoianu a prezentat cele mai importate rezultate și succese ale universității din anul 2022.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca se remarcă și în acest an în topul celor mai bune universități din țară, atât în cadrul ranking-urilor internaționale, cât și în metaranking-ul universitar național, realizat de Ministerul Educației, unde se situează pe locul 4.
Activitatea didactică s-a desfășurat cu prezența fizică a studenților, punând accent pe pregătirea practică a acestora, pentru a recupera ceea ce s-a pierdut în pandemie și pentru a forma specialiști buni, aceasta fiind cea mai importantă parte a misiunii academice.
”În anii care urmează, datorită construirii noilor unități sanitare proiectate: Spitalul Regional de Urgență, Spitalul Pediatric monobloc, Centrul de neurochirurgie și Centrul de transplant, avem datoria și responsabilitatea să formăm specialiștii care vor lucra în aceste spitale, pregătiți la standardele internaționale pe care trebuie să le aibă profesioniștii din sănătate astăzi.
Este motivul pentru care am crescut cu 50% cifra de școlarizare la programul de studiu Asistență Medicală Generală și cu 15% la programul Medicină”, a transmis rectorul universității, prof. dr. Anca Dana Buzoianu.
Proiecte de 5,7 milioane de euro derulate de UMF în acest an
În decursul anului 2022, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a gestionat un număr de 125 de proiecte, cu o valoare totală de aproape 27 milioane de euro. Dintre acestea, 46 de proiecte au fost câștigate în decursul acestui an, cu o valoare totală de 5,7 milioane de euro. S-au publicat 945 de articole în reviste ISI, cu un factor de impact total de 4.360.
Adaptarea și modernizarea infrastructurii didactice și a organizării administrative au devenit obiective importante în strategia de dezvoltare a universității.
Lucrările de investiții executate pe parcursul anului 2022, pentru îmbunătățirea condițiilor din clădirile aflate în patrimoniul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, au fost realizate cu scopul de a crește nivelul serviciilor educaționale oferite de universitate, precum și calitatea vieții studenților pe toată perioada studiilor.
Premiile Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
În cadrul ceremoniei de acordare a premiilor universității, anul acesta au fost acordate, în premieră, premiile pentru Performanță medicală, medicilor care s-au evidențiat prin activități inovative și contribuții substanțiale la sănătatea pacienților.
Astfel, pentru domeniul chirurgical, au fost premiați: conf. dr. Florin Elec, din partea Institutulului Clinic de Urologie și Transplant Renal, care s-a remarcat prin tehnica chirurgicală de autotransplant renal cu recoltarea în manieră minim-invazivă, laparoscopică a rinichiului, respectiv chirurgia oncologica ex-vivo cu autotransplantarea rinichiului, ambele realizate în premieră în țara noastră și conf. dr. Cristina Petrișor, din partea Spitalului Clinic Județean de Urgență, pentru evoluția Secției ATI I din cadrul spitalului de la începutul pandemiei COVID-19, inclusiv procedurile complexe derulate (ventilația mecanică, epurarea continuă extra-renală, oxigenarea extra-corporeală, plasmafereze), precum și contribuția la programul de certificare în etica cercetării biomedicale.
În domeniul medical, a fost premiat șef lucr. dr. Horia Roșianu, din partea Institutului Inimii, secția Cardiologie intervențională, pentru implantarea primelor stimulatoare cardiace fără sondă din Romania, a primelor defibrilatoare subcutanate din Transilvania, respectiv procedura de implanatare minim invazivă a stenturilor vaselor mari.
În domeniul laborator/paraclinic, premiul a fost acordat conf. dr. Manuela Lenghel, din partea Spitalului Clinic Județean de Urgență, secția Imagistică, pentru dezvoltarea tehnicii RMN de administrare a substanței de contrast în dinamică în analiza multiparametrică pentru formațiuni tumorale (oferă date despre perfuzia si vascularizația țesuturilor tumorale, cu o evaluare cantitativă a vascularizației si permeabilității tumorale; crește acuratețea diagnostică și optimizează prognosticul si managementul pacientului, mai ales în cazul celor oncologici).
