Zi de sărbătoare în comunitatea academică din Cluj-Napoca. Emil Burzo, președinte de onoare al Filialei Cluj a Academiei Române și figură marcantă în fizica românească, sărbătorește...
Peste 150 de membri ai sindicatelor din Educație, inclusiv din Cluj, pichetează sediul Ministerului Educației miercuri dimineață, nemulțumiți de adoptarea Legii nr. 141/2025, așa numita „lege...
74 de elevi de etnie romă au fost admiși la liceu în județul Cluj. Cea mai mare medie de admitere este 9,55, iar cea mai mică...
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională „Alma Mater” solicită public demisia ministrului Educației și Cercetării, Daniel David,...
Profesorii sunt îndemnați de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) să nu revină la școală dacă sunt chemați din concediul de odihnă și să nu participe...
BAC-ul de toamnă începe peste o săptămână. Absolvenții de liceu din promoția curentă sau promoțiile anterioare vor putea să susțină examenul sau uele probe pe care...
Miruna Ursache a absolvit Colegiul Național ”Emil Racoviță” din Cluj-Napoca și a aplicat la 25 de universități străine. În cele din urmă, a ales prestigioasa Universitate...
Valeriia Pishchymukha, elevă a Colegiului Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca, a obținut o medalie de bronz la Olimpiada Internațională de Lingvistică (IOL 2025), desfășurată în Taiwan....
Un proiect unic în România a fost inaugurat la Târgu Mureș: prima farmacie universitară, rezultatul unei colaborări între mediul academic și o companie farmaceutică privată. Universitatea...
Municipalitatea clujeană a făcut un pas important pentru construirea Școlii Gimnaziale Bună Ziua. Consilierii locali au aprobat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru viitoarea unitate de învățământ,...
Bogdan Bora, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, și-a mai adăugat în palmares o medalie de aur. Tânărul clujean a...
Patru elevi clujeni au obținut media 10 la admitere în acest an școlar. Toți au ales cele mai bune licee din Cluj-Napoca pentru a-și continua studiile....
98,6% dintre candidați au fost repartizați la liceu în județul Cluj. Ministerul Educației a publicat rezultatele repartizării computerizate, iar în județ au mai rămas doar 98...
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a încheiat prima sesiune de admitere pentru anul universitar 2025-2026 cu peste 18.000 de dosare depuse la nivel de licență și master....
Clujul se clasează pe primul loc la nivel național după proba scrisă a concursului de titularizare 2025. Județul Cluj a înregistrat cel mai mare procent de...
Cristina Andrieș este singurul profesor din județul Cluj, din 1.856 de candidați prezenți la examen, care a obținut nota 10 la examenul de Titularizare, la proba...
Județul Cluj ocupă primul loc și la concursul național de Titularizare 2025, cu 52% promovabilitate, înainte de contestații, arată rezultatele afișate marți. ”Această performanță reflectă nu...
În județul Cluj, rata finală de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ sesiunea 2025, după soluționarea contestațiilor, este de 76,62%, în creștere cu 4,57...
Psihologul clujean Mircea Miclea, fost ministru al Educației, lansează un avertisment tranșant la adresa măsurilor luate de Guvernul condus de Ilie Bolojan în domeniul educației. Acesta...
Clujul rămâne un pol al excelenței în IT și matematică. La admiterea din acest an, peste 100 de candidați au obținut media 10 la una dintre...