Persoanele care au învățat o meserie prin practică, acasă, la locul de muncă sau în străinătate, vor putea obține o calificare recunoscută oficial, fără a fi...
Ministrul Educației, Daniel David, s-a întâlnit luni cu reprezentanții celor trei mari federații sindicale din învățământ, în contextul protestelor declanșate în sistemul educațional încă de săptămâna...
400 de elevi de ciclul primar, din familii cu venituri reduse, primesc ghiozdane și rechizite gratuite, anunță primarul Emil Boc. Acesta a postat pe paginile de...
Ministrul Educației, Daniel David, a trasmis un mesaj sindicatelor din Educație și a spus că o eventuală grevă a profesorilor în luna septembrie „nu poate aduce...
Cluj-Napoca va găzdui, în premieră în România, Congresul Internațional de Speologie, cel mai prestigios eveniment global dedicat științei peșterilor și explorării subterane. Decizia a fost luată...
Emoție, solemnitate și mândrie au marcat astăzi curtea Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca, unde 298 de elevi ai instituției au depus jurământul...
În plină criză din sistemul educațional românesc, marcată de proteste ample ale sindicatelor profesorilor, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, se află în concediu de odihnă....
Situație explozivă în învățământ. Profesorii care protestau în stradă pentru a doua zi tocmai au aflat, joi, de la ministrul Educației, Daniel David, că nu mai...
Nemulțumirile din sistemul de învățământ se amplifică. Profesorii, inclusiv din Cluj, continuă să protesteze și azi în fața Ministerului Educației, cerând anularea măsurilor de austeritate și...
Județul Cluj a înregistrat o promovabilitate de 88,56 %, la Titularizare, concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2025, după...
Zi de sărbătoare în comunitatea academică din Cluj-Napoca. Emil Burzo, președinte de onoare al Filialei Cluj a Academiei Române și figură marcantă în fizica românească, sărbătorește...
Peste 150 de membri ai sindicatelor din Educație, inclusiv din Cluj, pichetează sediul Ministerului Educației miercuri dimineață, nemulțumiți de adoptarea Legii nr. 141/2025, așa numita „lege...
74 de elevi de etnie romă au fost admiși la liceu în județul Cluj. Cea mai mare medie de admitere este 9,55, iar cea mai mică...
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională „Alma Mater” solicită public demisia ministrului Educației și Cercetării, Daniel David,...
Profesorii sunt îndemnați de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) să nu revină la școală dacă sunt chemați din concediul de odihnă și să nu participe...
BAC-ul de toamnă începe peste o săptămână. Absolvenții de liceu din promoția curentă sau promoțiile anterioare vor putea să susțină examenul sau uele probe pe care...
Miruna Ursache a absolvit Colegiul Național ”Emil Racoviță” din Cluj-Napoca și a aplicat la 25 de universități străine. În cele din urmă, a ales prestigioasa Universitate...
Valeriia Pishchymukha, elevă a Colegiului Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca, a obținut o medalie de bronz la Olimpiada Internațională de Lingvistică (IOL 2025), desfășurată în Taiwan....
Un proiect unic în România a fost inaugurat la Târgu Mureș: prima farmacie universitară, rezultatul unei colaborări între mediul academic și o companie farmaceutică privată. Universitatea...
Municipalitatea clujeană a făcut un pas important pentru construirea Școlii Gimnaziale Bună Ziua. Consilierii locali au aprobat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru viitoarea unitate de învățământ,...