Facultatea de Medicină, reprezentată de decanul facultății, doamna prof. dr. Șoimița Mihaela Suciu, a acordat următoarele distincții:
- Premiul „Victor Papilian” – Discipline fundamentale: Conf. dr. Daniel Corneliu Leucuța – Disciplina Informatică și Biostatistică Medicală
- Premiul „Octavian Fodor” – Discipline medicale: Prof. dr. Simona Rednic – Disciplina Reumatologie
- Premiul „ Ion Chiricuţă” – Discipline chirurgicale: Conf. dr. Florin Graur – Disciplina Chirurgie III
- Premiul pentru excelenţă didactică: Pentru elaborarea Culegerii de Teste pentru pregătirea examenului de rezidențiat – domeniul medicină: prof. dr. Olga Hilda Orășean, prof. dr. Petru Adrian Mircea, prof. dr. Daniela Fodor
- Premiul de excelență în cercetarea științifică: Șef. lucr. dr. Ștefan Lucian Popa – Disciplina Medicală II
Facultatea de Farmacie a decernat patru premii, prin prof. dr. Geanina Crișan, decanul facultății și prorector prof. dr. Radu Oprean:
- Premiul „Teodor Goina”: Prof. dr. Mihai Lucaciu, disciplina Fizică farmaceutică-biofizică și Prof. dr. Valentin Zaharia, disciplina Chimie organică
- Premiul pentru excelenţă didactică: Prof. dr. Cristina Mogoșan – disciplina Farmacologie, Fiziologie, Fiziopatologie
- Premiul de excelență în activitatea științifică: Șef lucr. dr. Mihaela Tertiș – disciplina Chimie Analitică și Analiză Instrumentală
Facultatea de Medicină Dentară a oferit anul acesta patru distincţii, care au fost înmânate de către decanul facultăţii, conf. dr. Cristian Dinu și prorector prof. dr. Mihaela Băciuț:
- Premiul „Gheorghe Bilaşcu”: Prof. dr. Mîndra Eugenia Badea – disciplina Prevenție în Medicina Dentară
- Premiul „Iulia Chira” pentru excelență în activitatea didactică: Prof. dr. Smaranda Buduru și colectivul disciplinei de Protetică Dentară
- Premiul de excelență în activitatea științifică: Șef lucr. dr. Oana Almășan – disciplina Protetică Dentară
La categoria Premiile Universității, pe lângă premiile pentru Performanță Medicală, au mai fost acordate alte cinci distincții:
- Premiul „Manuela Gozariu Le Bars”, pentru primul autor al lucrării cu cele mai multe citări în cei trei ani precedenți anului în care se acordă premiul, conform WoS Clarivate core collection: dr. Cornelia Braicu, Cercetător științific 1, la Centrul de Genomică Funcțională, Biomedicină și Medicină Translațională.
- Premiul „Ion Baciu” pentru cea mai bună teză de doctorat din anul universitar 2021-2022 a fost acordat domnului dr. Tudor-Ioan Mocan, pentru teza „Diagnostic, prognostic și tratament în carcinomul hepatocelular”, conducător de doctorat prof. dr. Zeno Spârchez.
- Premiul pentru administrație a fost acordat doamnei Adriana Roșu, șef serviciu Relații Internaționale, pentru implicarea deosebită în organizarea celor opt ediții ale seminarelor de integrare pentru studenții internaționali din anul I.
- Premiul pentru responsabilitatea socială a fost acordat doamnei prof. dr. Cristina Iuga, directorul Centrului de Cercetări pentru Medicină Avansată – MedFUTURE, care a reușit creșterea gradului de utilizare a infrastructurii de cercetare cu 300% în doar un an, contribuind astfel la furnizarea de noi produse și servicii de sănătate care aduc beneficii economiei și populației României.
Marele Premiu „Iuliu Haţieganu” i-a fost acordat, de către rectorul universității, prof. dr. Valentin Muntean în semn de recunoaștere a activității științifice, educaționale și profesionale desfășurate, prin care a contribuit la creșterea vizibilității și a prestigiului internațional al universității.
Prof. dr. Nicolae Miu și prof. dr. Marius Bojiță, omagiați de UMF
În cadrul evenimentului, au fost omagiați, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, doi importanți membri ai comunității academice, care au contribuit la dezvoltarea școlii medicale clujene: prof. dr. Nicolae Miu – medic pediatru și fost prodecan al Facultăţii de Medicină, prorector didactic al universității, apoi, între 2000-2008, decanul Facultății de Medicină, respectiv prof. dr. Marius Traian Bojiță, fost decan al Facultății de Farmacie, prorector și apoi rector al universității, între anii 2000-2008.
„Este extrem de important ca o universitate să îşi recunoască şi să își răsplătească valorile. Realizărilor colegilor noştri ne onorează şi totodată constituie brandul universității noastre. Imaginea, performanța, competitivitatea și recunoașterile de înalt nivel ale universității sunt rezultatul implicării şi muncii depuse de fiecare membru al comunității noastre academice.
Fiecare dintre noi jucăm un rol important în evoluția școlii medicale clujene și nu există limite pentru următorul secol al acesteia, dacă îi inspirăm, la rândul nostru, pe alții să facă la fel”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
Zilele UMF „Iuliu Haţieganu”, un eveniment cu tradiție, se desfășoară la fiecare final de an. Timp de o săptămână, se organizează o serie amplă de evenimente științifice, educaționale, sociale și artistice, la care este invitată să participe întreaga comunitate academică. În 2022, Zilele UMF „Iuliu Haţieganu” au avut loc între 5 și 9 decembrie.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Uniunea Europeană intenționează să introducă noi reguli pentru a spori siguranța în trafic. Dacă un șofer rămâne fără permis într-o altă țară, el nu va mai putea conducea nici în țara de rezidență, sună cea mai importantă dintre ele.
Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au ajuns la un acord cu privire la mai multe reguli care urmează să fie implementate în perioada următoare privind siguranța rutieră, scrie GSP.
Atenție, ȘOFERI! UE introduce noi REGULI pentru a spori SIGURANȚA în trafic
Plecând de la faptul că aproximativ 20.000 de oameni mor anual în accidente rutiere, membrii Parlamentului European au decis să adopte o serie de noi măsuri pentru ca viitori șoferi să fie mai bine pregătiți și să fie cât mai conștienți de pietoni, bicicliști, copii și alți participați vulnerabili la trafic.
Astfel, pentru a obține carnetul de conducere, un viitor șofer trebuie învețe despre consecințele utilizării telefonului, despre riscul produs de unghiul mort, despre sistemele care ajută la condus, despre deschiderea portierelor în siguranță și despre condusul pe zăpadă și pe carosabil alunecos.
Mai mult, șoferii începători vor fi supuși unor reguli mai stricte în primii doi ani de la obținerea permisului, în ceea ce privește condusul sub influența alcoolului sau a drogurilor. Mai mult, UE va încuraja statele să aibă zero toleranță față de șoferii care conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor.
Aplicație pentru permis
În următorii ani, până în 2030, statele UE trebuie să implementeze permisul de conducere digital, care va fi disponibil într-o aplicație pentru smartphone. Șoferii pot opta și pentru varianta clasică de permis, ambele având aceeași valoare în fața autorităților.
În prezent, dacă un șofer rămâne fără permis într-o altă țară, el poate conduce în continuare restul țărilor. De exemplu, dacă un șofer român rămâne fără permis în Italia, el poate conduce în continuare în România sau în alte țări. Dar asta se va schimba în anii următori.
Noua lege va impune suspendarea permisului în orice țară, nu doar în cea care s-a săvârșit infracțiunea, țările UE fiind obligate să se anunțe între ele dacă un șofer încalcă legea și îi este suspendat carnetul.
Noile reglementări trebuie să fie adoptate de Parlamentul European şi de Consiliul UE, dar va fi o simplă formalitate. Apoi, fiecare țară va trebui să înceapă să implementeze noua legislație.

Începutul acestei săptămâni a fost de bun augur pentru moneda națională, care a scăzut marți la 4,9754 lei, minim al ultimelor două luni, pe fondul majorării ofertei comerciale.
La jumătatea acestei săptămâni, leul a revenit pe scădere. Atrage atenția volatilitatea cotațiilor, care au atins pentru scurt timp un vârf de 4,9805 lei, care a fost contrabalansat de o scădere rapidă până la 4,975 lei. Aceasta a făcut ca media să urce la 4,9761 lei, față de 4,9769 lei, miercurea trecută.
ANALIZĂ. Euro ar putea CREȘTE peste un an la 5,10 lei
Majoritatea participanților la sondajul realizat în februarie de către CFA România anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. În cazul orizontului de șase luni valoarea medie a anticipaţiilor a fost de 5,0306 lei/euro, iar a celui de 12 luni cursul mediu anticipat a fost de 5,1015 lei/euro.
Aceste valori anticipate sunt cu circa 5 bani mai mici decât cele de la sondajul realizat în ianuarie, un semn pozitiv pentru perspectivele cursului euro/leu. Reamintim că bugetul de stat a fost calculat pe baza medii anuale de 5,01 lei/euro, așa cum a fost anticipat de Comisia de Prognoză în proiecția sa din decembrie 2024.
Dobânzile interbancare au de la începutul lui martie o evoluție deosebit de stabilă, după ce piața s-a obișnuit cu nivelul mai scăzut al lichidității, care a adus creșteri în primele două luni ale anului.
„În urmă cu o săptămână euro a atins un vârf de 1,0955 dolari”
Miercuri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a stagnat la 5,91%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la la 5,98%, iar cel la 12 luni a coborât de la 6,07 la 6,06%.
În urmă cu o săptămână euro a atins un vârf de 1,0955 dolari, maximul ultimelor patru luni, după care a intrat pe o pantă descendentă la care au contribuit, în principal, marcările de profit. Miercurea aceasta, euro fluctua între 1,0778 și 1,0803 dolari, iar media monedei americane a urcat la 4,6113 lei, față de 4,5865 lei, în ședința de luni.
Politicile trumpiste de majorare a taxelor vamale la importuri au început să erodeze rolul major al dolarului în fluxul valutar mondial și de principală monedă de rezervă pentru băncile centrale. Iar acest proces se va amplifica în perioada următoare, odată cu decizia multor investitori de a ieși din piața americană și „exportarea” capitalurilor în zona euro, dar și în China. În prezent, euro reprezintă circa un sfert din rezervele valutare globale, iar aceasta s-a văzut și în aprecierea rapidă a monedei unice, care a recuperat pierderile suferite după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din Statele Unite.
„Prețul gramului de aur a urcat de la 446,9489 lei la 448,2116 lei”
Nivelul mai ridicat al aversiunii față de risc a majorat plasamentele în moneda elvețiană care s-a apropiat de pragul de 0,95 franci/euro, astfel că media ei a crescut miercurea aceasta la 5,2163 lei. Lira sterlină a avut, la rândul ei, o evoluție apreciativă consecință a menținerii de către Banca Angliei a ratei de referință la 4,5% iar cursul de la jumătatea acestei săptămâni a fost stabilit la 5,9508 lei.
Prețul gramului de aur a urcat de la 446,9489 lei la 448,2116 lei, evoluție datorată aprecierii monedei americane, în timp ce metalul galben fluctua între 3.013,40 și 3.032,40 dolari/uncie.
Bitcoin își consolida câștigurile și urca la 87.083 88.925 dolari iar ethereum la 2.044 – 2.078 dolari.
Radu Georgescu
ADMINISTRAȚIE
Asfalt, trotuare și iluminat public modern pe o stradă pietruită din Cluj-Napoca. Investiție de 8,6 milioane de lei

Strada Hameiului din carteirul Mănăștur va fi modernizată printr-o investiție a administrației locale de 8,6 milioane de lei. Proiectul de hotărâre ajunge pe masa consilierilor locali în ședința de joi, 27 martie.
Strada Hameiului din cartierul Mănăștur urmează să fie modernizată complet. Proiectul, în valoare de 8,6 milioane de lei (inclusiv TVA), prevede asfaltarea carosabilului, construirea de trotuare, amenajarea de spații verzi și instalarea unui sistem modern de iluminat public cu LED. Finanțarea va fi asigurată din bugetul local.
Ce presupune proiectul?
Lucrările de modernizare vor transforma strada neasfaltată într-o arteră modernă, facilitând fluidizarea traficului și sporind siguranța pietonilor. Intervențiile vizează:
- Asfaltarea unei suprafețe de 2.370 mp de carosabil
- Construirea a 862 mp de trotuare
- Amenajarea a 511 mp de spații verzi
- Lucrări de consolidare pe o distanță de 160 de metri
Modernizarea va dura 8 luni, dintre care 4 luni pentru proiectare și 4 luni pentru execuție.
Locuitorii străzii Hameiului au reclamat în repetate rânduri starea precară a străzii, inclusiv lipsa asfaltului și a iluminatului public. Aceștia au făcut sesizări pe platforma MyCluj și au solicitat intervenția autorităților prin interpelări în ședințele Consiliului Local Cluj-Napoca.
23 străzi vor fi modernizate în 2025
Aceasta este una dintre cele 23 de străzi incluse în planul de modernizare al municipiului Cluj-Napoca pentru 2025, finanțat cu 20 de milioane de euro.
Pe lista străzilor care vor intra în reabilitare se numără:
- Strada Rubinului
- Strada Piezișă
- Strada Liviu Munteanu
- Viile Dâmbul Rotund
- Strada Haller Károly
- Strada Arțarului
- Strada Hameiului
- Strada Alexandru Davila
- Strada Alexandru Donici
- Strada Septimiu Severus
- Strada Ciucea
- Strada Lipova
- Strada Silvaniei
- Strada Radu Tudoran
- Strada G. V. Bibescu
- Strada Pomet
- Strada Bărc I
- Zona Piața 14 Iulie, cu străzile Sigismund Toduță, Traian Grozăvescu, George Enescu
- Strada Uliului și strada Vânătorului – cu consolidări
Prin aceste investiții, administrația locală își propune să îmbunătățească infrastructura orașului, oferind condiții mai bune pentru locuitorii din cartiere.

CNAIR informează utilizatorii rețelei rutiere din administrare că joi, 27.03.2025, în intervalul orar 00:00 – 04:00, sunt programate unele lucrări de mentenanță ale SIEGMCR.
Din acest motiv, au precizat reprezentanții instituției, emiterea rovinietelor și peajelor poate fi îngreunată/întreruptă pentru perioade scurte de timp.
CNAIR: Rețeaua intră, joi, în MENTENANȚĂ. Emiterea ROVINIETELOR, îngreunată
”Reamintim utilizatorilor rețelei rutiere din administrare faptul că rovinieta poate fi achiziționată în avans, cu până la 30 de zile înainte de data de început a valabilității, iar peajul poate fi achitat până cel târziu la ora 24:00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea” a precizat CNAIR.